Luni, după zece zile de protest– ”ne-ntîlnim la revoluție?”

am lăsat baltă urmărirea protestelor și m-am apucat de corectura Legendelor Apelor, care va fi trimisă în tipografie la sfârșitul lunii. Va apărea în America, pentru românii din diaspora, cu o copertă nouă. De cărțile publicate până la apariția Legendelor, nu-și mai amintește nimeni în afară de mine și de cei care le-au cumpărat, fiindcă au apărut fără numele autorului pe copertă. Mi s-a spus că sunt turcoaică și că numele meu nu va vinde bine, așa că de ce să mă mai agit măcar să urmăresc protestele astea. Țara asta n-a făcut nimic pentru mine, mă-ntorc însă mereu cu fața spre ea pentru că am prietenii și familia și casa aici. Ce am construit în timp, cărămidă cu cărămidă, carte cu carte, nu datorez nimănui, nici unui sistem, și probabil că de-aici încolo tot așa va fi.

 

aud voci sprințare că unde sunt intelectualii, de ce nu ridică steagurile, de ce nu vin să înghețe și ei acolo, unde le e solidaritatea, de ce stau pe FB și tot așa? sunt câțiva, au fost acolo, dar nu prea i-a văzut lumea, televiziunile nu fac rating cu intelectualii, nu așa au zis de fiecare dată cînd au avut o durere de rostit, acum plîng după vocile lor? nu s-a șters pe jos cu intelectualii ani la rîndul pînă cînd li s-a făcut jenă să mai spună că sînt intelectuali?

ei bine, intelectualii și-au făcut bloguri să scrie despre cărți, fiindcă în ziare și reviste n-au mai avut loc, li s-au tăiat paginile, li s-au scos paragrafele atunci cînd vorbeau despre lucruri dureroase întîmplate în cultura românească, nu i-a băgat nimeni în seamă cînd patronii-editori și-au bătut joc de ei și nu i-au plătit, cînd chiar guvernanții și-au râs de ei și le-au tăiat salariile, au distrus școlile, le-au tăiat posturile, în schimb au ridicat de trei ori mai multe biserici și catedrale întru îndobitocirea populației, nu i-a păsat nimănui cînd traducătorii culturii, acești recreatori de artă, n-au fost plătiți, nu s-a sesizat nici o televiziune să le facă dreptate, sau măcar să atragă atenția asupra furturilor și nedreptăților, și vocile lor au tăcut, s-au retras în carapace, și-au văzut de treburile lor riscante, au plecat să traducă în alte țări pentru un pumn de recunoaștere, nu de dolari, trăind drama dezrădăcinării. au fost ignorați de judecători atunci cînd au vrut să-și facă dreptate, au fost jecmăniți de avocați, futuți și răsfutuți de care cum s-a trezit cu fața la cearșaf sau cu orgasmul pe jumătate.

chiar eu vorbesc acum la persoana a 3-a plural despre ei, despre intelectuali, deși fac parte din rîndul lor, chiar dacă am scris și am publicat mai mult despre sex în ultimii ani, că asta se vindea, că asta cerea piața, să fii miștocar, să fii neserios, și-n neseriozitatea asta să mai faci și educație, sau cel puțin asta am încercat. că și sexul își are rolul lui în educație, mai ales și numai atunci cînd nu distruge căsnicii, nu provoacă la dezmăț, nu ia în brațe curvele, nu zice că e o ok să-ți părăsești copiii pentru alte femei sau pentru alți bărbați, nu saltă în slăvi toate paparudele siliconate în căutare de făcători cu zdrîmba mică și contul baban întru compensare. mi-am asumat munca mea lejer, fără să-mi fie rușine, crezînd în ceea ce scriu, mi-am făcut propria mea revistă online, cu alți nebuni care nu aveau loc în sisteme, și-am încercat să aducem puțină lumină în viața celor cîțiva cititori, fără să urmărim traficul, ci doar informarea despre cum să pleci, despre ce să vezi, despre de ce anume să te ferești atunci cînd ești în lume, și din cînd în cînd am experimentat amuzamentul, hazul de necaz, i-am dat dracu pe toți cei care ne-au încurcat, le-am întors spatele tuturor celor care ne-au încălcat principiile, chiar și prieteni care dădeau din gură că sunt virtuoși și cădeau la primul test al vieții.

intelectualii au fost acolo, printre voi, tot timpul. v-ați pișat pe ei cînd ați vrut, cum ați vrut, de cîte ori ați vrut. ei v-au privit în ochi și și-au văzut de treburile lor cum au putut, unii și-au găsit dosuri de pupat ca să le meargă bine, alții au zbierat pe bloguri, prin reviste, deghizați în fel și chip, luptîndu-se cu viața de zi cu zi, plătind impozite pe contractele lor care n-au fost respectate niciodată. NICIODATĂ! – contracte care nu le-au asigurat nici un CAS, nici o pensie, nici un căcat! despre cît am lătrat eu despre toate astea stau mărturie toate articolele mele, blogul ăsta, modul meu de viață, toată munca mea. sunt sigură că asemenea mie au procedat și alții.

să mai latru acum după ce o tot fac din 2006 încoace, ca să amintesc doar ultimii ani cînd am tras semnale de alarmă că dacă se va continua în halul ăsta vă va muri spiritul? căutați în arhiva mea sau arhivele mele și veți vedea. am avut parte de apelative ca impostoare, nebună, revoltată, teribilistă, cînd am avut ceva expunere ați șters pe jos și cu mine etc.

păi dragilor și dragelor de la tv, nu v-ați adresat voi viermilor și ciumpalacilor, nu cumva chiar termenul de ciumpalac a intrat în vocabularul națiunii – ca o insultă – prin intermedul dlui Badea, nu ați făcut voi emisiuni întru scandalizarea și îndobitocirea oamenilor, nu ați săltat voi toate curvele la rang de zîne, toate paparudele, toți pulifricii și toate scursurile, le-ați mai dat și bani pentru asta. chemați-i pe ei în piață cu extensiile lor de păr sau de sulă să vă dea jos președintele, chemați-o pe zăvoranca și pe pepe cu toți fanii lor, sîntem siguri că vor umple 5 piețe, chemați-o pe moculeasca, pe tanti mama lu zăvo, pe mitoșeru, unde-i oana roman să-și cheme fanii? unde-i ioana popescu să vă mobilizeze mulțimile? unde-i tonciu și sînzi să vă aducă trafic? trafic înseamnă popor, nu? unde-i avocata poporului să-și cheme clienții satisfăcuți? unde-i madam Tatoiu să-și cheme tot Oriflame-u?

plingea domnul badea aseară că sînt puțini români pe străzi. păi dacă aveți atîta rating de ce nu sunteți capabili, dragi oameni de televiziune, să mobilizați și intelectualii? nu pentru că ei n-au existat pînă acum pentru voi?

***

vă rog să mă scuzați deci, mă întorc la corecturile mele. la Legendele apelor, poate citindu-le li se va face românilor din afara țării dor de România și se vor întoarce acasă, dacă nu, măcar voi povesti copiilor lor de apele de-aici, care încă n-au fost vîndute, dar cine știe, poate nu e prea tîrziu. eu am ales să nu scriu pentru proști și tîmpiți, și de-aia am rămas cu cititori-prieteni în viață. dacă le-aș spune ”hai să ne întîlnim la revoluție” am fi acolo în păr cu toții de dragul de a ne întîlni și a face ceva împreună.

am spus oare cuiva că am numai prieteni revoluționari care ar dărîma ei singuri, cu pieptul gol, un întreg sistem?

și poate că dacă aș fi fost în bucurești aș fi lăsat frustrările mele deoparte și le-aș fi spus asta, hai să ne-ntîlnim la revoluție,  și ei la fel, le-ar fi lăsat deoparte pe ale lor, dar, din păcate, nu mai suntem acolo, împrejurările ne-au făcut să ne căutăm motivații și recunoașteri și mai ales liniște în altă parte, să scriem, să pictăm, să cîntăm din alte colțuri ale lumii etc. mi se pare un tupeu fantastic să lătrați acum la noi că nu ne facem treaba.

ar trebui să ne cereți scuze. ar trebui să reparați ani în șir de greșeală, ani în șir de ignoranță. ceva pîlpăieli sunt în acest sens, dar nu cumva e cam tîrziu? nu cumva au plecat toți cei care aveau ceva de spus, ceva coerent, nu zbierători de-ăștia cu foi A4, deși eu am toată mila pentru ei, sunt oameni sărmani, la limita subzistenței, care nu pot, nu mai au cum să aleagă să-și schimbe viața… deci, ce să mai… cred c-ați prins ideea.