Înalţi, bruneţi şi cu părul într-o parte

Din noiembrie anul trecut m-am reîntors în învăţămînt. După 13 ani de pauză mi-am luat spre suplinire cîteva ore de franceză, printr-un concurs fericit de împrejurări. Ştiu de ce-am plecat acum 13 ani, eram prea tînără, prea neliniştită, voiam să fiu scriitoare şi nu găsisem în nici o cancelarie prin care fusesem elita aceea intelectuală despre care auzisem că ar exista undeva. Cred că începuseră încă din 2000 să se cam reorienteze profesorii. Acum nu mai caut elita aceea, m-am resemnat cu gîndul că nu există. Oamenii cu care mă înţeleg la nivel mental şi intelectual şi cu care, efectiv, îmi place să vorbesc şi în prezenţa cărora nu simt cum trece timpul, sau dacă trece, nu-mi pasă, sunt oricum foarte rari şi, de obicei, i-am găsit departe de orice grupări, revolte, scandaluri şi au învăţat să se protejeze de ceilalţi, făcînd puţine valuri, ca să aibă parte de linişte. O linişte necesară în vremuri tulburi, o linişte în umbra căreia pot face mai multe decît dacă încep să se revolte, o linişte resemnată care nu prezice nici o furtună. Liniştea înţelepţilor din urmă.

După 13 ani nu mă mai îngrijorează condiţia cadrului didactic din România (puteţi citi aici un articol mai vechi despre greşelile care s-au făcut în învăţămîntul românesc, şi cînd zic învăţămînt românesc nu mă refer la suma cadrelor didactice care fac parte din sistem). Ce mă îngrijorează acum, de fiecare dată cînd ies de la ore, este starea deplorabilă a analfabetismului în rîndul elevilor. Înainte însă de a spune mai multe despre asta, trebuie să înţelegem cu toţii că învăţămînt este şi cel rural şi cel din şcolile mai puţin de elită dintr-un oraş de provincie. Mai clar, dintr-un oraş cu 10 şcoli, doar 2 vor fi foarte bune (cu elevi ai căror părinţi se ocupă de ei şi ţin regulat legătura cu şcoala), iar din 5 licee doar 2 se vor putea lăuda cu rezultate dosebite. Ce se întîmplă cu restul elevilor? Cine este responsabil de comportamentul acestora şi de lipsa de respect pentru tot? Se gîndeşte cineva că ăştia sunt adulţii de mîine şi că modelele lor sunt cele pe care tot societatea le-a creat pentru ei?

Toţi halucinanţii ăştia, toţi şocaţii, toţi uluitorii ăştia, toţi înfricoşaţii şi înfricoşătorii ăştia, toate fonturile astea negre pe banderolele astea galbene care anunţă zilnic nişte exagerări doar ca să te ţină lipit de propriile tale frici sau să creeze altele noi în tine, toţi aceşti monştri cinici care fac dintr-o înţepătură de ac o apocalipsă, care se numesc producători de breaking shit, dacă ar exista o lege dreaptă a cauzei şi efectului, ar trebui să se trezească într-o zi cu beregatele luate de toţi aceşti monştri reali pe care i-au creat.

La întrebarea „cum te vezi la 25 de ani?” unul dintre elevi scrie: „înalt, brunet şi cu părul într-o parte” şi ăsta a fost un răspuns coerent. Elevul are 15 ani, vorbea serios, dar încă se mai zbate să termine clasa a 7-a. „Se zbate” e desigur o glumă. Este doar unul din majoritatea care va scoate perle la bac, dacă sistemul îi va permite să ajungă pînă în ultima clasă de liceu. Dacă stai să te gîndeşti, un copil născut în 2000/2001 a aterizat direct în lumea pe care noi am creat-o pentru el. Nu are de unde să ştie cum a fost înainte, pentru el cuvinte ca ideal, motivaţie, respect, disciplină sau responsabilitate sunt nişte chestiuni abstracte, fără sens, atît timp cît nu are modele pe care să le urmeze. Şi pînă la urmă, după cine să se ia, după tata, care e plecat în Germania la furat fier vechi sau la „fetiţe”, sau după mama care e plecată şi ea la prostituţie? După vecinul care fură şi scapă nepedepsit? După verişoara tunată care a ajuns divă la mynele tv sau într-un clip al lui Salam? Şi pe lîngă ăştia, cei cîţiva care… ei bine, nu ştim ce se va întîmpla cu ei şi cum îşi vor face loc printre “salamurile” asta.

O fi secolul vitezei dar nu se poate schimba atît de repede totul în doar 13 ani. Aiurea, nu acceptăm noi ideea că am eşuat cu toţii atît de lamentabil şi am devenit ca acei bătrînei morocănoşi la doar 35-40 de ani, pentru că cineva (şi tare am vrea să ştim şi noi vinovatul) s-a şters pe jos cu toate principiile, visele şi viaţa frumoasă pe care ne-am imaginat-o de fiecare dată cînd ni s-a spus că „dacă ai carte ai parte”. Am fost minţiţi frumos, dar ineficient.

Şi pentru că am crezut, primim palme în fiecare zi de la toţi mucoşii.

Ori asta, criza de identitate, face viaţa insuportabilă în România, nu o criză financiară.

Am scris asta pentru că după mini-vacanţa 20 decembrie.6 ianuarie, azi va trebui să intru la ore şi orice aş vrea să transmit mai departe, o s-o fac fără tragere de inimă şi cu sentimentul că e în zadar, că nu se va lipi nimic de ei şi că nimeni nu va aprecia asta. Dar că totuşi o voi face.

Ah, da, că era să uit. Un articol despre modelul danez de educaţie şi de ce e important ca elevul să vină de drag la şcoală. Îl aşteptăm şi pe cel în care ni se explică (de alţii) de ce e important ca şi profesorul să meargă de drag la slujba lui. Că am uitat.

3 responses to “Înalţi, bruneţi şi cu părul într-o parte

  1. Când ai spus “fără tragere de inimă” mi-a înghețat sângele în vine și – pe moment – era să mă dezamăgești. Bine că ai continuat să spui că totuși, vei continua să deschizi mințile copiilor. Pentru că, de fapt, de asta avem și noi, au și ei nevoie. De oameni/ cadre didactice/ părinți care să le deschidă mințile.
    Mă gândesc dacă mai este vreo deosebire între școlile din Năvodari și cele din Constanța. Oare nu cumva este peste tot la fel? Iar dacă acasă și în societate nu mai au modele, nu ar fi ideal ca aceste modele să le poată găsi, în ultimă instanță, la școală?

    Like

    • nu e normal sa gasesti modele doar intr-un singur loc si anume doar la scoala. omul, in general, joaca mai multe roluri in societate, nu poate fi un parinte bun acasa si un hot in societate, o mama care schimba amantii ca pe sosete nu poate fi o mama buna si tot asa, am putea sa dam zeci, sute de exemple. uite altul: un tata care se comporta ca un sclav la munca si e un pupincurist de oameni pe care nu-i admira, doar ca sa-si pastreze un loc caldut, nu poate fi un tata bun. modelul pe care-l transmite copilului sau este urmatorul: ca e normal sa fii ca firul ala de iarba care se apleaca dupa cum bat vinturile, copilul lui va fi un slugoi, va dezvolta poate o apetenta mare pentru intriga si cutite infipte in spinare. ce poate sa faca un profesor in privinta asta? nimic. decit sa transmita o informatie si sa-si vada si el de treaba lui. nu putem exista separati, nu putem oferi modele separat de restul societatii, fiindca trebuie sa integram acest copil in aceasta societate. si tot asa… discutia e fara sfirsit.

      Like