New Year`s Resolution (I)

Mi-aș dori uneori să fiu o anonimă și să nu mai fiu strigată pe stradă de oameni pe care nu-i cunosc ca și cum ei m-ar cunoaște de undeva. Mi-aș dori să pot scrie pe blogul ăsta așa cum o făceam cîndva atunci cînd n-aveam un nume, ci doar o dorință. Am atîte lucruri amuzante de spus și nu le pot scrie pentru că ar însemna ca un oraș întreg să se șucărească de propriile orgolii și mecanisme ale paranoii. Fiecare om luat în parte e un produs al mediului din care vine, asta e, n-avem ce face. 

Atunci cînd toate mă copleșesc (deși nimic nu cred că m-a copleșit vreodată mai rău decît în anul de grație 2007) mă gîndesc că salvarea mea vine din faptul că înainte de toate am trecut prin adolescență și tinerețe drept un om ciudat. Asta m-a făcut să am o singurătate constructivă. Acum, dacă sînt 7 persoane în jurul meu, consider că deja e aglomerație.

***

Între timp am început să lucrez la Media Tv Medgidia, un proiect care sper să iasă. După ce-am trecut de focurile primei săptămîni în care unul dintre cameramani a urlat că suntem o redacție de rahat, el fiind singurul profesionist de pe planeta asta plină numai de profesioniști analfabeți, s-a lăsat cu cabluri tăiate, emisii întrerupte, răutăți de pe teren, zgomot, nu muzică, gălăgie, țipete, răcnete, înjurături, lacrimi și suspine, conversații începute și lăsate baltă pe jumătate, țigări începute și lăsate baltă pe jumătate, mai multe treburi începute odată și lăsate… aveam uneori momente în care mă uitam în jurul meu și-i vedeam pe toți agitându-se pentru un fleac și aveam dubii că se va mai porni vreodată ceva, dar pînă la urmă cu chiu cu vai am ajuns și la retrospectiva săptămînii.

***

iată și ultimele articole de pe Mala Hierba:

Crușov – satul copiilor cu părinți plecați departe (am fost și eu aici acum trei ani, într-un martie friguros, cînd le-am împărțit copiilor ceva cărți cu Căpșuni, ce mult mi se pare de-atunci),

 

Roxana e în România și ne vorbește despre cum își petrece ea sfârșitul lumii, după ce mai înainte ne-a trimis un Orgasmoscop de Sărbători din Canada,

 

avem o rubrică noua care se numește Cafea cu presă și mai comentăm și noi la o cafea ce mai zice presa noastră cea de toate zilele (săptămîna asta am luat-o la puricat pe domnișoara Zăvoranu, ale cărei tentative de sinucideri nu mai fac ratingul așteptat, semn că lumea e sătulă de povești abracadabrești – sau cum le spuneam eu cîndva pizdo-pulo-sufletești).

 

Avem sfaturi de îngrijit pielea pentru iarnă, piese de teatru cu nepoți obezi, sugestii să nu ajungi fată bătrînă și să nu mori printre pisici, apropo de animale, poate doriți s-o cunoașteți pe fata cu dihorul, noua noastră Mala Hierba, și mai sînt multe articole interesante, dar n-am mai pus update-uri aici din lipsă de timp. Sper să le descoperiți voi și să vă placă. Apropo de New Year`s Resolution, mi-aș dori ca la anul să creștem mai mult cu revista și să-ncepem deja seminariile și cursurile programate.

***

Am intrat zilele trecute în direct la un radio din Constanța dedicat minorităților turco-tătare, m-au sunat să mă întrebe ce e cu Camino ăsta și dacă se poate să rezum în 4 minute. Cel mai tare rezumat ever. 31 de zile, 900 km și 600 de pag în 4 minute. Dracu știe ce-am zis. Data viitoare cînd voi mai fi invitată în emisiune de orice fel o să-i întreb eu pe realizatori dacă mi-au citit cărțile și după aceea o să accept invitația. Mereu spun că fac așa și degeaba.

 

***

și ceva emoționant. în redacția în care lucrez acum, și care a fost redacția radioului orașului, am găsit o agendă veche, aparținînd unui redactor care cine știe pe unde îl poartă pașii acum. tot răsfoind-o, am dat peste numele meu, cu vechiul număr de telefon (pe care l-am schimbat după Camino), numele lui Marian Coman și al lui Hrib – era din perioada în care avusesem o lansare prin Medgidia, cel mai probabil la Nopți Orientale. o agendă în care se punea la cale un interviu pentru noi. ei bine, acum s-au inversat iar datele problemei. de-acum eu pun întrebările.