MedgiDallas

Pe bune, oraşul ăsta mă îmbolnăveşte de nervi mai mult decît 5 slujbe în 7 redacţii. Cred că e doar o chestiune de 3-4 luni să plecam de-aici. Mai mult nu mai rezist. O să fac cancer dacă mai stau mult aici. Am momente cînd vreau să cînt din senin Bandiera Rossa şi să dau cu biciul în stînga şi în dreapta, în cine nimeresc, în ritmul acestei melodii şi să mai strig şi I-haaa cu o răutate de-aia cinică în ochi cum n-am mai avut-o de vreo 5 ani şi să vedem după aia care rezistă mai  mult.

Dacă mai continui în ritmul acesta îmi voi pierde nu numai sănătatea, dar şi prietenii din cauza acestui oraş, şi la naiba, ăsta e singurul bun spiritual care mi-a mai rămas. Ba cred că îmi voi pierde şi bărbatul, ajuns şi el la limita răbdării ardeleneşti. Închipuiţi-vă un bistriţean printre medgidioţi, cu un cap mai înalt decît cel mai înalt dintre  medgidioţi. Singurul om care mă aude în oraşul ăsta de surzi.

Tocmai mi-a stricat toate setările din computer unu pe motiv că îmi face un bine, că o să meargă laptopul mai repede (unde să meargă, domne?, pentru cine şi unde să mă grăbesc în oraşul ăsta unde nu se întîmplă nimic decît din greşeală?). Am rămas fără diacritice, fără wirelessul de la miezul nopţii, nu mai pot citi pdf-uri, am rămas fără toate linkurile pe care le-am salvat de-a lungul ultimilor doi ani cînd cotrăbăiam după exituri fericite. Băi, deci să-ţi scurtcircuiteze cineva pînă şi exiturile imaginate, care-ţi întreţineau speranţa, aia care moare ultima, aşa ceva numai cineva din MedgiDallas putea să-ţi facă. Mi-e şi frică să-mi imaginez ce s-ar putea întîmpla dacă aş supăra cu adevărat pe cineva. Şi ei bine, acest ultim bine intenţionat din viaţa ta nu a considerat necesar sa te avertizeze, adica ce mama mă-sii, viaţa trebuie să fie o înfundătura continuă, culmea, pînă şi pe internet, care e totuşi nelimitat.

Dar ironia e cumplită, mai ales dupa ziua de ieri. Mai rămîne să ne dezbrăcăm cu toţii în pielea goală şi să dansăm, Dansul ploii pe melodia Alors On Danse. Fără motiv, fireşte.

Săptămîna trecută i-am avut invitaţi în oraş (şi în emisiune) pe Daniela Marin şi Gyuri Pascu. Despre proiectul editurii Cartea Daath, în care cred cu tot optimismul meu rănit şi cu tot idealismul meu pierdut, undeva pe o bancă jupuită din parcul cu 3 copaci şi niciun tomeberon de gunoi, din oraşul care ţine loc de fundal tuturor întîmplărilor mele pe care am preferat de cele mai multe ori să le trec sub tăcere, am scris pe Mala Hierba. Are rost aşa ceva într-un oraş în care vîntul bate din 7 direcţii, în care gurile bat curul cu viteza devastatoare a unei tornade? Zău că nu ştiu. În orasul ăsta plin de frizeriţe, care-ti tund părul cu o ură nejustificată? (apropos it happened again – şi nu e o greşeala, sînt toate bătute în cap cu nesimţire, altfel nu s-ar orgasmiza atît după ce ţi-au distrus părul). Săptămîna trecută am avut parte de o şamponare – în viaţa mea nu mi-a spălat cineva părul cu atîta furie bine intenţionată!!! Da, asta e sintagma care se potriveşte acestui oraş: buna intenţie. Trăiesc într-un oraş de bine intenţionaţi. Încă-i mai simt ăleia ghearele în cap, cred că mi-a lăsat brazde, tranşee sau nu ştiu, credeam că nu se mai termină, ce-i făcusem, Doamne?

Aşa că iar schimb coaforul (că-s o grămadă şi toate caprele din oraş vor să arate bine, including me) mă duc iar cu revista aia pe care o car după mine de doi ani din coafor în coafor şi din Dubai în Medgidia) şi explic de 10 ori ce, cum, de ce. Că vreau o coafura serioasă de prezentatoare tv, dar să am totuşi mai multe opţiuni, să-mi fac şi o coadă de cal dacă am chef, arăt poza, bineînţeles, aceeaşi cu care mă plimb din coafor în coafor, fir`ar ea dracu de coafură că n-o nimereşte nimeni de simplă ce e. şi deja mă închipui umblînd toată viaţa cu revista aia, cu poza aia, poate i-o pica fisa cuiva, numai că mi-e parul din ce în ce mai scurt şi următoarea freza pe care mi-o mai poate face cineva este cea a lui Sinead O`Connor. Oricum, imbecilelor ăstora nu le poţi spune nimic atît timp cît au foarfecele alea ascuţite în mînă şi căutătura aia de las că-ţi arăt eu ţie acum coafură! Vii la mine cu poze de-astea? Jap jap! Adică mă crezi tîmpită? Jap jap! Un ras, vă rog! Pun pariu însă că şi pe ăsta îl vor rata! Pe viaţa mea pun pariu! Mai rămîne să am o privire apoasă şi deprimată (nu mai e mult nici pînă acolo) şi să scot un hit cu titlu Fuck You All. Încă mai am însă trei floace în cap, arăt ca o capră tătărească, dac-o şti cineva cum arată aşa ceva, dacă nu, să vină în Medgidia şi să-şi facă poze cu mine. Le punem pe facebook, rîdem, ne distrăm, fată!

Aduceţi şi o sticlă de whisky, nişte chitări şi biciul cu 7 capete şi pe urmă v-arăt eu distracţie, da-v-aş foc la toate saloanele de frumuseţe!

Advertisements

4 responses to “MedgiDallas

  1. fato stii cum e, toti iti vor binele dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l dai lor.

    sau ca sa te iau cu alt citat (sper sa nu supar pe careva, oricum) cica daca faci ceea ce ai mai facut, obtii ceea ce deja ai obtinut. daca ceea ce faci nu merge, incearca altceva. sincer te inteleg, nu as mai putea sa stau in oraselul meu acum mai mult de 1-2 saptamani in care imi fac de cap cu putinii prieteni care au mai ramas pe acolo, dar dupa un timp abia astept sa plec.

    Like

  2. Cataline, si dcsuperi pe cineva, cui ii pasa? si cine ne vede in afara de noi? vb ta: abia astept sa plec, dar mai am cite ceva de rezolvat pe-aici, pesemne. :=)

    XXl: nu te laşi, nu? tot cu arme albe umbli?

    Eu-ule: habar n-am despre ce vorbeşti.

    Like