Danga-langa, langa-danga… sună pe tv talanga

ImageIniţial am vrut să scriu despre purtătorii de cuvînt, aceşti lingăi ai instituţiilor de stat, care nu sunt în stare să răspundă la telefoanele de serviciu, pentru că de fapt asta ar însemna să explice şi să se explice ori să-i explice pe alţii, o treabă foarte ingrată, foarte dificilă, deci nasoală. Dar n-am timp acum de ei. Rămîne pe altădată…

Sinistrată fiind prin Medgidia, deşi ştiu că pare incredibil, mai ales pentru cei care n-au avut treabă cu Medgidia decît aşa el fugitivo şi, mai ales, pentru cei care au citit primele ştiri ale dimineţii cu hoţii care au jefuit poşta oraşului (of, bine că mi-am scos coletele pe săptămîna asta), mi-am pierdut timpul citind o carte despre „prietenii esenţiali” şi, vrînd-nevrînd am dat şi peste aberaţiile Veronicăi Cara care se producea pe la tv-uri, sărea din sticlă în sticlă, cum am spune într-o emisiune înregistrată cu Monique. Remember, Monique? Cara asta, ba era într-o seară la Brancu, ba a doua seară la Mărunţă. Femeia este o cacofonie din cap pînă-n picioare, başca obsedată de fosta ei prietenă, care, după ce-a mucificat-o cu alte ocazii în alte emisiuni neterminate, acum pare a regreta şi a-i simţi lipsa, altfel nu ştiu ce mai are de zis.

Sigur că pentru lumea mondenă şi facilă a Bucureştiului gagica asta poate părea o femeie deşteaptă, săraca, dar pe cît e de penibilă, pe atît e de inutilă în show-bizz şi uite că începe lumea să se cam prindă. E ca un ţînţar aşa care vrea şi el să înţepe pe cineva şi nu mai reuşeşte, ba e psiholog, ba e confident, ba e prietenă, în mod evident nimic din toate astea pentru nimeni, doar o oportunistă care i-au cam scăpat muşteriii printre degete, pentru simplul motiv că a făcut greşeala să-i creadă pe toţi mai proşti decît sunt în realitate. Acum a ajuns măscăriciul perfect al altora mai cinici decît ea. O invită unii pe la emisiuni doar ca să-şi mai bată puţin singură joc de ea.

Ei bine, individa asta mi-a adus aminte de un bou, a cărei cultură se reducea la un raft de cărţi pe care avea pretenţia că le şi înţelesese. Zic „bou” pentru că nu s-a dovedit altceva, în ciuda faptului că ar fi putut fi un om de seamă, dacă n-ar fi citit raftul cu pricina. Unde se vede cît de important este totuşi să ai prieteni care să-ţi facă ceva recomandări pe măsura caracterului, personalităţii şi a micului tău creier. Unde se vede şi cît de important este să ai prieteni care să nu-ţi recomande totuşi nimic. Ei bine, ce făcea individul… începea să-ţi laude, chipurile, pe cineva… era plin de „ce”-uri… Ce gazelă! Ce picioare! Ce suflet măreţ! Ce talent! Şi pe urmă te plesnea cu alte imagini, ce gazelă… dar păcat că şi-a pătat odată pantalonii de ciclu la sport! Ce picioare, numa că avea păr pe degete, ăla o strica… Ce suflet măreţ, dar păcat că se culca cu cine apuca, iar acum are 20 de kile în plus (de parcă sufletele măreţe ar trebui să stea înghesuite doar într-un pachet de 45 de kile)… Ce talent, numa că eu îi făceam textele… Lăuda pe toată lumea doar ca să spurce 2 secunde mai tîrziu.

Şi la ce bun atîtea recomandări dacă sfîrşeşti ca Cara aia, care, orice-ar face, va fi urmărită toată viaţa de cacofonii. Unde se vede cît de important este totuşi să ai nişte părinţi măcar decent analfabeţi, să nu-ţi plesnească aşa un căcat în propriul nume chiar de cum ai făcut ochi, că după aceea nu mai scapi de căcat toată viaţa ta, oricît te-ai feri de el tot acolo nimereşti. În cocină. Să te mănînce porcii.

În fine… purtătorii ăştia de danga-langa, langa-danga, gen Cara, care nu spun nimic urît, dar insinuează tot ce-i mai rău, apelînd la imaginaţia celorlalţi, sunt cei mai de rahat oameni pe care i-am întîlnit vreodată. Mi se face efectiv rău fizic cînd întîlnesc pe vreunul aşa. Ştiu din proprie experienţă că ăştia nu stau prin preajma ta decît ca să te denigreze mai tare. În faţă îţi arată cea mai profundă prietenie, tu poate ai treabă şi n-ai timp să verifici toate tîmpeniile pe care ţi le spune celălalt, şi de ce-ai face-o, nu? Ai ceva dubii cînd auzi cum vorbeşte despre ceilalţi şi ştii că nu vei fi nici tu sărit, la o adică, dar îl laşi în pace să abereze, bazîndu-te cumva pe inteligenţa celor din jur pe care el îi crede deja atît de proşti.

ImagePe urmă te trezeşti că, de fapt, ăla te urăşte de o veşnicie nu pentru că eşti mai frumos, mai deştept sau mai al dracu decît el, şi ai oi mai cornute, ci pentru că nu-i cînţi în strună.

Iată un exemplu à la Veronica Cara: „de ziua mea mi-a adus Bianca 2 perechi de pantofi, cu toate că erau numărul meu şi erau foarte frumoşi, nu am vrut să-i accept şi am rugat-o să-i returneze şi să-mi aducă alţii, mai acceptabili” (citat aproximativ). „Nu cred că mi-i cumpărase – că nu cred că a cumpărat Bianca vreodată cadouri cuiva” bla bla… unde vrea să ajungă această prietenă neesenţială în viaţa oricui cu această mărturisire idiosincratică? Pînă şi pe Brancu l-a făcut în seara aia de cap, nu c-ar fi prea greu cu Brancu, mă rog… ăla pune botul la orice bîrfuliţă şi fix ca o băbuţă curioasă întreabă: „şi ce-a făcut? I-a returnat?” „Nu, zice prietena dezamăgită, i-a dăruit altcuiva” „Vaaaai, se oripilează Brancu, şi-a găsit altă proastă”…

No, bine că sunteţi voi nişte deştepţi. Să mor io dacă n-am rămas hipnotizată de atîta zbucium sufletesc, Brancu stătea şi el cu gura căscată şi cu ochii beliţi aşteptînd continuarea, ce se întîmplă, domle, aşa grav mi-am zis încercînd să pricep despre cine vorbeau aceste persoane la oră de vîrf. Cînd colo, ce crezi, Bianca Drăguşanu… aia fusese prietenă cu paparuda astalaltă, îi dăduse nişte pantofi de ziua ei, aia nu-i primise şi tot ea era acum şucărită că îi dăduse mai departe altei femei. Ce tragedie! Ce dramă! Ce teatru ieftin! Ce pizdă de bărbat şi Brancu ăsta! Ce prietenă neesenţială şi aia! FUCK! Ce cretini! Orice adolescentă de 16 ani are discuţii mai productive la un ceai cu prietenele ei decît pitecantropii ăştia bîrfitori…

Danga-langa, langa-danga… sună-n asfinţit talanga!

Advertisements

De ce-aş ţine minte toţi nebunii?

Mă întreba ieri o colegă de ce nu cunosc pe nu ştiu cine din politica cea pestriţă a României, că e nume sonor, că s-a remarcat prin nebunie sau prin delirurile verbale sau cum de-am confundat-o pe funcţionara X (o vită, fie vorba între noi) de la primăria y etc. Sigur, după ce am auzit funcţionara lătrînd ca un buldog am rămas marcată pe viaţă şi chiar furioasă că există astfel de specimene care fac de rîs în toate modurile posibile şi imposibile sexul frumos (şi neplastifiat), dar c`est la vie, nu le poţi avea pe toate şi oricum, cred că tragedia e mai mare pe capul ei, deşi nu conştientizează asta, ca de altfel toate funcţionarele cu apucături de Cerber şi priviri rătăcite de singuratice care se agaţă de funcţie ca de un colac de salvare. Se numeşte carieră, ma cherie…

Nu-mi încarc memoria nici cu politicieni, nici cu numele unor funcţionari care au o perioadă de valabilitate direct proporţională cu valoarea lor ca oameni. Mi-am antrenat memoria să-i ţin minte doar pe acei oameni cu adevărat excepţionali, aşa că n-am înţeles de ce se făcuse gaură în cer că nu îmi filaseră lămpile atunci cînd un alt ratat îşi anunţase candidatura la glorie.

Dacă ar fi să-i iau la banii mărunţi ai scriiturii, singurul motiv pentru care m-ar interesa un personaj de-ăsta ar fi doar pentru a-l ţintui ironic în istorie. Dar de la o vreme însă, nici asta nu simt că ar mai avea vreun sens să dac. Sunt toţi la fel. Cînd scrii de unul este ca şi cum ai scrie despre toţi, pentru că sunt construiţi (şi s-au reprodus al dracului de bine după modelul iniţial – am uitat cine a fost, deci nici ăsta nu mai are importanţă) după chipul şi asemănarea oportunistului de rînd care crede că l-a apucat pe Dumnezeu de picior, singura lui misiune în viaţă fiind să trăiască degeaba.

După ce faci însă cunoştinţă cu ei, simţi şi mai mult nevoia de aer proaspăt. Organismul te avertizează că nu este sănătos să stai în preajma unor astfel de erori umane, nu pentru că n-ai ce învăţa de la ele, bla bla, ci pentru că există riscul să te transformi sau să-ţi vină cumva ideea să fii ca ele, că ia uite ce bine o duc, că ia uite că nu li se întîmplă nimic pentru că sunt aşa de răi şi proşti şi sunt în stare să muşte pînă vine stăpînul şi le spune marş de-aici sau ia de-aici cuţu cuţu.

Aşa că… de ce-aş ţine minte aşa ceva? Nu-i de-ajuns că sunt ocupată să nu mă uit pe mine?

Să salvăm lumea de carii

Bine. Ne-am oripilat cu toţii de ţîfna şi de arţagul unei tipe care face de ruşine o breaslă întreagă. Eh,i ştiţi ce se zice, ulciorul nu merge de prea multe ori la apă. Cu alte cuvinte, oi fi fost tu ţîfnoasă, madam, cu alte generaţii de elevi şi părinţi, dar uite că de data asta nu ţi-a mai mers! Fă socoteala şi vezi cu ce te-ai ales după ani de muncă în sistemul ăsta balcanic. Aviz amatorilor!

Bălăcăreala continuă, măsurile întîrzie

Pe de altă parte, românului să nu-i arăţi o chestie nasoală ca să extragă nişte învăţăminte din ea pentru că n-o va face, ci va găsi un nou motiv să fie furios. Femeia aia e aşa de vai de capul ei că nu merită să-ţi pierzi prea mult timp cu ea. Dacă ar fi după mine problema s-ar rezolva în doi timpi şi trei mişcări, ca la dentist: extragi măseaua putrezită, cureţi locul bine de tot, alegi apoi un material bun, îl plăteşti la justa pregătire şi valoare şi treci prin viaţă cu fruntea sus şi un zîmbet frumos.

Să salvăm lumea de carii, sau ceva de genul ăsta.

Învăţămîntul are nevoie de extracţii urgente şi de înlocuiri şi mai urgente. Dar are nevoie şi de protecţia acelor oameni care au rămas la catedră şi nu au dezertat în ciuda faptului că au fost sistemtic călcaţi în picioare de un Guvern impotent şi de părinţii din ce în ce mai indiferenţi la strigătele şcolii. De cîte ori s-a auzit în presă de rezultatele dascălilor, de cîte ori s-a vorbit despre proiectele acestora pe care le fac pentru elevi şi cu elevi? De cîte ori li s-au luat interviuri copiilor care fac performanţă, de cîte ori s-a promovat competenţa?

Şi cine şi-a aplecat curiozitatea despre cum se face învăţămînt în şcolile care nu sunt de fiţe? Cineva zicea la un moment că cea mai cruntă pedeapsă pentru învăţătoarea Blîndu ar fi să fie trimisă la ţară. Sigur, se referea la faptul că cei de la ţară sunt săraci şi n-au bani de minunatele atenţii pretinse constant. Dar copiii de la ţară cu ce sunt de vină? Ei n-au dreptul la un învăţămînt de calitate sau ce?

Îţi poţi lesne da seama care e starea unei naţiuni şi după felul în care reuşeşte să dezbată şi apoi să rezolve o problemă. Nimeni nu vrea să-şi rezolve problema, toţi aruncă pisica în curtea vecină…

De copiii ţiganilor care vin la şcoală doar ca să distrugă mobilierul cine se ocupă? Ăia nu vin ca să dea ceva acestei societăţi, ci ca să îşi bată joc de ea, pentru că asta e educaţia pe care o primesc acasă. „Dă-i dracu de profesori, dacă-ţi fac probleme, îi aranjez eu” sau „La ce-ţi trebuie caiete, du-te şi fă gălăgie la ore”.

„Mă, vezi că eşti în situaţie de corigenţă la 3 materii, pune mîna pe carte şi învaţă”, îi atrage atenţia un profesor unui elev recalcitrant. „Şi ce?”, răspunde acesta. „Ce te interesează pe tine dacă rămîn eu sau nu repetent? Treaba mea”. Păi, scuzaţi-mă, la astfel de impertinenţă, îi vine să-i răspunzi elevului: „Atunci du-te dracu şi stai acasă, nu mai veni la şcoală să deranjezi orele”.

Îmi vine acum în minte următorul exerciţiu de logică. S-a gîndit oare cineva la faptul că o societate care nu-şi respectă cadrele didactice şi care le face preş şi se şterge, efectiv, pe picioare cu ele nu va duce nicăieri? Din 1997 pînă acum asta s-a întîmplat. Sunt 14 ani în care oamenii au fost umiliţi sistematic, prin tăieri de salarii, prin întîrzieri de salarii, prin sporuri din ce în ce mai mici pînă la desfiinţarea lor, prin desfiinţarea liceelor pedagogice, prin nişte inspecţii executate la mişto, prin greve care n-au rezolvat nimic, dimpotrivă, au distrus încrederea tuturor în sistem, oameni care s-au simţit părăsiţi de pîrghiile unui minister care nu a oferit nici un sprijin, nici un suport moral sau financiar, ba dimpotrivă a încurajat nişte practici neortodoxe, lăsaţi-mă şi cu inspectoratele care dau posturi tot pe şpăgi şi păstrează posturile vacante pentru pilele şi relaţiile lor. De ce credeţi că nu e nimeni în stare să ia prompt atitudine în acest caz? Pentru că toţi sunt mînjiţi şi-şi calculează bubele din cap, să nu cumva să se spargă, pentru că de fiecare dată cînd se sparge o bubă, încep să curgă mai multe şi de la mai mulţi.

Aşa că…  dacă nu extragi aceste măsele putrezite şi nu cureţi bine locul cu oameni capabili, dornici să facă treabă, dacă nu-i încurajezi pe cei oneşti să rămînă în profesiile care ar putea reda demnitatea acestei ţări, n-ai făcut nimic. Dar încurajarea asta să nu fie o simplă bătaie pe umăr, ci să constea efectiv în sprijin financiar pentru navetele profesorilor sau pentru dislocările lor, pentru cărţi, studii, proiecte, pentru salarii, pentru motivarea lor în funcţie de rezultate şi tot aşa, detalii, detalii… Acele detalii care fac ca lucrurile să meargă aşa cum ar fi normal.

Pentru că asta este problema acestei ţări: nimeni nu este pedepsit pentru ceea ce face, ci în funcţie de cît are.

PS: Iată o idee pentru politicienii noştri, ăştia care vor binele poporului: să fie nevoiţi printr-o ordonanţă de urgenţă să trăiască timp de 6 luni de zile cu salariul minim pe economie, să vedem cum îşi vor mai calcula vacanţele şi întîlnirile cu toate prostituatele. Dar asta, după ce li se confiscă timp de 6 luni, toate averile şi li se blochează conturile babane. 6 luni. Şi pe urmă discutăm. Cine rezistă psihic după aceste 6 luni să fie uns direct preşedinte.

Sigur, visez şi eu… de parcă mi-aş permite!

Cronica unui divorţ anunţat

6.30 dimineaţa. Deschid televizorul. Nu ştiu ce s-a întîmplat ieri prin ţară şi trebuie să-mi pregătesc subiectul pentru noaptea aceasta. Ieri mi-am pierdut 3 ore pe scaunul dentistului, vreo 2 pe navetă, nu mai pun la socoteală drumul de întoarcere acasă, dar în fine, ideea e că am văzut şi auzit ceva el fugitivo, chestii care oricum nu aveau cum să-mi reţină atenţia:

1. Năstase face iar închisoare (nu mă interesează pentru că era firesc să facă închisoare, aşa cum e firesc ca noi să nu uităm ce-a făcut el pt România – adică nimic!)

şi

2. Bianca divorţează (who cares?)

6.45. inflamaţie la maxim în emisiunile de divertisment de proastă calitate. Urmăresc 10 min dintr-o reluare la Măruţă. Mi se pare doar mie că succesul unei emisiuni are legătură cu carisma prezentatorului? Dacă-i aşa, noi n-avem emisiuni de succes, nu cunosc nici un prezentator român care să aibă acel bun gust, bun simţ şi acea carismă care, indiferent de subiectul abordat, să te facă să vrei să vezi emisiunea. Şi nu vorbesc de crainicele de la ştiri. Glume proaste, invitaţi care nu spun nimic, dar sunt convinşi că deţin adevărul absolut şi prosteală pe faţă. Asta nu are nimic de-a face cu carisma.

Uite ce nu înţeleg mulţi producători şi realizatori de emisiuni: că în funcţie de calitatea invitaţilor poţi arăta şi tu mai deştept. Ba există riscul ca chiar să te deştepţi. Un invitat ca Guţă, dau un exemplu la întîmplare – cred că e toată lumea de acord cu mine că Guţă e un analfabet, ca dovadă şi viaţa lui praf, presărată de duşmani, amante şi fiice pe care le bate – , ei bine, unu de-ăsta n-are cum să-ţi coafeze ţie imaginea în vreun fel. Pe bune, chiar nu ai puţin respect faţă de slujba ta şi faţă de propria-ţi persoană astfel încît să vrei să cobori înadins nivelul culturii şi al inteligenţei tale, să te insulţi singur/ă, şi încă zilnic, căutîndu-le în coarne unor neputincioşi?

Nu c-aş avea prea multe aşteptări de la Măruţă (nu cred că ar fi în stare să intervieveze pe cineva care ar avea ceva cu adevărat interesant de spus, omul are probleme cu concentrarea şi atenţia). Zice el în reluarea de azi dimineaţă: „să vedeţi reacţia Andreei Marin, cînd i-am lăsat o barză în curte” şi ochii ăia lui mici şi apropiaţi îi joacă în cap ca două bile lovite de dambla şi o spune cu zîmbetul lui de hienă, ca şi cum ar trebui să ne aşteptăm la o glumă bună. Fireşte că gluma este una dintre cele mai odioase, dar îţi trebuie puţină minte ca să pricepi asta. O barză nasoală din baloane, un corespondent idiot (că nu-l pot numi altfel din moment ce acceptă asemenea „corespondenţe”) care vorbea cu barza, înainte de a apărea femeia în faţa propriei case şi o echipă întreagă (cameraman, şofer, producător etc.) care aştepta să se întoarcă Andreea Marin de la cabinetul de înfrumuseţare ca să vadă toţi cu ochii beliţi de atîta stat degeaba şi cu saliva uscată în colţurile gurii cum reacţionează diva/zîna la vederea acelei berze.

Vă daţi seama că ăştia toţi chiar au fost excitaţi de faptul că le-a trecut prin ţeastă o astfel de idee stupidă? Şi deşi era evident că gestul în sine era cretin şi că femeia a fost clar enervată după ce toată ziua a fost întrebată de alţi idioţi „cînd va face copii”, de parcă ar fi asta treaba cuiva, ei bine, Măruţă o dădea întruna că Andreea a fost amuzată. Nu ştiu, măi, ori eşti chior, ori eşti puţin sub Guţă.

7.00 încep ştirile la protv. Breaking shit: Bianca divorţează de Victor. Ea divorţa de Victor dinainte de a se căsători cu el, aşa că… ce atîta mirare! Cîţiva proşti au pus pariu că nu va divorţa, acum aceeaşi proşti care se simt păcăliţi vor să-şi scoată pîrleala pentru că au făcut greşeala să creadă în această căsnicie. Ce să zic, foarte important pentru ţară că cea mai cunoscută Barbie Girl dîmboviţeană a fraierit un prezentator de la meteo, care nu s-a remarcat şi ăla prin nimic altceva decît că s-a însurat cu asta şi-acum şi-a luat-o în freză. 2 săptămîni iar au ce mînca televiziunile, or s-o lăbărească pe acest subiect pînă cînd uităm, chipurile, de toate problemele. O lume de mincinoşi şi impotenţi spiritual cu IQ sub pămînt srl. Cu cît sunt mai loaze cu atît scade şi nivelul de inteligenţă al populaţiei, la aşa gaşcă de bîrfitori care cred ei c-au descoperit gaura de la macaroană aşteptările sunt şi ele sub zero. Discuţiile de la colţul blocului în care nişte spărgători de seminţe îşi dădeau cu părerea s-au mutat în platou. Numai că acum ăştia nu mai sunt îmbrăcaţi în trening şi adidaşi, ci poartă papion sau accesorii de la magazinele cu fiţe şi bocanci fără şireturi cu limba scoasă pe dinafară.

8.21. Antena 3. O văd pe Gabriela Firea mai albă la păr ca niciodată (la mişto, nu c-ar fi îmbătrînit), pusă la patru ace şi un bold şi aterizată în camera deputaţilor sau în parlament, pentru mine tot un drac. Iar s-a băgat în politică. No comment. Poetă, jurnalist, prezentator, purtător de cuvînt, senator PSD. Toate la feminin.

8.32 România TV. Din seria „Maimuţica cu cercei”. Bahmuţanca – operaţie neobişnuită. Pentru că ăsteia îi plac cercei mari (adică tălăngile) i s-a rupt lobul urechii. Nu ştim dacă lobul stîng sau cel drept, nu contează. Un lob. După ce face o operaţie de reconstrucţie a bietului lob maltratat, continuă să umble cu cercei-talangă şi iar i se rupe un lob. Nu ştim dacă tot ăla sau celălalt. Ştirea e incompletă. Uite că eu chiar voiam să ştiu dacă i s-a rupt de două ori acelaşi lob sau ambii au fost afectaţi.

9.01. Mă duc să-mi fac cafeaua de lucru. Nu s-a întîmplat nimic important pentru România nici azi.

Înalţi, bruneţi şi cu părul într-o parte

Din noiembrie anul trecut m-am reîntors în învăţămînt. După 13 ani de pauză mi-am luat spre suplinire cîteva ore de franceză, printr-un concurs fericit de împrejurări. Ştiu de ce-am plecat acum 13 ani, eram prea tînără, prea neliniştită, voiam să fiu scriitoare şi nu găsisem în nici o cancelarie prin care fusesem elita aceea intelectuală despre care auzisem că ar exista undeva. Cred că începuseră încă din 2000 să se cam reorienteze profesorii. Acum nu mai caut elita aceea, m-am resemnat cu gîndul că nu există. Oamenii cu care mă înţeleg la nivel mental şi intelectual şi cu care, efectiv, îmi place să vorbesc şi în prezenţa cărora nu simt cum trece timpul, sau dacă trece, nu-mi pasă, sunt oricum foarte rari şi, de obicei, i-am găsit departe de orice grupări, revolte, scandaluri şi au învăţat să se protejeze de ceilalţi, făcînd puţine valuri, ca să aibă parte de linişte. O linişte necesară în vremuri tulburi, o linişte în umbra căreia pot face mai multe decît dacă încep să se revolte, o linişte resemnată care nu prezice nici o furtună. Liniştea înţelepţilor din urmă.

După 13 ani nu mă mai îngrijorează condiţia cadrului didactic din România (puteţi citi aici un articol mai vechi despre greşelile care s-au făcut în învăţămîntul românesc, şi cînd zic învăţămînt românesc nu mă refer la suma cadrelor didactice care fac parte din sistem). Ce mă îngrijorează acum, de fiecare dată cînd ies de la ore, este starea deplorabilă a analfabetismului în rîndul elevilor. Înainte însă de a spune mai multe despre asta, trebuie să înţelegem cu toţii că învăţămînt este şi cel rural şi cel din şcolile mai puţin de elită dintr-un oraş de provincie. Mai clar, dintr-un oraş cu 10 şcoli, doar 2 vor fi foarte bune (cu elevi ai căror părinţi se ocupă de ei şi ţin regulat legătura cu şcoala), iar din 5 licee doar 2 se vor putea lăuda cu rezultate dosebite. Ce se întîmplă cu restul elevilor? Cine este responsabil de comportamentul acestora şi de lipsa de respect pentru tot? Se gîndeşte cineva că ăştia sunt adulţii de mîine şi că modelele lor sunt cele pe care tot societatea le-a creat pentru ei?

Toţi halucinanţii ăştia, toţi şocaţii, toţi uluitorii ăştia, toţi înfricoşaţii şi înfricoşătorii ăştia, toate fonturile astea negre pe banderolele astea galbene care anunţă zilnic nişte exagerări doar ca să te ţină lipit de propriile tale frici sau să creeze altele noi în tine, toţi aceşti monştri cinici care fac dintr-o înţepătură de ac o apocalipsă, care se numesc producători de breaking shit, dacă ar exista o lege dreaptă a cauzei şi efectului, ar trebui să se trezească într-o zi cu beregatele luate de toţi aceşti monştri reali pe care i-au creat.

La întrebarea „cum te vezi la 25 de ani?” unul dintre elevi scrie: „înalt, brunet şi cu părul într-o parte” şi ăsta a fost un răspuns coerent. Elevul are 15 ani, vorbea serios, dar încă se mai zbate să termine clasa a 7-a. „Se zbate” e desigur o glumă. Este doar unul din majoritatea care va scoate perle la bac, dacă sistemul îi va permite să ajungă pînă în ultima clasă de liceu. Dacă stai să te gîndeşti, un copil născut în 2000/2001 a aterizat direct în lumea pe care noi am creat-o pentru el. Nu are de unde să ştie cum a fost înainte, pentru el cuvinte ca ideal, motivaţie, respect, disciplină sau responsabilitate sunt nişte chestiuni abstracte, fără sens, atît timp cît nu are modele pe care să le urmeze. Şi pînă la urmă, după cine să se ia, după tata, care e plecat în Germania la furat fier vechi sau la „fetiţe”, sau după mama care e plecată şi ea la prostituţie? După vecinul care fură şi scapă nepedepsit? După verişoara tunată care a ajuns divă la mynele tv sau într-un clip al lui Salam? Şi pe lîngă ăştia, cei cîţiva care… ei bine, nu ştim ce se va întîmpla cu ei şi cum îşi vor face loc printre “salamurile” asta.

O fi secolul vitezei dar nu se poate schimba atît de repede totul în doar 13 ani. Aiurea, nu acceptăm noi ideea că am eşuat cu toţii atît de lamentabil şi am devenit ca acei bătrînei morocănoşi la doar 35-40 de ani, pentru că cineva (şi tare am vrea să ştim şi noi vinovatul) s-a şters pe jos cu toate principiile, visele şi viaţa frumoasă pe care ne-am imaginat-o de fiecare dată cînd ni s-a spus că „dacă ai carte ai parte”. Am fost minţiţi frumos, dar ineficient.

Şi pentru că am crezut, primim palme în fiecare zi de la toţi mucoşii.

Ori asta, criza de identitate, face viaţa insuportabilă în România, nu o criză financiară.

Am scris asta pentru că după mini-vacanţa 20 decembrie.6 ianuarie, azi va trebui să intru la ore şi orice aş vrea să transmit mai departe, o s-o fac fără tragere de inimă şi cu sentimentul că e în zadar, că nu se va lipi nimic de ei şi că nimeni nu va aprecia asta. Dar că totuşi o voi face.

Ah, da, că era să uit. Un articol despre modelul danez de educaţie şi de ce e important ca elevul să vină de drag la şcoală. Îl aşteptăm şi pe cel în care ni se explică (de alţii) de ce e important ca şi profesorul să meargă de drag la slujba lui. Că am uitat.

El Grande Futadore Ratatu

ImageMă uimesc uneori nişte femei de nota 10, cu mintea brici, cu slujbe de invidiat, care stau la mîna sau la cheremul unor idioţi, genul ăla de bărbaţi care nu pot să stea liniştiţi dacă nu-şi verifică „bijoux”-urile din cinci in cinci minute să nu cumva să le răpească extratereştrii sau o fac uneori ostentativ ca să cadă pe spate alte deştepte. În anumite reviste de foarte proastă calitate – şi e plină lumea acum de ele – se spune că un astfel de gest e mare semn de virilitate. Numai chestia asta şi aş da afară imediat o proastă cu aere de scriitoare care spune astfel de inepţii despre unul care cel mai probabil e plin de lăţei şi nu ştie cum să se scarpine mai repede şi să-i mai deranjeze şi pe ăia din fiesta lor.

De obicei, ăştia sunt total lipsiţi de maniere, n-au citit o carte în viaţa lor (şi se mîndresc cu asta, evident), le lasă de izbelişte pe iubitele lor cînd le e lumea mai dragă – şi nu le e niciodată acestor masochiste lumea mai dragă decît atunci cînd în sfîrşit ratatu în cauză a reuşit să-şi ţină o promisiune, să vină la timp la o întîlnire sau să-şi ia dracului mîna de pe propriile ouţe.

Deci, pe bune, eu nu le înţeleg. O fi iubirea oarbă, dar nici chiar aşa. Dacă nu se gîndesc la imaginea lor de dame bine, că doar pentru asta s-au pregătit toată viaţa, mai cinstit ar fi să se facă starlete porno decît să umble cu limba scoasă după un astfel de specimen.

V-am spus că fac naveta Medgidia-Năvodari? Whatever… Nici nu ştiţi cîţi El Grande Futadore rataţi de-ăştia fac naveta şi ce şmecheri sunt ei pe telefoanele lor cu gagicile din dotare. Sigur, dacă era ceva mai mult de capul lor, nu se umileau ei să facă naveta cu toţi proştii, ar fi fost cel puţin şoferi de autobuz sau microbuz sau buburuz. Ceva acolo, să pară că ei conduc măcar o maşină, dacă nu lumea. În fine…

Te fac părtaşi imediat la viaţa lor sentimentală execrabilă. Astfel, afli fără să vrei, exact cînd crezi că ai şi tu un minut de linişte şi poţi admira minunăţiile naturii de pe fereastra murdară a microbuzului, îl auzi pe ratatu în cauză că „dacă nu-şi găseşte cămaşa călcată pînă vine el acasă, jar mănîncă” sau „mă duc la ailaltă că nu mă mai înţeleg cu tine”, pe urmă o auzi pe consoartă cum urlă în telefonul ăluia „boule, cretinule, curvarul dracului”, iar el rîde cu gura pînă la urechi „potoleşte-te, iubito/pisi/fă, că te faci de rîs” şi tot aşa…

Dar cel mai mişto e cînd sună ea o prietenă şi i se plînge ăsteia sau i se laudă (nu-mi dau prea bine seama) că ştie cu cine o înşeală şi că s-a împrietenit cu respectiva pe facebook şi o urmăreşte să vadă cînd se întîlneşte cu El Grande Futadore al ei. Eventual să-i prindă în flagrant ori ceva pe-acolo. De cînd s-au prins ele că emisiunea lu` Ernest e o făcătură şi-au luat viaţa sentimentală în dinţi şi se comportă ca nişte mici herculi poirot în căutare de hoţi.

ImageNevoia asta a femeilor care vor să-şi cunoasca rivalele şi să se “împrietenească” rapid cu ele, ca să le ţină sub observaţie, ca să le dejoace nu ştiu ce planuri şi strategii, n-am avut-o niciodată, dar m-a distrat mereu bătaia pe bărbaţi. O, da, şi încă ce bărbaţi! Îmi închipui cu milă cum îşi consumă nervii şi energia făcînd pe spionii şi controlînd prin buzunarele lor bilete sau facturi de care ele nu ştiu, prin telefoane mesaje de amor, pe cămaşă urme de ruj, pe piele parfumuri străine, cum nu dorm nopţile aşteptînd semne de mare amor… and all that bullshit.

Sunt atît de multe alte lucruri importante în viaţă de făcut, văzut, aflat, iar femeile se opresc la cel mai mare sentiment consumator de energie: iubirea pentru un futador, şi încă unul ratat! Păi dacă eşti femeie de nota 10, ia-ţi un bărbat de nota 20. Nu trebuie să fie cel mai frumos sau cel mai bogat, dar dacă în loc să-ţi scuture mîna atunci cînd faci cunoştinţă cu el, ţi-o sărută galant, dacă în loc să te lase să-ţi cari bagajele, îţi sare în ajutor şi te lasă doar cu poşeta în mînă, dacă vorbeşte cu chelnerii, în loc să-i apotrofeze dîndu-se astfel cocoş, păstrează-l, fato! E de modă veche şi o să ai numai surprize plăcute. Ori, ştii ce se zice: surprizele plăcute devin amintiri de neuitat.

Şi cu asta, basta, deschid blogul ăsta pe anul nou cu aşa subiect că m-am săturat de fete care se desconsideră pînă într-atît încît fac jocul acestor bidivii.