A nins pe la noi şi zăpada…

ImageAzi noapte cînd am închis poarta în urma mea m-a lovit mirosul de alb şi curat. Un miros de copilărie cu obraji coloraţi, cu iz de rece şi de săniuţă care zboară, un miros diafan, ca cel al unor rufe proaspăt spalate, lăsate la uscat în vîntul serii. Pe stradă e atît de pustiu şi atîta linişte că aud zăpada cum se aşterne. Am şi văzut-o tot drumul cum saltă în rotocoale reci în faţa parbrizului şi în timp ce nea eugen conducea în gîndurile lui, sporovăiam cu una din Oanele din viaţa mea despre … ei bine, nu contează ce.

Dar cînd am închis poarta în urma mea, mi-am adus aminte de coteţul ăla, că n-am cum să-l numesc altfel, în care trăiau 10 suflete, dormeau cu toţii într-un pat, mîncau tot acolo, pe întuneric, se îmbrăcau şi se dezbrăcau în pat, puneau ligheanul pe pat şi se spălau. Patul ăla era viaţa lor, universul lor, odihna şi focarul de infecţii. Se trezeau dimineţile şi din pat făceau un pas şi ieşeau în stradă. Ca să facă… ce? Dumnezeu ştie ce.

Acum două zile cînd am trecut pe-acolo cu Enache, mama lor făcea gogoşi pe întuneric, iar copiii stăteau înghesuiţi în pat aşteptînd să mănînce. Cel mai mic dintre ei, un băieţel de 8 luni, dormea în gălăgia tuturor, cu picioruşele goale, rupt de lumea aceea mizeră şi întunecată din jurul lui, inconştient încă, dar condamnat pe viaţă la aceeaşi soartă cumplită, sau poate chiar mai rea. Imaginea acelui copil trîntit în mijlocul patului dormind un somn atît de profund m-a înduioşat cel mai mult din tot ce văzut în cele 10 minute cît am stat acolo. Copiii nu au putut să se bucure de jucării pentru că deja se înserase şi nu le vedeau. Stăteau pe întuneric şi singura lumină era cea a flăcărilor din soba de lut.

De ce fac oamenii ăştia copii mulţi dacă tot trăiesc în mizerie? Nu-mi spuneţi că pentru alocaţia copiilor că nu cred că o mamă nu ştie ce înseamnă creşterea unui copil şi la cît ajung costurile acestei creşteri (şi nu pun aici educaţia lui). Deci rămîne o enigmă ce e în capul acestor oameni. Dar stînd de vb cu mama-ce-făcea-gogoşi mi-am dat seama că nici nu vrea altceva de la viaţă, că altceva oricum n-a văzut, aşa că la ce să spere? Deja avînd 7, ultimul dintre ei, cel care dormea, cum a fost oare conceput? În acelaşi pat? În timp ce cei mari dormeau sau li s-a spus să închidă ochii?

Am plecat furioasă de acolo.

Sigur că în alte colţuri ale lumii, despre cele civilizate vorbesc, în asemenea condiţii copiii ar fi fost luaţi din jegul ăla în care nici unele animale nu pot trăi şi date în grija statului. Dar, mă rog, noi nu trăim acolo, deşi ne batem cu cărămida în piept că suntem civilizaţi, iar asistenţa socială din România se reduce doar la nişte pachete lunare care se dau amărîţilor.

Altfel nu-mi închipui că chiar nu se poate face nimic de pildă pentru fetiţele Cornea din Sinoe (alt caz), astfel încît să aibă curent în căsuţa lor ca să poată învăţa, cum îşi doresc. Ce mare lucru… stîlpul de curent electric era chiar în faţa casei. Chiar nu poate face nimic Primăria de-acolo? Una din fete, Anamaria, vede înceţoşat din cauză că citeşte la lumînare…

Numai pentru că există aşa ceva în satul tău şi nu mai ai ce căuta acolo ca primar. Îmi bat gura de pomană, ştiu!

Cazul de care m-am ocupat eu, familia Gabor şi-a cumpărat deja din banii donaţi la Gală, maşină de spălat şi lemne. Le-am cerut facturile să-mi demonstreze că au făcut asta. Ei sunt ceva mai norocoşi, pentru că au cel puţin curent electric în casă şi ceva mai mult spaţiu pentru copiii lor, dar stau temporar, nu e casa lor.

ImageCopiii sigur că sunt fericiţi cînd primesc jucării şi au licurici în ochi, dacă nici atunci… dar nu la asta trebuie să se limiteze normalitatea. Sigur că mă bucur că de cînd am început să mergem pe la ei cu Caravana LTV sunt mai bine îmbrăcaţi cu toţii, şi asta datorită oamenilor care au donat lucruri şi a copiilor care şi-au dat mai departe jucăriile şi penarele şi ce-au mai considerat ei de cuviinţă. Pentru mine, copiii ăştia, care au dăruit altor copii pe care nu-i vor cunoaşte niciodată, dar au făcut-o din tot sufletul, sunt adevăraţii mei eroi.Mai greu e să-i responsabilizezi pe părinţi să aibă grijă de copiii lor, să-i trimită la şcoală – aşa cum se face ea acolo – şi să-i scoată din starea de analfabetism!

Dar aici trebuie şi educaţie parentală!

Educaţie, educaţie, EDUCAŢIE, fir`ar ea de EDUCAŢIE!

Vb în seara asta la Telefonul de noapte despre asistenţa socială. Dacă simţiţi nevoia să intraţi în direct şi să comentaţi vă aştept.

(to be continued)

Advertisements

Comments are closed.