Purtătorii de cuvînt

ImageNu mă miră deloc faptul că purtătorul de cuvînt al asistenţei sociale din Iaşi are aşa derapaje comportamentale şi verbale la adresa unor oameni pe care nu-i cunoaşte. Nu mă miră nici că e analfabet sadea. Minune mare dacă ar fi educat şi profesionalizat pentru funcţia lui sau dacă a depăşit vreodată stadiul compunerilor de clasa a 2-a! Trist este că a ajuns acolo şi că face de rîs toată tagma, şi-aşa destul de şubredă, a purtătorilor de cuvînt.

De fapt, nu mă mai miră nimic din partea nici unui “purtător de cuvînt”. Rar am întîlnit oameni care ştiu ce presupune slujba asta, un fel de PR pe domeniul instituţiilor de stat, dar cu o responsabilitate mult mai mare. Dar nu cred că fişa postului şi responsabilităţile de acolo au vreo legătura cu slugoii din ziua de azi care nu ies de sub lesa şefilor care i-au pus în funcţii, care aşteaptă cu gura căscată, ca nişte broaşte prinse în cîrlig, ordinele, că nu pot gîndi şi lua decizii singuri. Ce să mai vorbim despre iniţiative! Nu contează că e greşit ce fac mai-marii lor acolo, pe scaunele lor călduţe, sau că nu se pupă acţiunile cu funcţia pe care o au, nu contează că văd unele nereguli, una din obligaţiile nescrise de serviciu este să închidă ochii. Timpul trece, leafa merge, proştii mor.

În legătură cu cap pătrat ăsta de care pomenesc acum, s-a apucat el să scrie pe facebook despre copiii pe care “ia fătat Nicoleta Luciu şi că cu cine rămîn ei”. Îl rode ape el pipota că nu ştie cîte bone are aia sau de ce are 4 copii şi nu mai ştiu ce problem avea cu copilul lu Răduleasca. În fine…

Dar, prostovane, ştii că azi a mai murit un copil de un an pentru ca nu i-a dat mă-sa de mîncare? Că autorităţile ştiau că părinţii acestui copilaş trăiau într-o sărăcie cruntă şi într-o mizerie şi mai cruntă, dar au închis ochii, că pînă nu se întîmplă o tragedie nu-şi mişcă nimeni curu de pe scaun? Că asta e treaba asistenţei sociale: să stea pe facebooku` lu peşte prăjit în loc să-şi mişte hoitu pe teren şi să facă anchete sociale.

Efectele? Se ştie că în Moldova sunt cele mai dramatice cazuri sociale, cei mai neglijaţi copii, cei mai maltrataţi, cei mai abuzaţi şi cei mai lihniţi de foame. Are acum logica de ce? Pentru că pe analfabetul ăla, care n-a auzit de cratimă în toate cele 8 clase pe care le-a frecventat, că la mai multe nu se califică (şi încă chiar 8 e deja prea mult), îl interesează cu cine rămîn copiii Nicoletei Luciu cît timp asta îşi smulge bubele de pe faţă cu tratamente care mai de care.

Pe cei de la asistenţa socială din Medgidia i-am rugat într-o luni oarecare să ne dea cazuri de familii nevoiaşe ca să le aducem pachete. Abia vineri au catacdisit să răspundă, cînd deja filmam prima emisiune şi găsisem nişte cazuri fără ajutorul lor.

Purtătoarea de cuvînt de la Cogealac, sau ce naiba era fiinţa aia, că nici pînă acum nu mi-e clar, şi cred că nici ei, dar oricum se dădea asistentă socială, cu studii de psihologie, numai cuvinte n-a purtat, adică numai informaţiile nu le-a transmis mai departe celor care trebuiau să vină la Caravană. Cînd i-am zis să vorbească despre cazurile de care voiam să ne îngrijim a sărit în sus că_cum să facă ea aşa ceva, că are hîrtii de completat şi tre să meargă să dea rapoarte la Constanţa, probabil celeilalte purtătoare de cuvînt, că astea altceva nu ştiu, decît să stea cu nasul în hîrţoage şi să doarmă pe ele că dacă le întrebi ce e în dosarele alea habar n-au. Nişte habarniste. Ca să aflăm mai tîrziu care a fost treaba cu cazurile din Cogealac, erau rudele primarului, femei în haină de blană şi cu telefoane ultimul răcnet, care-şi apostrofau copilele cu „hai, fă, mai repede”.

Mai vreţi exemple?

E vreunul pe-aici care vrea un drept la replică? NU, nu e. Pentru că dacă ar dori un drept la replică ar însemna să le pese de imaginea asistenţei sociale, ori să-ţi pese înseamnă să te deranjeze atunci cînd ceva e în neregulă. Ori acolo la ei nu e nimic în neregulă. E TOTUL în regulă.

De altfel, purtătorii de cuvînt sunt inexistenţi în România, au o mare oroare de presă şi nu înţeleg care e rostul acestei slujbe într-o instituţie de stat. Ar trebui să le spună totuşi cineva. La telefoanele presei nu răspund, la sms-uri nici atît, la mailuri nu se obosesc să scrie nici un „mulţumesc, am primit, vă răspundem imediat”, cum e obligaţia de serviciu şi de fişă de post, şi cînd se trezesc aşa dintr-o hibernare mai lungă, mai trîntesc un comunicat de presă în amarul stil funcţionăresc şi-ntr-un trist limbaj de lemn grotesc, plin de şabloane şi greşeli gramaticale şi gata, după aceea, iar dai de ei abia peste o lună, cam atît le ia să-şi adune scamele putorii de pe trîndăveala funcţionărească, şi deja nu te mai interesează că între timp au apărut alte cazuri sociale şi alţi copii au mai murit de foame sau bătuţi sau arşi de vii în casă.

Aseară în emisiunea Telefonul de noapte, pe când dezbăteam subiectul „neglijenţa părinţilor”, Enache Tuşa, care a simţit nevoia să intervină în direct, şi-a amintit de purtătorul de cuvînt al asistenţei sociale din Constanţa, de care a trebuit, efectiv, să ne rugăm să primească o dubiţă de haine pentru un orfelinat. Mai că nu ne-am tăvălit pe jos să ne recomande un orfelinat. Haine oferite de alţi copii care s-au gîndit la copiii fără părinţi. Că stai aşa, nu primise mailul, după ce-am verificat pe senturi, stai aşa că nu-l citise, după ce l-a citit că nu scria ora, după ce a mai verificat o dată şi era şi ora, stai aşa că ei nu primesc haine nesortate, după ce s-au sortat şi hainele, stai aşa că aceşti copii orfani au fiţe şi nu primesc chiar orice, numai contre de-astea…

O asemenea opoziţie din partea unui asistent social n-am mai pomenit din 2001, de la un examen de psihologie, cînd o anume doamnă psiholog, care s-a dovedit a fi o psihopată social mai tîrziu, ajunsă nu ştiu prin ce minune românească în comitetul de admitere, a încercat să mă convingă de faptul că rîma are creier.

Opoziţiile acestei prutătoare de cuvînt, pe Constanţa, atenţie!, vin dintr-o indiferenţă totală şi dintr-o indignare reală că îndrăznisem s-o deranjăm cu asemenea rugăminţi, rugăciuni sau fapte eroice, luaţi-le cum vreţi. Pentru noi, cei care organizăm Caravana LTV, este o datorie civică, iar încăpăţînarea asta stupidă dublată de minciuni, două „calităţi” esenţiale ale oricărui eşuat social pe plaja incompetenţei profesionale, nu numai că ne înfierbîntă mai tare să mergem mai departe, dar ne şi motivează să nu renunţăm la nimic din ceea ce ne-am propus, şi anume aducerea la cunoştinţa publicului a unei realităţi necosmetizate, exact aşa cum este, mai pe înţelesul purtătorilor de cuvînt, unii dintre ei foşti împărţitori de pliante prin staţiunea Mamaia, puşi acum în funcţii cu telefoane la care nu răspund decît dacă-i iei în măciuci, o realitate românească expusă pe toate căile cu tot cu aberaţiile ei profesionale şi încrengăturile sociale.

Iar asta se va întîmpla pînă cînd vom învăţa cum să colaborăm unii cu alţii sau, cel puţin, să comunicăm, că de-aia suntem purtători de cuvinte.

Lista dintr-o miercuri oarecare

ImageV-am spus că-mi plac listele?

Iată 37 de lucruri pe care le pot face la 37 de ani şi nu puteam sau nu-mi trecea prin cap să le fac la 27.

1. Să gătesc o cină decentă. Chiar dacă rar, cînd m-apucă, îi dau de cap cu brio.
2. Să fac o cafea bestială. Mare, tare, neagră-tăciune, cu variaţiuni de arome. Vanilie, scorţişoară sau pura y dura.

3. Să spun adevărul.

4. Să am o relaţie sănătoasă.

5. Să nu mă intereseze trecutul altora. Aici a fost simplu că nici nu m-a interesat vreodată.

6. Să nu mă intereseze trecutul meu, doar din cînd în cînd să-mi permit nostalgii.
7. Să-mi petrec Revelionul acasă şi să nu mi se pară asta un capăt de ţară.
8. Să-mi plătesc facturile.
9. Să ies în lume fără machiaj.
10. Să preţuiesc oamenii din viaţa mea, indiferent de slăbiciunile lor, sau tocmai de-aceea.
11. Să nu mă iau în serios.
12. Să vorbesc în public unui grup de străini.
13. Să cumpăr un vin bun.
14. Să nu sufăr de pe urma unei respingeri.
15. Să citesc “Săptămîna financiară” în loc de Cosmo.
16. Să mă bucur pentru alţi oameni, în loc să fiu invidioasă.
17. Să ignor moda (inclusiv blugii de slăbănoagă) şi să port doar ce-mi stă bine.
18. Să ignor muzica lui Beyonce, Rihanna, Bahama, sau orice altă celebritate a zilei.
19. Să nu mai reacţionez la comentariile obraznice ale oamenilor.
books20. Să ignor un ex.
21. Să-mi apăr drepturile.
22. Să-i apăr pe cei dragi.
23. Să port căciulă atunci cînd e frig afară. Şi şosete groase.
24. Să nu mă mai îngrijorez dacă mă plac sau nu oamenii, dacă sunt îndeajuns de frumoasă sau îndeajuns de slabă pentru standardele impuse de societate.
25. Să fiu eroina fiicei mele.
26. Să fiu un om liber ca ea să copieze modelul unui om liber.
27. Să redescopăr natura şi frumuseţea ei prin ochii copilului meu.

28. Să renunţ la prietenii toxici.
29. Să evit dramele altora şi mai ales pe ale mele.
30. Să folosesc mai des crema de ochi.
31. Să fiu interesată mai mult de oamenii buni în loc de cei inteligenţi.
32. Să spun “nu”.
33. Să sar peste orele de fitness şi să aleg în locul lor plimbările în aer liber.
34. Să nu mai vreau perfecţiune, pentru că ştiu că nu există perfecţiune.
35. Să nu mai am aşteptări de la nimeni, nici măcar de la mine.
36. Să mă adaptez schimbărilor din viaţa mea cu bucurie

37. Să fiu convinsă că de-abia de-acum încolo vine tot ce-i mai bun în viaţa mea.