Uneori, de cele mai multe ori…

cafea Am primit mai demult de la Gia (să tot fie 6 ani, vezi, fato, ce repede trece timpul?) cîteva rînduri scrise de Andrei Makine (scriitor francez, născut în Uniunea Sovietică, cîştigător al premiilor Goncourt şi Medicis): ”… cunoaşterea celuilalt pare un bun deja cîştigat. Înainte totul ţinea de curiozitate, de mersul pe dibuite, de nevoia de mărturisiri. Foamea de celălalt, atracţia faţă de străfundurile sale. Apoi, odată secretul dezvăluit, intervin cuvintele, adesea pretenţioase şi categorice, care disecă, trag concluzii, clasează. Totul devine uşor de înţeles şi liniştitor. Atunci poate începe rutina unei relaţii sau a indiferenţei. Misterul celuilalt este îmblînzit. Trupul său este redus la o mecanică a cărnii, stîrnind dorinţa ori nu. Inima lui la un inventar de reacţii previzibile. De fapt, în acest stadiu se produce un fel de crimă, pentru că ucidem acea fiinţă nesfîrşită şi inepuizabilă pe care am întîlnit-o. Preferăm să avem de-a face cu o construcţie verbală în locul unui om viu.”

Mi-a plăcut şi mie pentru că :

@ sîntem mai mult decît un nume căruia ne chinuim să-i dăm o aură;
@ sîntem mai mult decît un nick, sub care ne ascundem;
@ sîntem mai mult decît nişte mailuri pe care ni le trimitem sau nu mai apucăm să le trimitem;
@ sîntem mai mult decît nişte bloguri pe care ne jucăm;
@ sîntem mai mult decît etichetele pe care ni le pun ceilalţi din grabă sau indiferenţă;
@ sîntem mai mult decît nişte amărîte de cuvinte, decît nişte amărîte de cărţi pe care le scriem sau pe care le citim sau pe care nu mai apucăm să le citim;
@ sîntem mai mult decît ceea ce văd prietenii noştri, colegii noştri, iubiţii noştri, bărbaţii noştri;
@ sîntem mai mult decît propriile noastre judecăţi de valoare; mai mult decît jocurile în care ne angrenăm din plictiseală sau doar ca să mai treacă timpul;
@ sîntem mai mult decît o sumă de bani, mai mult decît un salariu pe care-l aşteptăm la ziua stabilită, mai mult decît o primă, mai mult decît un principiu, mai mult decît o greşeală;
@ sîntem mai mult decît propriile noastre suferinţe; mai mult decît nişte dorinţe, mai mult decît nişte vise, decît nişte iluzii, decît nişte încorsetări ale minţilor altora, ale propriilor lor judecaţi de valoare şi etichete care-i reprezintă.

Dincolo de acţiunile noastre nu stă nimic altceva decît nevoia de o prietenie reală, nevoie de iubire pur şi simplu. Ucidem în fiecare zi pentru toate motivele de mai sus, prin limitările cu care-i ţintuim pe alţii. Rar oamenii care apreciază faptele, acţiunile, mecanismele din spatele lor. Cred că de-aia am şi aşa puţini prieteni. Spre deloc. În ultima vreme prefer doar să acţionez, ca un făcut însă, sînt judecată pentru că scriu, pentru că-mi scapă un nume, pentru că nu mă ascund după un nick, pentru că fac greşeala să răspund la nişte mailuri, pentru că am blog, pentru că accept pînă şi etichetele, pentru că am ales doar un drum şi stau lipită de el, pentru că refuz jocurile în care ştiu dinainte cîţi învinşi vor fi, pentru că nu mă dau în petec atunci cînd sînt la pămînt, pentru că-mi doresc multe fără să stînjenesc pe cineva, pentru că sînt fidelă iluziilor mele, pentru că refuz pătrăţelele în care sînt îngrădită, pentru că-mi sare muştarul în aşa hal încît cred că dacă intru cu capul într-un zid îl pot dărîma fără probleme. Toţi facem aşa… şi tu şi tu şi tu… şi eu…
Ei bine, sînt exact aşa cum mă priviţi, dar am dreptul să aleg singură modul în care-mi doresc să fiu privită. Fiindcă altfel voi redeveni fiara aia traumatizată de viaţă, fiara aia, care ca orice fiară, nu se mulţumeşte cu resturi.

Azi noapte a fost eclipă de lună. Sau încă mai este. Dar uneori, o eclipsă de lună e doar o eclipsă de lună. Cel care vibrează lîngă tine, la toate nelămuririle şi răcnetele sufletului, e omul viu, care respiră alături de fiecare spasm al tău. Uneori. Iar alteori ne ucidem singuri, cu mîinile goale. Fiindcă putem şi fiindcă măcar aici avem impresia că deţinem controlul.

One response to “Uneori, de cele mai multe ori…