După mine, potopul

road N-a recunoscut nimeni, dar a fost nevoie de 3 ca să mă înlocuiască. Atît am avut de menţionat. Din fair play alte detalii sunt de prisos.
Singură blonda redacţiei, Prea Pitica – numele de alint pe care i l-am dat – a sunat să-mi spună că pot fi mîndră de ea. A intrat vineri în direct la LTV, a scris textul în 10 minute, l-a trimis la timp, nu s-a încurcat şi a vorbit despre un tînăr din Medgidia care s-a urcat pe una din arcadele podului ca să fumeze o ţigară. A apărut poliţia, jandarmeria, dracu, lacu… dovezi de omenie de nedescris. Dacă se arunca de pe pod, îl găseau peste o săptămînă şi nu se mai alerta nimeni. În ţara asta nici o ţigară nu mai poţi fuma liniştit.
Important este că a început să-ţi placă, i-am spus. Restul vine de la sine.
O să-mi fie dor şi de tembelul ăla de Cerbi. Multe feţe noi, n-am avut timp să-i cunosc pe cei din spatele măştilor. N-am avut timp să mă ataşez. Sau n-am vrut.

S-au făcut regulamente, s-au lipit pe pereţi chestii ca să le intre bine în cap nu se ştie cui. Verba volant, scripta manent, ori ceva de genul ăsta. Unii chiar au nevoie de negru pe alb să mimeze seriozitatea, aşa cum nu le poţi cere gherţoilor să mimeze “domnia”.

Singura tragi-comedie a fost din partea unei gagici, ce s-a şucărit toată pe mine că am opinii personale, într-adevăr o chestie tare nasoală în ziua de azi. A avut noroc că m-a prins în zile prea potolite. Dar cît tam tam, cîte înfoieli de curcă, ce de ipocrizii, iar s-au încins telefoane, s-au trimis linkuri pe telefoane, s-a jucat teatru Bulandra în declaraţii, s-au dat unii puţin loviţi în sfinţenie şi s-a mers mai departe! Cît timp au unii la dispoziţie, frateee! Nici frecuşurile între fete şi certurile pe timpul liber n-au avut atîta drama queen! Tragic de mi s-a umplut batista de muci şi toate cele.

Şi deşi n-a fost vreme frumoasă duminică, ieri în jurul orei 13.00, soseam în Bucureşti, cu tot cu ploaie, sau parcă ţîşniţi de-a dreptul din ea.

Comments are closed.