How or Why to Ban an EX

DSC01647Pe pagina de fani apare un Ex din altă viață (viața aia în care începeam să mă deștept din somnul meu cu feți-frumoși) și-mi scrie un comment așa tam-nesam, fără nici o legătură cu subiectul evident ”pacat ai uitat totul”. L-am banat fără milă în imediat următoarea secundă tocmai pentru că am o memorie de elefant și n-am uitat nimic. Și oricum e o pagină de fani, nu e o pagină de Ecși (uite na, că acum cînd trebuie să scriu cu x, nu vreau). Sunt sigură că n-a citit nici măcar o carte de-a mea, chiar n-am idee cum o fi aterizat pe-acolo. E posibil deci să citească și ce mai aberez eu pe-aici, mă rog, cine-l pune? Oricum, acesta e unul dintre cei 3 Ecși care nu e nevoit să ascundă de neveste cărțile care poartă semnătura mea.

Așa că…

La modul general: în ultimii 4 ani de zile m-am schimbat așa de tare încît am impresia că au trecut de fapt 50 de ani peste mine. dacă trăirile și întîmplările din ultimul timp ar vorbi pe chipul meu ar trebui, paradoxal, să întineresc între 16 și 10 ani. mă mulțumesc cu 10, nici o problemă. dar oricum, ca regulă generală, nu mă pot reîndrăgosti de cineva cu care n-a fost să fie.

une nuit d`amour, un quart de roman (balzac) et au revoir.

creierul meu a închis capitolul. lasă că e mult mai bine așa.

În mod special: din curiozitate sau din vanitate, am tendința să mimez o mică prietenie cu un Ex, pentru o anumită perioadă de timp, de la o săptămînă la 2-3 luni. (nu e cazul aici, mi s-a luat de astfel de curiozități și nu mai am timp de vanități).

Reality check: dar totuși de ce ar avea impresia un bărbat că ar mai putea fi prieten cu o tipă pe care a părăsit-o pentru alta acum 10 sau 14 sau nu contează câți ani? – probabil și ăla tot din curiozitate sau vanitate, ce atîta filosofie!) nu cred că am devenit mai interesantă doar pentru că am publicat niște cărți. interesant ar fi fost ca măcar unul să fi văzut atunci omul din mine, nu numai femeia. prea repede ne credem maturi și că suntem pregătiți să vorbim echidistant de  pe norișorul nostru de maturitate. pe dracu! e ca și cum ai vrea să te împrietenești pe facebook cu colegii din liceu pentru că n-ai avut 5 ani la dispoziție (mă rog, la mine liceul a durat 5 ani)

une vie d`amour, une éternité de silence, ca să-l parafrazez de-a-ndoaselea pe titan.

iată de ce nu voi avea niciodată nostalgii. never say never. always say never.

15 Comments

  1. Eu n-am citit decat Strugurii… Acolo era un fel de Ex, dar nu al tau… 🙂 In plus problemele cu Ecsii sunt istorie antica… nu? Doar acum faci parte din categoria oamenilor seriosi (ce misto suna!). Mamica… 🙂

    Like

  2. cine-s Ecsii astia??? au fost, gata, s-a terminat, de cele mai multe ori din vina lor:D asa ca eu consider ca nu prea mai au ce cauta din prezent sau viitor:;) le-a trecut timpul, sunt expirati:))

    Like

  3. Ala din Struguri e cel mai tare Ex-personaj al Ex-personajului Ada, le-aș mai dedica un capitol dacă aș mai avea timp. oricum e plina lumea de Ecși, iar mie mi-e plin podul de Ecși care regretă nici ei nu știu ce.

    Like

  4. Asta stiu… dar… e ceva in cartea aia intre ex. pers. Ada si eroina principala… ceva imperceptibil… you know…

    Like

  5. ma gindeam eu ca la un moment dat o sa intrebe cineva asta. nu, n-am ramas repetenta. am terminat liceul pedagogic. atit era. 5 ani in cap.

    Like

  6. O, nu, stop joc! Ex. pers. Ada inseamna in mintea mea exul personajului Ada. 🙂 Wow, ce-a iesit… Ma refeream la EL si EA (adica tu), nu la EA si EA…

    Desi… 🙂

    Like

  7. Da’ de ce nu? Nu se-ntampla niciodata ca o tipa sa se amorezeze de exul amicei sale? In definitiv il cam lasase, el aici, ea acolo…

    Like

  8. ba se intimpla, dar n-a fost cazul aici. din principiu nu ma multumesc cu Ex-ii de la masa alteia. si oricum ultimul capitol din Struguri nu s-a scris inca.

    Like

  9. Adica Ada si K la Paris? hehe…

    ok, n-a fost cazul, dar se simte in aer cand citesti cartea. Sau vrem noi sa se simta? Se poate si asta. E ca in Dosarele X, cand toata suflarea telespectatoare astepta sa se pupe cei doi 🙂

    Like

  10. man, mai las-o balta cu Strugurii astia ca s-au otetit de tot, a expirat si povestea asta. nu era vorba de nimeni din cartea aia. dar uite, ca vrei sa stii sfirsitul, cei doi s-au vazut bine mersi, s-au casatorit, au divortat si acum au si ei copii, fiecare cu altcineva.
    end of story.

    Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.