Cărțile lunii ianuarie

10931296_404464099729830_6275908952496258485_nBineînțeles că luna ianuarie a fost compromisă din mai multe motive. Nu-mi mai aduc aminte care, știu doar că mi-a fost somn tot timpul și n-am avut chef de nimic. Am reușit cu chiu cu vai să termin câteva din cărțile de pe listă și am dormit mult ca un urs în mijlocul hibernării sale.

Agatha Christie și blestemul intrigilor polițiste

Enciclopedia Britanica îi dedică Agathei Christie numai 42 de rânduri (în timp ce lui Chesterton un dublu număr de pagini, iar lui Conan Doyle triplu). E un simptom. În timp ce marile elite intelectuale nu o bagă în seamă tocmai pe “Regina Crimei”, milioane de cititori de toate rasele din toate colțurile lumii continuă să-i cumpere cărțile traduse în mai toate limbile pământului. A ajuns la minunatul record de 2 miliarde de exemplare vândute, iar faima ei continuă să crească deși a trecut în neființă de mai bine de 38 de ani. Guinness Book, cartea recordurilor, o listează ca pe cea mai bine vândută autoare din toate timpurile. A fost tradusă în 103 limbi, deținând astfel un alt record, cel al celui mai tradus scriitor din toate timpurile.

Această maestră a suspansului mai deține un record: piesa sa de teatru “Capcana de șoareci” a fost jucată în Londra fără întrerupere timp de 24 de ani. Că le place sau nu, existențialiștilor din altă cultură, Christie personifică azi chintesența poporului englez, ca și Charlie Chaplin sau Churchill și ca toți ceilalți a căror figură a fost duplicată în Muzeul Figurilor de Ceară al lui Madam Tussaud, iar numele său strălucește printre cele mai mari doamne ale Imperiului Britanic.

Între 1920 și 1975 au ieșit de pe tastele mașinii sale de scris au ieșit 77 de romane polițiste, 5 nuvele, 5 colecții de povestiri, câteva piese de teatro și două autobiografii. Agatha Christie, spre deosebire de colega sa de generație Dorothy Sayers, pare că nu s-a lăsat niciodată de imaginat intrigi polițiste și că imaginația ei nu a luat pauză niciodată.

Printre altele însă, profilul său uman este departe de a fi descifrabil – dac-ar fi numai să ne amintim subita ei dispariție de 11 zile – și, pe bună dreptate, unul dintre biografii ei mai puțin cunoscuți, Gwen Robbins, și-a intitulat una dintre lucrări “Misterul Agathei Christie”. O anecdotă care i-a sporit legenda ilustrează cât de fragilă era încrederea ei în sine și cât de mare timiditatea: în 1962, când era deja o glorie națională, ar fi trebuit să se cazezela Hotel Savoy din Londra unde era invitată să celebreze, alături de actori și regizori, 10 ani de la prima reprezentație a piesei “Capcana de șoareci”. Se pare că portarul i-a interzis accesul, iar Agatha, în loc să protesteze, s-a întors ascultătoare de unde a venit. Noua generație de scriitorașe din ziua de azi ar fi spart ușa hotelului, ar fi făcut scandalul de cuviință și-apoi ar fi scris pagini inutile cu muie și sloboz de atâta nedreptate câte au putut să înghită, săracele de ele. Cu duhul. Și spiritul.

100_8439Am terminat Caietele secrete ale Agathei, nu și Autobiografia (am luat-o de la capăt, deși ajunsesem acum câțiva ani pe la pagina 300 și ceva).

“A creat doi detectivi deveniți celebri, ceea ce nu a mai izbutit nici un scriitor de ficíune polițistă. În perioada ei de avânt ritmul publicării abia dacă putea ține pasul cu ritmul creativității ei; în 1934 au apărut pe piață patru cărți polițiste și una semnată Mary Westmacott – pseudonimul sub care a scris șase romane de altă factură, publicate între 1930 și 1956. Acest ritm remarcabil este unul dintre factorii succesului de care s-a bucurat. Poți citi în fiecare lună un alt titlu Christie, vreme de aproape 7 ani, iar apoi le poți lua de la capăt fără probleme, încredințat că pe primele le vei fi uitat deja. De asemenea, poți vedea câte o altă dramatizare după cărțile ei în fiecare lună, timp de doi ani. Foarte puțini scriitori, indiferent de genul literar abordat, i-au egalat recordul.”

Antologia de poezie turcă am dat-o gata, fără să fiu dată pe spate de nu știu ce versuri. Mai mult m-au interesat viețile poeților… unele se pierd în legendă, ca cea a lui Yunus Emre, de pildă. Necatî are un vers mișto “În afară de vînt nimeni nu-i să mă-ngroape”. Fuzulî a dedicat mesniviuri și beituri sultanilor, șahilor și padișahilor, a scris în limba arabă, persană și turcă versuri gen “Mi-e dor de gura ta cum doresc sfinții Kevserul”, adică apa din rai, fază la care mi-amintesc că am o verișoară pe care o cheamă Kevser și-o sun și-o întreb: tu știai că ești apă de rai? și aia îmi răspunde, eeee, sunt un căcat. Mai spune ceva dacă poți. Mai sunt și poeți cu destine tragice, Nef`î de exemplu a fost protejat de sultanul Murad al IV-lea, dar tot din porunca lui spânzurat în 1635. O lume în care poeții erau învățații vremii, știau 4-5 limbi străine în care se exprimau cu ușurință și care deveneau sfătuitorii de bază ai șahilor și padișahilor. Vedeți vreun poet de curte în ziua de azi sfătuind-o pe madam Udrea sau nenea Traian? Da. știu, exagerez.

Cu ochii în patru a lui William Boyd s-a dovedit a fi o tâmpenie. (cică premiul Costa pentru cel mai bun roman al anului). Nici nu vreau să-mi imaginez cum erau celelalte înscrise în concurs.

Te port în gând a egiptencei Ahdaf Soueif, un autor cu potențial, dar cu concentrare minimă, așa niște istorii dezlânate și neterminate n-am mai citit… niciodată. Lipsesc linkurile de legătură între personaje, când scrie la persoana a 2-a când la persoana 1, uneori pe aceeași pagină, dacă se poate să ghicești tu ce se întâmplă. Un stil ciudat, cu oameni care pleacă din Egipt, ajung la Londra, de-acolo pleacă la Maroco, nu se știe de ce, ca să-i găsim prin Arabia Saudită, iar nu se știe de ce. brrrr…. impresia de carte nelucrată, bineînțeles, dacă citești coperta 4, nu s-a mai născut demult așa autor. Iată: “Povestirile lui Ahdaf Soueif se remarcă prin descrierile pitorești și dialogurile foarte bine construite”, numai că-s cam rare.

În plus de ce nu era pe listă, am citit vol 2 din Noi în secolul XXI, unde două spirite-prietene își dau mâna între aceleași coperte: Daniela Maria Marin și Daria Gănescu. Despre cartea aceasta trebuie să vorbesc separat. Sper luna asta, dacă mă mobilizez și scap de starea de somnolență…

Restul de necitite au fost reportate pentru februarie. De parcă n-aș avea și în februarie o grămadă, plus că s-au mai adăugat câteva…

Total pagini citite: 986

Comments are closed.