Au venit tradiţionaliştii cu pulometrele în dinţi

Din cînd în cînd apare prin Medgidia o gaşcă de-asta de tradiţionalişti. Vin de prin ţară cu oale pictate, nişte oribilităţi de ii şi fote pe care le flendură prin piaţa Decebal, la grămadă cu nişte imbecili care au avut straşnica idee să puna pe tricouri nişte inscripţii căcăcioase pe care nu le cumpără nimeni. „Papagal eşti tu, cel care citeşti ce scrie” sau „tricou alb cu mîneci scurte”. Gen. Nimic mai trist decît să vezi în ce hal a ajuns tradiţia, nene. Numai unor alţi cretini le poate trece prin scăfîrlie să cumpere aşa ceva şi-apoi să le mai şi poarte pe post de agăţat gagici care să-i arate cu degetul pe stradă „vai, fată, ce nebun e ăla”. Fireşte tot cu tradiţia vin şi vata de zahăr roz, la pachet cu kurtoş colacu năclăit în nuci şi scorţişoară, dar şi lemnării lungi pe care scrie pulometru, în caz că vrei să-i măsori consortului cîrnatul.
Iar vînzătorii să te ţii. Au nişte mutre de şarlatani numai bune să-i iei la pumni cînd dorm cu capul pe marfa lor. Dacă-i întrebi de tradiţie ceva, să fii sigur/ă că habar n-au să bălmăjească 2 vorbe şi 3 poveşti despre ce vînd ei acolo. Fireşte trebuie să facem ştire şi să-i anunţăm pe tradiţionaliştii din piaţă că poate vrea poporu să facă shopping oltenesc, chiar la botul calului, chit că ştim deja, toată lumea trece, se uită şi pleacă în bazar, că e mai ieftin. De cele mai multe ori refuz să ies pe teren fiindcă ştiu că nu pot spune adevărul despre ce cred, cu toate că – chiar e culmea! – ar trebui să mă susţină imaginile. Merg pe principiul că cele mai bune ştiri sunt alea pe care nu le fac. Aşa că dau pas şi de data asta.
Aiurea, marfa e chiar oribilă, ori ca să faci reclamă trebuie să minţi că n-ai mai văzut aşa ceva de cînd mumă-ta te-a făcut şi că n-ai mîncat asemenea delicatesuri de cînd ai fost înţărcat/ă în 1900 toamna. Pur şi simplu simt că-mi explodează un festin de gusturi în cerul gurii numai cînd mă gîndesc la ce-aş fi putut mînca dacă într-adevăr tradiţionaliştii ar fi venit în piaţă cu ce trebuie. Pe acelaşi principiu, marfa nearătată e cea mai bună. Dar aşa, un cîrnat amărît măsurat la pulometru, pur şi simplu ţi se face scîrbă.
Pe urmă se încinge hora. Că fusese şi aia programată. Cu Mihai şi Măriuca şi cduri fără număr date tuturor care au venit să caşte gura la urletele şi chiuiturile căţelelor ălora de pe scenă, că nu pot să le numesc cîntăreţe. Pur şi simplu a plouat în capul oamenilor care treceau din greşeală prin zonă cu cd-uri pe care, pun pariu pe viaţa mea, că nu le va asculta nimeni. Niciodată.
Se duc pe pulometru şi tradiţiile, dacă ajungi să bagi pe gît oamenilor lălăielile tale. Un mod mai penibil de a cere atenţie şi de a aspira la gloria lăutărească nici c-a mai existat. Dar sunt sigură că tradiţia e încă acolo, undeva, numai că a plecat şi ea puţin peste hotare.

Comments are closed.