O sâmbătă luminoasă…

Se ia una bucată eveniment și se dă sfoară în țara prietenilor. Am avut două motivații, ambele la fel de serioase, să mă deplasez spre București. Una a fost campania pentru Laurențiu, iar cealaltă să-mi revăd prietenii, fiindcă știam că iar voi strânge lume bună în jurul meu.

Părțile bune când organizezi astfel de evenimente sunt (în ordinea cronologică):

se face curățenie în listele de invitați (pe care le adunasei de-a lungul timpului când făcusei și PR), mai ales după 4 ani de inactivitate (habar n-am când au trecut atâția). e momentul în care îți dai seama că x nu mai lucrează la publicația y, iar z a schimbat 3 slujbe de când nu i-ai mai dat binețe, iar altora le-au intrat mințile în cap și au renunțat la mailuri dubioase. dar în același timp ai impresia că n-a trecut nici o zi de la ultimul eveniment până acum, fiindcă unii oameni au fost și data trecută tot acolo, alături de tine.

ieși din online și chiar ai ocazia să-i întâlnești pe oamenii care înainte erau doar niște pixeli simpatici.

evadezi din cotidian și rutina zilnică și mergi printre prieteni (în timp, micul meu grup de prieteni cititori a ajuns să interacționeze și să se caute – ba chiar să se întâlnească numai la astfel de revederi)

ai ocazia să le faci cunoștință oamenilor care-ți plac cu alți oameni care-ți plac și care știi sigur că sunt pe aceeași lungime de undă (par exemple Alida cu Florentina), dar și oameni care mă plac pe mine au ocazia să-mi aducă în viață alți oameni care-i plac pe ei (cum mi-a adus-o Edi pe Andreea de la AloMODA, pe care oricum voiam s-o întâlnesc demult) sau cum mi-a adus-o Lady Gini pe Roxana.

revezi figuri prietenești astfel încât lumea ți se pare un loc mai bun. (de fiecare dată când o revăd pe Big Legs am amintiri bucureștene atât de vesele și amestecate, ca de exemplu, un scaun de birou zburând deasupra capului meu de la etajul 4 al corpului B din casa Presei, pe când eu mă întorceam de la un reportaj cu prepelițe sau o canțarolă plină cu ceară arzând în flăcări și noi încercând s-o stingem cu apă, de-aici rezultând un fum negricios din cauza căruia ne-am scobit în nas și urechi vreo 2 zile, și multe altele; de fiecare dată când îl revăd pe Edi am amintiri sindicale, cu secretare nevricoase, scrisori despre redevențe și pichetări de ministere, plus râsete de ne durea stomacul, fie pe mess, pe viu, pe toate căile posibile); cu Florentina am amintirea unei rochii înflorate în care eu nu mai încap acum, cred că o să i-o dăruiesc; Alida îmi amintește de tramvaiul 11, și restaurantul Harbour, și de micul prinț, care ar putea foarte bine să fie mica prință – o femeie atât de fermecătoare în gafele ei încât îți vine s-o ții mereu sub braț să nu o răpească ploaia, sau vreo barză sau vreo gură de canal neastupată; de Zan nu mai pomenesc, căci totul e legat de prezența mea în București, martorul tăcut al tuturor proiectelor, slujbelor și prieteniilor mele ratate, iar Mihaela îmi amintește de drumurile mele prin redacții și de plăcerea pe care o aveam când îi aduceam cărți și vești-povești. (Mi-a plăcut ce mi-a spus. Că nu slujba o face pe ea, deși are una din cele mai de invidiat slujbe din lume, a mon avis!). iar de Azel ce să spun? Acum 17 ani terminam același liceu și înflorește în inima mea amintirea străzii 1907, o stradă umbroasă și verde și foșnitoare, plină de liceene care plecau spre casă, apoi spre lume… Un timp care trece ca o greblă peste noi, aranjându-ne după merit și netezindu-ne după cum îi vine mai bine. Cred (și sper) ca tot timpul pe la evenimentele mele să fie cald și bine. și cafele pentru toată lumea…

întâlnești oameni noi, plăcuți, cu care ai interacționat atât de bine online că prezența fizică pare ruptă de pe alt tărâm, ci nu invers. cu Monica ne-am scris mailuri, ne-am trimis colete de cărți și de haine, am devenit colege de Mala Hierba, ne-am conversat pe telefoane, și până la urmă ne-am întâlnit și n-am avut timp să discutăm, chiar dacă am încheiat seara împreună.

– s-au schimbat cărți, cărți de vizite, zâmbete, păreri. iar n-am apucat să stau cu madam Anca, iar s-a ocupat lady Gini de ea.

aș putea să mai trag o concluzie, dar o păstrez pentru mine, fiindcă e negativă și pozitivă în același timp, ar putea putea suna arogant și răutăcios și n-are sens, fiindcă învățăm din greșeli, cu scopul de a ne perfecționa. de fapt, nici măcar nu e o concluzie, e o concluzie-reloaded.

poze de la eveniment veți găsi pe pagina mea de facebook.

3 responses to “O sâmbătă luminoasă…

  1. Ehhh, Zully, Zully, toate scrierile tale sunt ca niste povesti pentru oameni mari. 🙂
    Madam Anca, he he he! Nimeni nu mi-a zis pana acum asa 🙂 Sau o mai fi fost inca o doamna pe care tot Anca o chema? 🙂

    Like

    • @A: nu mai era nicio madam Anca de care sa stiu eu si care sa conteze atunci, in clipa aceea. si nici nu cred ca exista alta ancă asemenea ție.

      @para: next time. see u in London.

      pup

      Like