Iote ce primar avem!

Primesc un telefon de la musiu primar de MedgiDallas (al doilea telefon de acest gen, despre primul o să vorbesc un pic mai jos) că să şterg nu ştiu ce nu-i convenise lui că scrisesem eu pe Facebooku unui prieten. Băh, voi aţi mai pomenit o aberaţie mai mare ca asta? De fapt, mi-a zis ca de pe blog să șterg. Ete brîu, dar ce, eu i-am spus vreodată ceva despre cum se construiește anapoda în orașul ăsta?

Lăsînd la o parte faptul că nu ştiu de unde are şi ăsta impresia că are monopol pe gîndirea şi scrisul meu – poate pentru c-a participat o dată, din greşeală, ori de jenă, ori împins cu forţa de o împrejurare nefastă (pentru el) la lansarea unei cărţi de’a mele, culmea, una spirituală, semn că n-a înțeles nimic din ce s-a petrecut acolo, nu c-ar fi şi citit ceva scris de mine, în afară de comentariul acela de pe Facebook (cîtă treabă au dom`le, primarii în ziua de azi, ce mai învîrt ei paginile, statusurile şi comentariile pe toate părţile) – tre` să aducem cumva în discuţie un fapt tare simplu, dar tare greu de priceput: şi anume că primarii sunt în slujba cetăţenilor şi a unui oraş (comună, sat, municipiu etc), nu invers (sigur e o utopie, vă dați seama, că doar știu că așa ar trebui să fie, toată lumea speră naiv că așa e, nu că și e) şi, în fine, o dată ce şi-au asumat această funcţie dificilă, orice cetăţean are dreptul să se exprime în orice mod doreşte dacă nu e mulţumit de ceea ce se întîmplă în locul unde s-a născut, chiar dacă nu mai locuieşte acolo. Și-acum o spun la modul general, trebuie specificat, că ăștia se atacă repede. Foarte repede! la o adică, oricine, dacă vrea, se poate exprima și despre ce se întîmplă în Uganda! Sau Paraguay, na!

Dar in Medgidia, cam așa se întîmplă, se înjură unii cu alții și cu nu mai știu cine ca la ușa cortului, apoi sunt prieteni la cataramă ca nimeni alții, ceva mai stupid și mai amuzant în același timp n-ai mai întîlnit nicăieri, totul e dus la paroxism aici. Ăsta e stilul. Cad la pace că nu se știe. Doar pînă la runda a doua.

Constat pentru eternitate două chestiuni (pot mai multe, dar n-am chef decît de două în noaptea asta).

1. Omu e real. Ca mulţi alţi primari care au impresia că dacă l-au ştampilat cîţiva au aşa o aură mai specială şi toată lumea trebuie să tremure în faţa lor, nu contează că pe la colţuri îi înjură de dumnezei şi răniţi. Ce are el impresia că a făcut pentru oraş, nu se justifică şi nici nu se poate scuza în faţa cetăţenilor care trăiesc lîngă groapa de gunoi a oraşului (municipiu, pardon), cetateni care asteapta o solutie de ani de zile, sau a bătrînilor care mai trag şi ei o plimbare prin parc şi cînd să-şi odihnească sufletul pe o bancă, surprise!, toate băncile sunt în soare, iarna mai treacă-meargă, dar cine stă iarna pe bancă, să fim serioşi!, nu se poate scuza nici în faţa mamelor ai căror copilaşi plîng la coadă la leagăne, că-n parcul cel mare atîta sunt: două leagăne (şi alea tot în soare) la hai să zicem, cu indulgenţă, 10 copii (da nu-s 10, sunt mai mulţi).

Şi pentru alea două leagăne s-a făcut un mare tam tam că iaca ce parc se deschide pe 1 iunie, ne-am dus cu toţii ca proştii să vedem care-i treaba, de zici că mergeam la Disneyland şi nu altceva. Mame cu cărucioare pe stradă, copii îmbrăcați frumos, bunicuțe cu pălării, ca pe vremuri, ce mai! Baloane, vată de zahăr etc. Iată însă care era treaba: 2 copii se dădeau în leagăn, 8 aşteptau la rînd la leagăn, mamele celor doi fericiţi din leagăn trăgeau de copiii lor să coboare că aşteaptă şi alţi ţînci (care începuseră deja să orăcăie, printre care şi a mea, bineînţeles) că era coadă la leagăne, domle, ce nu înţelegeţi. Spectacolul l-am ratat că începuse la 8 dimineaţa, pare-se, şi precis cînta iar Mara. Şi asta în ziua în care Vrabie le dădea copiilor din satul Peştera 500 de biciclete, torturi şi fericire fără număr. Aşa că scutiţi-mă cu ce aţi făcut voi pentru un oraş în care simigeriile închid la 17.00, 3 sferturi din populaţie face naveta că n-are unde să muncească, transportul în comun e cam privat şi maşina de gunoi trece doar de 2 ori pe săptămînă.

2. Mi-aduc aminte că prin decembrie 2012, mă sunase tot aşa să-mi ceară nr de telefon al unui artist să-i spună să nu vină în oraşul lui (nici nu-i mai spun numele că poate-mi citește blogul și nu vreau să-i fac sînge rău pentru o istorie apusă), că nu-şi dăduse Iordache ok-ul pe un spectacol (care ar fi fost gratuit, atenţie!) şi că apariţia artistului nostru ar fi deranjat nu mai ţin minte pe cine. Ba țin minte, dar intrăm în alte povești și n-are rost.

Pe bune??? Şi pe un ton de-ăla de zici că era cel puţin moşier şi că eu eram sluga lui. Stă cam prost Iordache la capitolul nervi și diplomație.  Îi deranjasem eu oraşul cu activităţile mele artistice, închipuie-ţi! S-ar fi întîmplat ceva mișto fără știrea lui.

Aceia însă a fost prima altercaţie telefonică pe care am avut-o cu un primar (a doua a fost cea de alaltăieri – același primar), de altfel un primar căruia îi place să se dea cult, îi place să apară printre artişti şi intelectuali, cu cravatele lui oribile, că dă bine în ziua de azi să fii printre intelectuali, chiar dacă, și iar la modul general o spun, îi ia apoi la trei păzeşte orice fraier cînd îl roade mai tare elasticul de la chilot.

Iordache are acelaşi speech la orice lansare, fie că sunt nişte poezii scrise cu curu, fie că e nu ştiu ce ghid, roman sau manual de tractorişti, face act de prezență şi spune “n-am citit cartea, am auzit că e bună, cu prima ocazie o s-o citesc”, ocazie care, bineînţeles, nu se va ivi niciodată, ori poate, cetăţenii oraşului îi vor face totuşi un pustiu de bine în 2016 şi-l vor lăsa la vatră sau la pensie să citească maculatura pe care intelectualii au produs-o şi i-au dat-o moca, din bunul lor simţ provincial.

Aşa că nici n-aveam pretenţii la el! Băh, dar tupeul ăsta e fantastic! Ăştia au impresia că deţin monopolul peste orice, că nu e singurul care are impresia asta! Si în definitiv, cine tu eşti tu, băh, să-i spui unui artist că n-are ce căuta în oraşul tău pe care nici macar n-ai fost în stare să-l modernizezi? Bineînţeles că nu i-am dat nici un număr de telefon şi bineînţeles că nici nu i-am spus aberaţia asta prietenului meu de suflet. Mi s-a părut prea josnică şi mi-a fost ruşine că primarul oraşului meu a putut să gîndească aşa ceva, Iordache fiind un individ cu care pînă atunci nu avusesem nici o treabă, nici o conversaţie, nici o tragere de şireturi. Nu că aș avea acum. Dar, mă rog, nu era nimic de care să mă mir așa tare sau să intru în șoc. Norocul tuturor că în iarna aceea a fost un viscol cumplit și nu s-a mai putut ține nimic, că altfel aș fi fost nevoită să spun adevărul gol-goluț. Îl spun acum că nu mă costă nimic. Și nu dau nume, dacă aș da, ar fi foarte grav. Mă întreb ce ar spune toata presa de scandal dacă ar afla cît de mult iubește Iordache artiștii români.

Poţi să faci orice pentru binele oraşului tău, să scoţi în evidenţă oricît lucrurile bune care se întîmplă, nu contează. Am venit de două ori cu Caravana peste el, i-am aliniat la rînd pe toţi cei care ar fi trebuit să fie aliniaţi, ba pardon, de 3 ori, că am fost şi la Comunitatea tătară, băh, n-a fost de-ajuns. Am dus numele oraşului peste tot, pe unde am fost, am scris un roman care a fost bestsellerul Tritonicului (2007) despre oraşul meu, băh, n-a fost de-ajuns! Acoperi oala, nu e de ajuns! Scoți în evidenţă şi panseluţele din fiecare primăvară (e drept că la modul negativ de data asta) căci unele ştiri ziceau că mii de pansele s-au plantat în centrul oraşului, aşi, erau cred că vreo 50 de răsaduri cu totul, au costat şi alea o grămadă de bani, ce credeţi. Mă întîlnesc oameni bătrîni pe stradă şi mă opresc să-mi povestească despre cum a fost oraşul ăsta odată şi cum au rămas ei aici pentru copiii lor, că li s-a părut că e plin de oportunităţi şi cum n-a mai rămas nimic din el, numai tristeţe şi pustiu, şi copaci tăiaţi cu drujba, nu-i nimic, hai să-l facem noi cum era o dată, să fim alături de liderii noştri, zic, şi pe liderii noştri îi doare în freză. Liderii intre ghilimele. Chiar știu cum arată unul și cu ce se mănîncă. Faptele-s fapte și groapa de gunoi tot acolo.

Ah, şi viceprimăriţa, această femeie bună de uns la rană, care şi-ar da cămaşa de pe ea pentru orice năpăstuit, nu contează că unii dintre năpăstuiţi sunt vicleni, dar care fuge de interviuri ca de naiba şi mimează fericirea unei echipe scindate. Că e emotivă, că n-are chef, că nu vrea, că n-a fost la coafor, că iar a pălit-o timiditatea şi alte chestii de-astea femeieşti. Chestii care cel mai probabil sunt adevărate. Dar, pe bune? Păi nu ştiu, femeie, ia cursuri de înfrîngere a emotivităţii, caută-l pe Deepak Chopra, sau alt ciupai plici de-ăsta, adu-l pe Dan Puric în oraş, pe Oana Pelea, orice, numai ridicaţi vibraţia acestui oraş, faceţi ceva să vă meargă bine şedinţele, comunicarea, echipa, ECHIPA, tată, ECHIPA!!!! ideea e că trebuie să daţi socoteală în faţa presei pentru tot ce spuneţi şi faceţi şi, mai ales, să fiţi din acelaşi film. Altfel, deschideţi-vă nişte ceasornicării, mergeţi la cîmp sau în Armata Salvării, orice, numa nu fiţi floricele, numa nu fiţi panseluţe de primăvară, numa nu vreau să vă spargeți nervii în capul meu, numa nu-mi stricați transferurile energetice, numa nu mă sunaţi pe mine cu intimidari gen te dau în judecată că nu ne tragem de şireturi şi nici n-o să ne tragem vreodată.

Hai şi-acum share la primărie că e vineri şi poate vă ţin din treabă! Așteptăm cu nerăbdare repercusiunile ca să le povestim aici că nu mai fusese adrenalină cam de multișor!

2 responses to “Iote ce primar avem!

  1. formatorii de opinii independenti dau mereu batai de cap.
    conform opiniei majoritatii posesoare de scaune, indiferent de domeniu …,,cine nu-i cu noi, e impotriva noastra”.
    asa ca Zuly, nu te mai mira atat, cat timp stai pe tusha, o sa tot incasezi mingi aiurea.

    Like

    • Parol, Seniz, n-am incasat nici o minge aiurea. cu formatorii de opinie independenti tre sa fii prea bine antrenat ca sa-i recunosti in primul rind.😀

      Like