Poza în care n-am pozat că suntem fericiţi pentru că chiar eram

tata si noiÎntr-un album prăfuit, într-un dulap ale cărui uși scîrțîie, dintr-o casă părintească ce abia acum își schimbă mobilele, una cîte una, după buget, timp sau oferte, există cîteva fotografii din copilărie care nu încetează să mă emoționeze. Din acelea vechi, alb-negru, scoase de un nenea fotograf cu mustață.

Una însă, în mod special, îmi umezește ochii. Nu-mi amintesc ziua în care a fost făcută.  Memoria mea se încețoșează odată cu lacrimile și chiar și fotografia devine tot mai ștearsă pe măsură ce trec anii. O voi păstra probabil pînă în clipa cînd nu va mai rămîne nimic altceva decît amintirea unei fericiri pe care nici măcar nu mi-o mai amintesc. Dar e acolo. În ochii noştri. Se vede clar chiar dacă poza e veche şi noi nu făceam altceva decît să existăm.

34 de ani mai tîrziu cred în continuare că n-am avut un moment mai intens de fericire decît ceea ce văd în poza aceea. Altfel s-ar fi păstrat în miile de fotografii pe care le-am făcut în tot acest timp, în atîtea ipostaze, unele făcute chiar de profesioniştii profesioniştilor.

Pot doar să-mi închipui o zi în care tata a adus un prieten acasă – mereu venea cu cîte cineva – şi l-a pus să ne pozeze în faţa casei. Eu şi fratele meu habar n-aveam ce ni se întîmplă – pot paria – dar îmi închipui că rîdeam în hohote pentru că tata nu-şi găsea echilibrul, astfel încît să ne ţină pe amîndoi în poziţia aceea chinuită. Şi uite-aşa… am apărut cu fularele noastre legate copilăreşte, cu ursoanele noastre după moda anilor 80, într-un moment de fericire maximă.

Am numit-o poza în care n-am pozat că suntem fericiţi pentru că chiar eram.

Advertisements

One response to “Poza în care n-am pozat că suntem fericiţi pentru că chiar eram

  1. draga Zully,am citit cu mare emotie randurile scrise de tine in care il rememorezi pe tatal tau!ne bucuram ca ai postat aceasta fotografie frumoasa,sunt sigura ca multi dintre noi,prinvind-o,s-au intors pentru cateva clipe in trecut….

    Like