Joi, după alte proteste

Ieri am vrut să ies să cumpăr lapte praf, mai aveam doar de o masă și reușisem s-o adorm pe Iris, aveam doar două ore la dispoziție (dacă nu chiar mai puțin) să mă duc și să mă întorc. Bărbati-miu dormea după cîteva nopți la rînd nedormite. Eu sunt obișnuită cu nopțile albe și m-am întors la vechea mea prietenă, cafeaua, așa că… să zicem că rezist mai bine.

Nu rezist însă la frig. Mi-am pus mănuși, fular, căciulă, tot ce trebuie și am ieșit pe poartă. După 5 minute de așteptat un taxi m-am lăsat păgubașă. Era prea frig și la cum se mișcă transportul în Medgidia riscam să fac 4 ore dus-întors de la mini-market și înapoi, că-n farmacii laptele praf are adaos de nu știu cît la sută și m-am gîndit eu, ca o bună gospodină econoamă ce am devenit, că dacă tot merg în Penny sau Lidl să-mi fac și piața pe săptămîna asta. Am înghețat sloi în cele 5 min de așteptare și m-am întors val-vîrtej în casă, la căldură, zorindu-l pe stimabilul domn soț să se trezească, să scoată mașina și să preia el sarcina asta.

Apoi, firește, am urmărit din nou toată ziua protestele, unul din momentele acelea cînd mass media își are rostul, cu prezentările de la fața locului. Lăsînd la o parte exaltările unora, cred că toată lumea a priceput până la ora asta de ce sunt oamenii ăia în stradă de șase zile, și că fiecare dintre ei reprezintă alte zeci, sute, mii de persoane, îndurînd pentru ei acest frig crîncen, crîncen, și strigînd din toate băierile sufletului. asta-mi amintește de acel slogan din perioada comunismului: ”în casă frig, afară frig/deschid fereastra și eu strig/îți mulțumesc partid iubit/ că ne-ai călit”. se făcea haz de necaz în grup. alte vremuri. toți trăiau pe același palier.

Cred că cei care i-au luat la mișto pe cei din stradă, ar trebui să facă o pauză, iar dacă sunt mai deștepți decît cei simpli, care în mod normal n-ar trebui să-și mai poată descleșta fălcile în cancerul ăsta, dar totuși o fac, n-au decît să vorbească ei mai bine, mai coerent. Pe mine mă mișcă oamenii ăștia care pichetează prin piețele mari ale orașelor, cei din fața primăriilor sau sediilor pdl pînă la lacrimi. am văzut un copil de clasa a doua, din nu mai știu ce oraș, cu o pancartă la gît în care-i dădea o mică lecție de matematică Robertei Anastase (cea cu țîța obligatorie pentru copil). așa tată, așa fiică, ce să mai. (propoziția din urmă are sens doar dacă apăsați pe numele Robertei)

eu mi-aș ridica pe umeri din nou bolovanul lui Sisif pe care aș scrie ”EDITURILE dăunează grav SCRIITORILOR și TRADUCĂTORILOR”. dar ăsta e bolovanul meu, nu pot arunca în jandarmi cu el. nu pot și nici nu trebuie. direcția lui e în altă parte. 

One response to “Joi, după alte proteste

  1. Eu unul n-am inteles de ce suntem in strada, cu toate ca e o fiesta formidabila. Iesim de dupa Facebook si socializam in carne si oase, tipam pana ragusim, dar nu stiu de ce suntem in strada. Total diferit de ’89 si de Piata Universitatii din ’90. Atunci exista o alternativa politica (partidele istorice), existau cateva revendicari concrete (punctul 8 din proclamatia de la Timisoara), eram porniti pe comunisti, pe televiziunea unica. Astazi suntem scarbiti de toate partidele politice, de toata clasa politica. Ok, revendicari de tipul “vrem sa traim decent”, “fabrici, nu mall-uri” sunt destul de subtiri. Avem voce – avem chiar si pumn -, dar nu prea avem idei. Nu avem un construct politic, un firicel de construct legislativ. La un moment dat vom face jonctiunea cu politicul, fie ca ne place sau nu. Prin ’90 ne-am simtit confortabil cu modelul politicianului “cu origine sanatoasa”, de-al nostru, costum bleu, vorbitor de rusa. E clar, trecerea de la comunism la capitalism nu se putea face brutal. Occidental, dar cu un usor iz de vodka. L-am inlocuit cu tipul intelectualului si al martirului (Constantinescu-Coposu). Prin 2000 am ales omul de afaceri, descurcaretul, seful-cel-bun, curajosul. Erau deja bogati, ce sa le mai pofteasca inima la o tarisoara sleita ca a noastra? Erau si simpatici, ca beau sampania direct din sticla. Modelul politicianului de criza ar trebui sa fie cel al lui Ghandi. Ponta si Antonescu mai mult ne intarata. Ce naiba-si pastreaza costumele alea Armani? De fapt intreaga clasa politica e total aeriana. Bogatia a iesit de pe lista prioritatilor. No more Armany! Bye-bye!

    Concluzie: voce avem, nu prea stim ce sa spunem… Concret.

    Like