Casnice

Eddie, redactorul șef de la Playboy, mă-ntreabă: ”Care mai e viața ta, suavițo?” ”Mut lucruri dintr-o parte în alta”, zic.

*

Am reușit să-mi aranjez o parte din bibliotecă, cealaltă zace prin garaj în cutii, nici o problemă va veni și rîndul lor să le găsesc un spațiu. Bineînțeles visez la o cameră numai cu cărți, să fie de studiu, să fie refugiu, să fie răcoare verile și cald iernile, să nu mai fiu nevoită să țin nimic în cutii.

Am oroare de pungi și cutii. De pungi, în special. Cred că mi se trage de pe Camino cînd începeau foșnetele pungilor în fiecare dimineață, pe la 5-6, lumea se pregătea de drum, zici că erau căpiați de cap cu pungile alea, cînd ți-era somnul mai dulce, ăia începeau să-și numere pungile și să-și treacă rămășițele de mîncare dintr-o pungă în alta. Iar cutiile sunt alte sechele ale mutărilor mele prin București dintr-o chirie în alta, acesta fiind și singurul motiv pentru care nu m-aș mai întoarce în capitală. Una-două trebuie să-ți faci bagajul. Pagubă-n ciuperci!

Mă cam bătea gîndul, de-aia zic. Dar m-am potolit, decît să mă mut la București, nu mai bine la Londra? Așa că prefer să mut lucrurile în propria mea casă dintr-o cameră în alta sau definitiv la gunoi și să fac loc pentru viitoarele biblioteci. O dată pe lună am un morman de lucruri pe care le dau cui are nevoie sau le arunc, după un an de astfel de operațiuni încep să simt în sfîrșit că locuința asta începe să respire în voie. Dac-ar fi după mine, aș prefera un loc pe care să-l curăț cu furtunul și gata. să vin și să plec după cum am poftă, acum e mai dificil, dar nu imposibil și e doar o chestiune de timp. e incredibil cîte porcării se pot aduna într-o casă de om, e de-ajuns să deschid un sertar și dacă mă uit cu atenție prin el nu știu dacă sunt 3 chestii care să trebuiască din 40, și nici alea 3 dacă stau să mă gîndesc mai bine. de pildă, lumînări înfășurate în folie aurie, astea îmi ocupă spațiul pentru că poate, vreodată, voi avea probleme cu curentul electric, hai nu zău… out! am numărat 4 perechi de căști, reviste de psihologie din 1992, suporturi de pixuri și creioane vreo 5, toate pline cu pixuri firește și rezerve de stilou, cine dracu mai scrie cu stiloul în ziua de azi, niște stickuri cu sigla de la superbebe din 2006, astea chiar nu știu cum au supraviețuit după atîtea mutări, cutii de creme, de la masat picioare pînă la hidratat pielea, creme de soare, măști, creme de corp (6buc!!!) ar trebui să mă dau zilnic de 3-4 ori pe zi ca să ajung să le termin pînă la data expirării și tot așa, și tot așa, un balumuc extraordinar, de luni de zile nu mi-am mai cumpărat nimic în afara de o rochie care stă pe mine acum ca pe dracu. băi 7 perechi de pijamale, cînd eu dorm în chiloți, deci uite cîtă treabă am eu de dimineață pînă seara.

săptămîna trecută am renunțat la un fier de călcat, două sacoși de haine, o geantă, două pături și 4 cearșafuri vechi. la revistele de modă, la cele de la Diverta și Dilemateci. covorul din bucătărie, bibliorafturi cu tot ce era pe dinăuntru, inclusiv manuscrisul de Căpșuni/Căpșune (dilema săptămînii) și nu mai știu ce alte porcării.

”da` tu ce faci?” îl întreb pe cel mai vechi redactor șef al meu (cel mai vechi, în sensul că am lucrat cel mai mult cu el, chiar așa în septembrie se fac 5 ani!) ”ah, eu mă pregătesc să merg în vacanță”, zice. ce-nseamnă să fii bărbat, dom`le! ei n-au griji de-astea cu organizarea dulapurilor, de pildă. ei doar întreabă: nevastă, unde-mi sunt tricourile? unde mi-e lanseta? unde mi-e berea?

etc.

și tot ei sunt misogini. Sonrisa)

7 responses to “Casnice