Plimbări cu întreruperi

Am o verișoară care a fost de nevoie (la o nuntă) în Turcia. Îmi povestea că așa și-a dat seama că nu-i place să călătorească. Nu-i plac străinii, n-o interesează muzeele și cultura altora și n-ar pleca nici moartă din orașul ei, neputîndu-și închipui cum e să mergi pe stradă și să nu întîlnești la fiecare pas cîte-un cunoscut care să te strige pe nume și să te întrebe ce mai faci. Dimpotrivă, mie mi se părea al naibii de agasant să fiu întreruptă din gîndurile mele la orice pas. Una-două trebuie să răspund la salut, să am discuții de complezență, să mai spun și eu ce-am făcut în ultima vreme, adică nimic.

100_3241Nimic în comparație cu ce? Nici nu mai știu. Cresc un copil, ceea ce nu e deloc nimic, mai ales că singurul ajutor pe care-l am este mama, cînd mi-o mai ia pe Iris de prin preajmă să pot respira și eu o oră-două.

Dar pentru c-am fost în perioada cînd am luat pauză de traduceri și Playboyu e în vacanță, Mala Hierba în vacanță, iar eu am trimis pînă și articolul pentru septembrie, m-am trezit cu timp la dispoziție și-am experimentat cîteva plimbări cu întreruperi, așa că acum întrebarea de la sfîrșitul zilei este: azi cu cine te-ai întîlnit? Uitasem cît de mică e Medgidia. Dacă mai stau mult pe-aici o să-mi aduc aminte și cît de trăncănitoare e.

Într-una din plimbări m-am întîlnit cu fosta mea învățătoare (care mi-a fost și colegă de cancelarie vreo 3 ani – kind of weird). În ultimii ani am ținut legătura cu dumneaei prin cărțile mele, pe care i le-am lăsat mereu la biblioteca municipală cu autograf. Și chiar în fața bibliotecii ne-am și întîlnit, că eu voiam să organizez întîlnirea cu publicul (care a și avut loc azi, dar n-am chef să vorbesc acum despre asta), iar domnia sa era în ziua de plătit facturi. În fine, am vorbit despre învățămînt, cum s-a dus naibii, dar că totuși ar fi frumos dacă m-aș întoarce la catedră. Sigur că da, dar nu în România, spun eu hotărîtă, și pe urmă mă salvează de la discuții abrupte Iris cu gînguritul ei.

Altădată mi-a ieșit în cale Lucică, un tip cu care cred c-am stat de vorbă de vreo 4 ori în viața mea, pe vremea cînd el n-avea dinți și se pregătea să se însoare cu o puștoaică de 16 ani, care avea păduchi, și de care s-a despărțit cîțiva ani mai tîrziu. El și-a făcut între timp dantura, ea a plecat în Italia, o fi scăpat și de păduchi, de ce nu? De-ale vieții. De la el am luat expresia: ”sunt sătulă de mine, de ce te-aș mai suporta și pe tine”. Am plagiat, cum ar veni.

În rest, Medgidia este într-adevăr ”orașul de apoi”. De pildă, chiar dacă te duci cu explicații suplimentare, cu desene, cu rame numai bune de măsurat, chiar și din ochi, sau cu reviste de hairstyle, în cazul în care vrei o tunsoare modernă, nici nu se pune problema, ramele nu se măsoară niciodată cum trebuie, tunsorile nu ies niciodată ca în revistă și sincer n-am văzut nicăieri coafuri mai anapoda decît la femeile din acest oraș.

Niciodată cînd sunt în alt colț al lumii și trebuie să văd, să fac, să vorbesc, să vizitez ceva nu am senzația asta de epuizare totală după o oră-două de plimbare prin Medgidia.

Advertisements

Comments are closed.