Preistoric

De doi ani am aterizat în preistoric, așa că ce poți să scrii despre preistoric? Eu însămi simt cum mă degradez fizic odată cu preistoricul ăsta. Celebrez în fiecare zi moartea a încă zeci de neuroni, și cumva parcă mă și complac în situația asta. Prostia are fascinația ei uneori, asta cînd nu te scoate din sărite de cele mai multe ori.

Există două tipuri de oameni aici: cei care pleacă și cei care s-au întors. Mai sunt și musafirii, dar ăia n-au prea mare importanță pentru că oricum nu vor rămîne destul cît să-i atingă ceva, sau vor avea atîta inteligență cît să-și scurteze vizitele la cîteva ore, dacă vor să nu fie definitiv prinși în capcană. Ca mine. Cea care m-am întors. Ba l-am mai tras după mine și pe soțul meu și am permis, printr-un hazard absurd, să mi se nască și copilul aici.

Bineînțeles că nimeni nu înțelege de ce. Nici măcar vecinii din curte, care probabil se întreabă de ce n-am mai scris eu demult pe blogul ăsta, ca dacă scriu, își trimit apoi jalbele în proțap că de ce scriu despre ei. iată, am pus aici o notă, ca să aveți ce comenta încă 2 sau 3 ani de-acum încolo, cu mențiunea că dacă v-aș lua în serios, chiar aș umple pagini întregi cu prostiile voastre. Dar nu vă iau, sunteți prea la fel cu cele alte 30000 de suflete care trăiesc în orașul acesta și care au impresia că fără ei universul nu s-ar învîrti, sau că facebook-ul n-are exista. Și care, în loc să se integreze atît în Univers, cît și în evoluția firească a tehnologiilor sau new media, latră pe la colțuri, sau chiar în biblioteci, cum se trezise un mare poet acum cîteva săptămîni la o lansare de carte, un poet de care n-am auzit eu – și ca mine mulți alții – că a simțit el în propria-i tărtăcuță pleșuvă că noile tehnologii tîmpesc populația, spre deosebire de el, preistoricul, desigur, care scrie cu pana de gîscă încă și-acum tîmpenii care nu interesează pe nimeni. Era foarte revoltat că tinerii nu mai citesc poezie. Dimpotrivă, eu cunosc zeci de tineri care citesc poezie și alte zeci care cochetează cu ea și alte mii care vorbesc despre ea. Într-o țară plină de piți și barosani, e ceva. Acum doar n-o să avem pretenția să citească toată lumea poezie, ori să aibă toată lumea pagină de FB. N-am înțeles niciodată de ce alegerile unora sînt subiecte de discuții virulente pentru alții care au ales și ei altceva? O atare virulență mă îndepărtează de omul respectiv și nu-mi mai doresc să-l cunosc, necum să mai iau contact cu opera lui.

***

încă nu am găsit aici  coafeza care să-mi respecte directivele, toate știu mai bine ce mi s-ar potrivi și asta e cea mai mare dramă a mea. de fiecare dată cînd mă duc la aranjat, gagicile astea mă trimit acasă cu 10 ani în plus. înnebunesc. nu contează pozele pe care le arăt, alte explicații, inclusiv de ce e necesar să nu-mi mai cadă atît bretonul în ochi, totul e de prisos. și asta-mi amintește de ce am fost atît de refractară ideii de coafor atunci cînd am ajuns în București. iar cînd mi-am dat seama de importanța în viața părului oricărei femei a unei stiliste bune, a trebuit să părăsesc bucureștiul. m-aș muta înapoi numai pentru asta, vorbesc serios și-mi asum superficialitatea asta. îți dă dumnezeu păr bun și-și bat joc de el niște coafeze preistorice, care, culmea, prin definiție ar trebui să aibă grijă de el.

***

de asemenea, dinozaurii din Medgidia, nu înțeleg că un reporter (și nu vorbesc de mine, căci nu m-am considerat niciodată reporter în adevăratul sens al cuvîntului, ci așa, la modul general) nu face – sau, cel puțin n-ar trebui să facă – ceea ce i se spune, ci ceea ce crede el că trebuie să relateze pentru ca să mai oprească din cangrena asta antisocială. sigur că ce ar trebui el să facă se bate uneori cap în cap cu vendetele personale ale angajatorului, și tot la modul general vorbesc, fiindcă și în această situație excepțiile sunt atât de multe încît s-au generalizat de-a binelea. adică în societatea românească de azi reporterul trăiește doar cu iluzia că este reporter și pînă la urmă totul se rezumă la ziua de salariu: vine sau nu mai vine? ce pretexte va auzi de data asta și ce trebuie să mai facă în plus ca să știe sigur că-și va plăti rata la bancă.

***

altfel, a venit zăpada și-am hibernat destul. am zis să dau drumul cum trebuie acestui blog, că trec întîmplările aberante pe lîngă mine și nu mai reușesc să le prind undeva, ca mai apoi, peste ceva vreme, cînd vom reuși să ne cărăm de-aici, să citesc de două ori cu atenție ca să-mi intre bine în cap să nu mă mai întorc decît în vizită sau poate nici atunci.

***

să vezi cînd or începe ăștia din medgidia să citească pe-aici, ce show va fi…

Advertisements

One response to “Preistoric