Jurnal pufos de madamă

Toată viața mea am fost piele și os. Uneori atât de piele și os că oamenii mă priveau cu milă, n-am căzut în extrema anorexicelor, fiindcă mi-a plăcut mișcarea și o viață sănătoasă, dar au fost perioade când până și eu îmi dădeam seama că totuși parcă sunt prea fîrlifusă și-atunci măream doza de iaurturi, ce altceva? Pînă la 26 de ani am oscilat între 49-50 kg, iar de la 32 la 35 de ani am avut între 53-54 kg. La înălțimea mea, chiar mi se părea că sunt cam rotunjoară, oricum ar fi fost, a trebuit să am grijă mereu să nu sar calul, fiindcă era evidentă tendința mea spre îngrășare, de fapt, la așa înălțime de minionă nici nu se putea altfel. Așa că mi-am controlat greutatea făcînd multă mișcare (la un moment dat a fost de-ajuns doar stresul). Unul din motivele pentru care am pornit în pelerinajul de pe Camino de Santiago a fost că nu mai reușeam să ajung la cele 49 de kg, greutatea ideală pentru mine.

Ce vreau să spun este că acum, la 36 de ani și aceeași înălțime de 1.58 am 68 de kg, așa că aș fi tare fericită dacă aș reveni măcar la greutatea de 54 cînd eu mă consideram cam rotunjoară, așa-s femeile astea, niște toante cînd vine vorba de greutatea lor. Nu mă consider o femeie foarte cochetă (sunt, dar în limitele bunul simț și ale portofelului, desigur, și la o adică, cărei femei nu-i place să fie bine îmbrăcată și accesorizată?), nu fac mofturi acum cu greutatea mea și nici nu am avut vreodată narcisisme și vanități în legătură cu asta, nu prea am avut timp de așa ceva și nici n-a fost nevoie. N-a stat cineva de capul  meu să mă răsfețe sau să-mi ia de pe umeri anumite greutăți, ca eu să-mi pierd timpul pe la masaje, spa-uri și alte tehnici de relaxare, dar zău dacă aș fi spus ”nu” la toate astea. O singură mare grijă am avut însă tot timpul, oricît de superficial ar părea asta ieșind din tastatura mea, o grijă care depindea numai de mine și aici nu puteam da vina pe destin, karmă, alți oameni sau depresii: să nu fiu grasă!

A fi grasă echivala pentru mine cu o oarecare lipsă de respect față de propria-mi persoană și față de cei din jur.

Sigur, e de înțeles ca după o naștere să rămâi cu ceva extra-kilos, de-aceea cel mai greu mi-a fost să ies prima oară din casă în lume. Ce să mai pomenim de evenimentul de pe 5 mai, mai ales că trecusem cu cîteva zile înainte prin ”operațiunea dulapul” cînd a trebuit să schimb hainele de iarnă cu cele de vară și m-am uitat cu jind la toate lucrurile mele care 1 an în urmă îmi veneau perfect, iar acum n-am făcut altceva decît să le dau deoparte pentru vremuri mai schiloade.

IMG_3084Oricum, pentru o mai bună înțelegere a dramei prin care am trecut, la ieșirea din spital am avut 76 kg si chiar dacă Fiona a lui Shrek era grația întruchipată pe lângă mine, atunci nu a contat prea tare, fiindcă țineam în brațe cea mai scumpă făptură din viața mea. Dar cum am prins iarna și n-am deloc chef de plimbări pe frig, ce să mai vorbim de mișcare, cum bone a la Nicoleta Luciu nu-mi permit, ca să îmi pierd vremea pe la săli de fitness, și cum nici n-am unde să alerg prin Medgidia în cursele mele de jogging, fiindcă asta ar însemna fie să mă alerge cîinii din cartierul Ali Baba, fie să strîmbe din nas tot orașul (de partea a doua chiar mi se rupe, dar de cîini nu prea – așa că, mai bine lipsă), ei bine, singurele artificii pe care le-am putut face au fost să renunț la masa de seară, la sucuri acidulate, la pîine și la cafeaua de după-amiază. N-am ținut în viața mea o dietă și n-o să încep acum.

Într-o seară am vrut să mă apuc de cele 100 de abdomene pe care le făceam regulat într-o vreme. vezi de treabă, cînd am ajuns cu numărătoarea la 30 mi s-a suit sîngele la cap și-am zis că fac un atac cerebral. Am renunțat numaidecât. Nu-mi permit să fac niciun atac cerebral, de panică sau de mai știu eu ce. Mi-a mai venit inima la loc atunci cînd acul cîntarului a coborît sub 70, fiind depășit un anumit prag psihologic. Nu sunt obișnuită să am degete grăsane, obraji, umeri și brațe pufoase.

La naiba, mă uit la unele poze și-mi vine să mă iau la întrecere cu cîinii. Asta e, de-acum o să citiți numai despre obsesia asta a mea de a reveni la greutatea normală.

Advertisements

7 responses to “Jurnal pufos de madamă

  1. Pot sa te alint: pufoaso, grasuno?:)

    Senzatia agreabila
    e de derdelus pe bratele goale; si de anti-rezistentza la aer.
    Pt bebe mic e foaaarte confortabil. Pt istoric, si barbat, e o Venus eterna, fecunda, hranitoare..

    Like

  2. bafta multa la slabit! eu ama aceeasi problema ca tine, la 1,59 am nu mai putin de 63 kg dupa 2 nasteri!!! e drept ca nu tin siete, sport doar plimbari cu fetitele, dar…totusi, nu-mi place deloc cum arat! am zis ca in vara asta trebuie sa renunt la niste obiceiuri alimentare proaste, sa fiu mai atenta cu mine insami si, in plus, sa folosesc bicicleta! intrebarea este: cand, cand, cand??? cu job si 2 copii sunt deja moarta de oboseala. astept sugestii:)

    Like

  3. @roberts, pai da, se pare ca foarte multa lume nu prea intelege ca e nevoie de timp ca sa te ocupi de slabire, toti mi-o dau exemplu pe nicoleta luciu. mersi, sa stea si ea 8 ore pe zi sa traduca mai stiu eu ce. la fel, si mai putina lume intelege ca intretinerea costa bani. si nu putini. tan ta naaaa, trebuie sa-mi fac timp si gata. si roberts, te contrazic nu ai aceeasi problema :)) 63 nu este egal cu 68, 5 kg in plus sau in minus nu-s 5 grame.

    @nuclearrre, te las sa-mi spui cum vrei tu pina la sfirsitul lui iunie, dupa aia te rog frumos sa-ti revii si tu la normal :d

    v-am pupat si-am fugit pe undeva pe-aici.

    Like

  4. Ca sa vezi, abia acum aflu de ce ai plecat tu pe Camino :)) Poate-ti vine ideea sa repeti figura, sau poate astepti sa plecati doua ? 🙂

    Like

  5. xxl: dupa cum spuneam, acesta a fost intr-adevar unul din motive, dar nu cel mai important. si inca ce efect a avut! dar dupa Camino mi s-a luat de plimbari pe jos pentru inca vreo 2-3 ani de-acum incolo. :d

    Like

  6. haha, vreau sa zic ca si eu am patit ceva de genul….pina la o anumita virsta am avut 62kg indiferent daca mincam odata pe saptamana sau de 5 ori pe zi. am tinut chiar si cura de ingrasare, evident fara rezultate. Dar l-a un moment dat s-a intimplat minunea si am inceput sa pun pe mine kg in ritm ametitor, ajungand un gras. acum mi-am stabilizat greutatea la 75, cu sala, inot atentie la mincare si multe alte prostii din astea. Dar parerea mea e ca daca te simti bine in pielea ta, nu conteaza greutatea. Altele devin prioritare cu timpul. 🙂

    Like

  7. Hai bai Zully, ce, ai inlocuit un tip de stres cu altul? Cel izvorat din faptul ca ai cateva kg in plus?

    Fa si tu ca mine, ca doar ma stii ca si eu sunt olecuta mai rotunjoara. Nu ma urc pe cantar cu anii! 🙂 Doar atunci cand ma simt o idee mai “subtirica”.

    Like