Dintr-o sută de probabilități

red redAcum vreo lună am fost la o petrecere-aniversară, una din acelea la care trebuie să urli ca să te faci auzit, ca mai apoi să renunți și să zâmbești tâmp la toată lumea. Apoi te uiți în jur, vezi că, de fapt, toată lumea e la fel tâmpă sau resemnată că nu va reuși să schimbe două fraze legate cu nimeni, așa că te relaxezi și cazi în starea de observator cuminte. Fază la care, spre miezul nopții, fix ca Cenușăreasa, m-am decis să plec spre casa verișoară-mii care mă găzduia în noaptea aceea. (Petrecerea era în Constanța, iar după ora 20.30 autobuze spre Medgidia nu mai există).

Astfel că am coborât cu Ducesa pe la miezul nopții să ne luăm taxi-urile care ne duceau spre casele noastre. Vinerea oricum e o zi foarte plină pentru mine și deja simțeam că e prea mult. Nu-mi plăcuse localul “O seară la Constanța” (oamenii ăștia nu s-au chinuit nici măcar să-i găsească un nume restaurantului) și nu-mi plăcuseră nici lăutarii ofiliți care-mi spărseseră timpanele, așa că abia așteptam să dispar cu taxiul în noapte.

Am ieșit pe colț, în aerul foarte rece al nopții, și-am așteptat să vină al doilea taxi, căci Ducesa plecase deja. Tocmai bine să văd că de pe o stradă perpendiculară o altă mașină iese în viteză, mai să intre în taxiul meu care tocmai se hotărâse să apară. Șoferul a tras de volan, a făcut o buclă, s-a redresat și a oprit în fața mea. Celălalt nici măcar nu s-a oprit să vadă dacă e toată lumea în regulă. Am avut o ezitare și mi-a trecut prin gând că poate ar fi mai bine să mă-ntorc la petrecerea mea nereușită (mă rog, din punctul meu de vedere nereușită, alții s-or fi distrat). Frigul, oboseala și dorința de a pleca de-acolo cât mai repede m-au împins însă în taxi.

Două străzi mai încolo, pe o altă stradă perpendiculară, într-o nouă răscruce de drumuri, chiar în fața noastră, adică la 25 de m, unui alt șofer îi fac explozie cauciucurile și intră în alte două mașini, boțindu-le. Dacă eram zece secunde mai în față, sau 5 secunde, nu știu exact, dar o chestiune de câteva secunde oricum, am fi fost în plin accident rutier și poate că aș fi scris acum de pe un pat împuțit de spital.

Am vrut să mă dau jos din taxiul ăla și de data asta chiar să mă întorc la petrecerea unde colegii mei se îmbătaseră destul cât să devină simpatici și să fiu martora unor dramolete, dacă nu aș fi avut siguranța că ce-a fost mai rău a trecut, fără să mi se fi întâmplat nimic, slavă Universului, Domnului și lui Allah. Cred că și șoferul taxi-ului a fost puțin bulversat, căci a existat un moment de tăcere ca o coardă de-aia întinsă prea tare, gata să plesnească, până ne-am intersectat de data asta cu o mașină Smurd care se ducea întins spre acel accident, ciocnire, tamponare destul de gravă, după câte am văzut, și-atunci ni s-au dezlegat limbile. Am început să discutăm banalități ca între doi oameni care nu se cunosc, dar care tocmai au fost puși în situația de a scăpa, ca prin urechile acului, de două accidente rutiere la un interval de 30 sau 40 de secunde.

***

Săptămâna trecută citesc pe autobuzul de pe navetă următoarele: “Atunci când se ciocnesc două mașini, evenimentul are un model energetic metafizic. Ambii șoferi s-au adus singuri până la acel punct din timp și spațiu, prin propriile lor manifestări, sentimente, echilibre și dezechilibre emoționale: experiența are putere. Coliziunea, rănile și distrugerile au o oscilație care vibrează, o viteză metafizică efectivă într-o milionime de secundă. Același lucru este valabil pentru corpul tău și pentru viața ta. Totalitatea sa are un nivel al vibrațiilor care urcă și coboară în funcție de dispoziția ta, de starea ta fizică și de măsura în care-ți aperi energia. Hai să ziem, într-un caz ipotetic, că omul de pe stradă are o scară medie a vibrațiilor de 18 000 – 24 000 de vibrații de milionime de secundă. Atunci când această energie este puternică, domeniul vibrațiilor sale se află în jurul lui 24 000, când este scăzută, poate să descrească la 18 000 de cicli. În limitele acestei scale sau benzi, există milioane peste milioane de modele de probabilitate sau evenimente care au aceeași frecvență a vibrațiilor. (…) De aceea, dacă un acident de mașină are o viteză metafizică a vibrațiilor de vreo 18 000 cicli pe microsecundă, iar energia ta oscilează în sus și-n jos între 18 000 și 24 000 de cicli, urmează că accidentul de mașină reprezintă o posibilitate în cadrul destinului tău. Este unul dintre lucrurile care se pot întâmpla, dar atâta vreme cât îți menții energia ta la un nivel ridicat, el nu va avea loc niciodată. Odată ce-ți lași energia să scadă, șansele tale de a avea ghinion cresc dramatic. Desigur că nu e o chestiune de noroc, ci este legată de faptul că energia ta este compatibilă, în acea clipă, cu energia unui accident de mașină.” (Stuart Wilde, Forța. Miracole)

flower powerPoate că am găsit răspunsul ăsta, pentru că chiar m-a frământat ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Vreo 3 săptămâni m-am tot gândit la asta și ca de fiecare dată când mă frământă ceva, aștept să apară și răspunsul, fie într-un paragraf de carte, care nici măcar nu e pe lista mea de lecturi, fie prin replica unui film la care nici măcar nu sunt atentă, fie prin gura unui prieten cu care n-am mai vorbit demult. O explicație logică pentru situațiile în care mă nimeresc martoră sau observatoare.

Ce se întâmpla dacă șoferul taxiului meu nu s-ar fi oprit să-și tragă sufletul după prima ciocnire evitată? Cât să fi stat așa, 10 sec.? 30? 40 sec? Nu știu, dar suficiente cât să evite un al doilea accident mai grav. Și de ce trebuia să fiu martoră la astfel de lucruri în noaptea aceea? M-am gândit inclusiv la pneurile explodate ale celuilalt și cât deranj pentru că nu le-a controlot. Sau poate că cineva a aruncat o sticlă pe stradă, iar cioburile i-au spart cauciucurile. Cineva care n-are nici cea mai vagă idee ce s-a întâmplat în urma gestului său de a arunca sticla pe un drum circulat. M-am gândit la cât de legați suntem unii de alții, fără să ne cunoaștem între noi, și cât de legați suntem unii de alții, mai ales că ne cunoaștem sau avem impresia că ne cunoaștem. Mi-am făcut o mie de scenarii, în plus de asta am realizat că în mod normal acesta e genul de petreceri la care nu m-aș duce nici să mă plătești, dar că mi-am dorit atunci să rămân tocmai ca să pălăvrăgesc cu niște oameni pe care-i văd foarte rar și… ciuciu.

Îi povestesc toate acestea Nanei aseară la telefon. Ea are alte explicații. Din când în când vorbim despre astfel de lucruri, iar ea are interpretări mult mai experimentate în domeniul acesta fascinant al energiilor și al frecvențelor. Îmi spune că e un avertisment. Că tot ce ține de mijloace de transport ține de calea spirituală.

Avertisment că ce? Great, alte săptămâni în care mintea mea o să pună un catralion de întrebări.

Comments are closed.