Reţetă de timp

ImageOh, sweet Santa Maria Cachucha, cum ar spune PreaPitica.  

Sunt la două ore distanţă de un w-end care, cel mai probabil, nici săptămîna aceasta nu va fi unul întreg. Sunt în continuare defazată cu multe proiecte personale, nu am un birou ca lumea pe care să lucrez, cred că de vreo doi ani, îmi mut hîrţoagele dintr-o parte în alta şi evident mă rătăcesc printre ele, şi cînd am mai mult spor la lucru ori sună telefoanele, ori are Iris chef de joacă, ori îmi dispar complet din cap toate ideile creative, pe care, jur, că atunci cînd m-am trezit erau acolo, chiar în vîrful degetelor cu care trebuia doar să mîngîi tastele laptopului.

Dar azi, fix în ultima clipă m-a sunat o profesoară de pian că mîine nu mai trebuie să vin să-i filmez copiii, pentru care vorbisem să fac o ştire, că e mai bine că-i bag direct în emisiune. Zice ea. Era, cred, al 3-lea sau al 4-lea telefon în urma căruia contramanda întîlnirea asta. O chestie care începe deja să mă plictisească. Nici nu cred că mai sunt interesată să mai fac ceva. 3 sau 4 telefoane în care sunt nevoită să ascult fie scuze, fie pretexte, fie cum trebuie să-mi construiesc eu ştirea sau reportajul, sau emisiunea, în timp ce altele aşteaptă la rînd să intre deja în jurnalul de ştiri din seara asta. Nu mai am răbdare, aşa că zic bine, pa. Asta după ce, mai devreme, renunţasem deja la o ieşire în Constanţa din alte motive, pe care n-are rost să le enumăr aici.  

Şi iată de ce am tot w-endul liber. Great! Pînă la următorul telefon care o să mă anunţe cine ştie ce. Dar pînă la ACEL următor telefon, care nu e niciodată cel care ar trebui să mă anunţe că am cîştigat jackpot-ul la Loto 6 din 49, am tras tare să termin cît mai repede, ca să ajung mai repede acasă şi să prind din urmă proiectele pe care le-am lăsat baltă prin cutii, prin foldere sau prin memorie.

*** 

ImageSă spunem că prin sîngele tău, prin tenacitatea şi rezistenţa ta la oligofreni ai cîştigat destulă experienţă ca să faci corect o radiografie a tot ce vrei tu – prieteni, societate, slujbă, relaţii umane, comportament schizoid, familie – astfel încît să-ţi faci viaţa mai comodă şi să-ţi dai singur/ă o expertiză corectă ca să poţi să mergi mai departe. Hm… dacă stai să te gîndeşti mai bine (pardon, dacă ai timp să te gîndeşti mai bine) parcă începe să se facă lumină. Toată lumea interesată scoate caietele şi-şi ia notiţe… e o chestie… dar chiar în momentul în care zici că e totul acoperit, deschizi tîmpenia aia de mail şi ai 10 mesaje de la 10 prieteni care vor să bea o cafea cu tine şi „să-şi mai limpezească mintea”. 

Adevărul este însă că:

  1. Nu ai timp pentru cafeaua aia acum.
  2. Nu vrei să limpezeşti mintea nimănui
  3. Şi, dacă, mă rog, ai face-o, vrei să fii plătit bine pentru asta.
  4. Nu există cafea bună în Medgidia
  5. Iar cei cu care vrei într-adevăr să bei un butoi de cafea, nu o ceşcuţă, sunt departe la mama naibii.  

Te simţi obosit/ă să tot ignori astfel de mailuri şi să te simţi în acelaşi timp vinovat/ă că nu reuşeşti să-ţi faci timp pentru tine şi pentru prietenii tăi, ca să nu mai vorbim de familie.

Ce e de făcut? V-am spus că am fost la Venus, la o conferinţă a psihologilor? Eram la 3 km de Tora şi n-am reuşit să ne vedem. În schimb, mi-a sărit un psiholog în cap că după ce-au intrat ştirile cu ei, erau burtierele scrise aiurea, undeva, în loc de România, Constanţa. Sau ceva pe-acolo. Asta a însemnat un set de vreo 12 telefoane în care a trebuit să explic rahatu-praf. Că aşa-s intelectualii ăştia, rare excepţii fericite, plini de orgolii care se bat cap în cap, ies scîntei şi se aşterne respectul peste toate. De-aia nu mai înaintăm, suntem în stare să creăm 7 furtuni într-un biet pahar cu apă, chestie care te consumă psihic, te demotivează, te mai şi sictireşti apoi şi nu te mai repară o gaşcă întreagă de pastile. Mai băgăm un set de mii de scuze, treacă de la noi, şi trecem la următoarea ştire. 

ImageNumai la Mihail Kogălniceanu a fost mişto. E liniştitor să dai peste oameni cu ţiglele pe casă. Am reuşit în sfîrşit după aceea să-l sun pe Tora că iar o luase razna. Ghinionul lui că n-a dat peste o redacţie să mai arunce cu monitoare şi sticle de cola agitate în şefi, dar cred că pot să-i recomand eu una.

Aaa, încă ceva… mă bucur cînd mi se dă dreptate, chiar şi după 5 luni, deşi aş fi preferat să fiu şi eu scutită de atîta teatru ieftin pe care am fost nevoită să-l joc pentru o bucată de linişte. Dar acum, pe bune, trebuie să ţi-o iei în freză ca să ajungi la concluzia asta? Probabil că aşa se leagă marile prietenii.

Cel mai bun sfat pentru a cîştiga timp. Take it or leave it. 

Rămîi dracu la un singur telefon şi închide-l şi pe ăla între 21.00 şi 11.00.

Advertisements

Comments are closed.