How or Why to Ban an EX

DSC01647Pe pagina de fani apare un Ex din altă viață (viața aia în care începeam să mă deștept din somnul meu cu feți-frumoși) și-mi scrie un comment așa tam-nesam, fără nici o legătură cu subiectul evident ”pacat ai uitat totul”. L-am banat fără milă în imediat următoarea secundă tocmai pentru că am o memorie de elefant și n-am uitat nimic. Și oricum e o pagină de fani, nu e o pagină de Ecși (uite na, că acum cînd trebuie să scriu cu x, nu vreau). Sunt sigură că n-a citit nici măcar o carte de-a mea, chiar n-am idee cum o fi aterizat pe-acolo. E posibil deci să citească și ce mai aberez eu pe-aici, mă rog, cine-l pune? Oricum, acesta e unul dintre cei 3 Ecși care nu e nevoit să ascundă de neveste cărțile care poartă semnătura mea.

Așa că…

La modul general: în ultimii 4 ani de zile m-am schimbat așa de tare încît am impresia că au trecut de fapt 50 de ani peste mine. dacă trăirile și întîmplările din ultimul timp ar vorbi pe chipul meu ar trebui, paradoxal, să întineresc între 16 și 10 ani. mă mulțumesc cu 10, nici o problemă. dar oricum, ca regulă generală, nu mă pot reîndrăgosti de cineva cu care n-a fost să fie.

une nuit d`amour, un quart de roman (balzac) et au revoir.

creierul meu a închis capitolul. lasă că e mult mai bine așa.

În mod special: din curiozitate sau din vanitate, am tendința să mimez o mică prietenie cu un Ex, pentru o anumită perioadă de timp, de la o săptămînă la 2-3 luni. (nu e cazul aici, mi s-a luat de astfel de curiozități și nu mai am timp de vanități).

Reality check: dar totuși de ce ar avea impresia un bărbat că ar mai putea fi prieten cu o tipă pe care a părăsit-o pentru alta acum 10 sau 14 sau nu contează câți ani? – probabil și ăla tot din curiozitate sau vanitate, ce atîta filosofie!) nu cred că am devenit mai interesantă doar pentru că am publicat niște cărți. interesant ar fi fost ca măcar unul să fi văzut atunci omul din mine, nu numai femeia. prea repede ne credem maturi și că suntem pregătiți să vorbim echidistant de  pe norișorul nostru de maturitate. pe dracu! e ca și cum ai vrea să te împrietenești pe facebook cu colegii din liceu pentru că n-ai avut 5 ani la dispoziție (mă rog, la mine liceul a durat 5 ani)

une vie d`amour, une éternité de silence, ca să-l parafrazez de-a-ndoaselea pe titan.

iată de ce nu voi avea niciodată nostalgii. never say never. always say never.

Advertisements

Din plimbări adunate

”Dacă trecem printr-o experienţă, înseamnă că avem mare nevoie de aceasta pentru a face o mică corecţie de atitudine.” (spune acest domn în acest minunat interviu pe care i l-a luat Monica). Are dreptate. Am avut norocul ca de fiecare dată cînd nu am înțeles ceva despre oameni să fiu pusă într-o situație similară cu experiențele prin care au trecut unii ca să simt pe propria-mi piele ceea ce nu puteam concepe cu mintea.

Niciodată nu voi mai face mișto de femeile dolofane.

Sunt sigură că la un moment dat și alții vor trece prin unele neplăceri prin care am trecut eu pentru propriile lor corecții, numai că atunci ele se vor numi ghinioane. Totuși sper să nu, mai ales că nu mi-e prea clar acum ce vreau să spun cu asta.

în fine… nu-mi bat capul.

Așa cum îi spuneam Alinuței într-o seară, aterizată prin Medgidia la o nuntă, săptămîna trecută am avut un vis cu ea, M. și A., nici numele lor nu le mai pot rosti fără să n-am o strîngere de inimă. Anyway, niciodată nu mi-aș fi închipuit că o voi revedea pe Alinuța în Medgidia, așa cum niciodată nu mi-aș fi închipuit că A. va locui pentru o perioadă (destul de lungă) în aceeași Medgidie, iar eu nu voi simți nevoia s-o văd nici măcar o secundă. Asta e din seria viața bate la cur telenoveaua.

Și totusi ACEEA a fost o perioadă frumoasă, unii au anii de liceu la dispoziție, alții cei de facultate, la noi a fost apartamentul din Rahova. Nu viețile noastre de-atunci care s-au întrepătruns, căci eram fiecare în parte în pline căutări și pe la răspîntii, și ba ne ieșea totul, ba nu ne ieșea nimic, ci micile fleacuri pe care nu le-am conștientizat atunci. Nu le enumăr, nu vreau să stîrnesc în nimeni nostalgii. Nu e timp de așa ceva. Pentru asta există cărți.

*** 

am fost întrebată de ce scriu unele titluri în engleză. încă mai sper că într-o zi voi ajunge să pun headline-uri pe Fleet Street. voila the answer.

***

la vot n-am fost. de fapt am fost de două ori în zona unde se vota, prima dată cu stimabilul meu domn soț, dar am preferat să stau în mașină și să-l aștept. acolo am fumat prima țigară a zilei. iar în a doua parte a zilei am fost cu mama si Iris, și cât am așteptat-o pe mama să-și exercite dreptul de vot, eu am preferat s-o plimb pe fata mea. și cam asta cu politica pe săptămâna trecută și pour toujours.

***

am haine care mi-au rămas mari… dacă sunt doritoare…