5 ani mai tîrziu

Mi-e dor să scriu şi să fumez în acelaşi timp. Nu mi-am mai permis luxul ăsta de vreo 3 ani. Mi-e dor să fac sex şi să fumez după. De luxul ăsta am scăpat de vreo 2 ani. Nu e ca şi cum nu mi-aş mai fi dorit, ci pur şi simplu nu s-a mai putut. În fine…
Unul din acele momente cînd realizezi ce puţin îţi trebuie să redevii tu însăţi. Să ascult muzică, să scriu şi să fumez în acelaşi timp, să fac sex şi să fumez după. Şi iar să ascult muzică în noapte pînă se crapă de ziuă. Ce mare şmecherie. E, uite că e. Dacă mi-ar fi spus cineva acum 5 ani că voi avea zile în şir cînd nu voi putea fuma, din cine ştie ce motive, atunci cînd pregătesc un articol, în special, i-aş fi rîs în faţă cu un „du-te, mă, de-aici”. Sau că vor fi nopţi în şir în care nu voi putea lucra şi nici asculta muzică… Sau că vor fi luni în care nu-mi voi putea respecta deadline-urile. Mi-e şi ruşine de cei doi redactori şefi cu care lucrez de ani de zile pentru cele o mie de lucruri care se ivesc şi pe care nu le pot explica.
A existat o perioadă rea în viaţa mea pe care acum o văd incredibil de frumoasă, pentru c-a fost creativă. Ori dac-a fost creativă şi-am putut să-mi aprind ţigara oricînd am avut eu chef, n-are cum să fi fost o perioadă rea.

Comments are closed.