Duminica de după proteste

recunosc că sunt unul din tîmpiții care l-au votat pe Băsescu. la vremea respectivă, eram prin Zaragoza și ne-am dus la secția de votare (eu și soțul meu) pe un frig de crăpau pietrele. eram jurnalist acreditat al unui ziar românesc obscur din Spania. am stat de vorbă în ziua aceea cu cîțiva dintre oamenii ăia plecați din România care l-au votat pe alintatul de popor Băse. majoritatea erau speriați de PSD și de filfizonul lor, Geoană, desemnat să-i reprezinte, cu tot cu suportul spa al lui SOV, bașca operațiunile mogulului de zenuire a lu` domn Geoană, că e presiune mare să participi la prezidențiale, n-avem idee noi, prostimea, cît de greu e, cîtă presiune. coada la consulat era imensă, speranțele imigranților că se vor întoarce într-o zi acasă, într-o Românie mai bună, mai curată, cu drumuri mai bune, oameni care-i vor primi cu brațele deschie etc, acum știm, au fost deșarte… sunt sigură că în ziua aceea ar fi avut lucruri mai bune de făcut decît să stea la ușa consulatului. pariu că nu-i va mai prinde nimeni la alegeri de-acum încolo, sunt convinși, în sfîrșit, că oricine vine la putere nu le va urmări interesele, și-au acceptat destinul de ”ai nimănui”. se înțelege că nu vorbesc de panaramele și cerșetorii și infractorii de peste hotare, nici de cei care-și părăsesc copiii pînă aceștia mor de dorul lor, ci despre cei care, pe lîngă faptul că-și văd de treaba lor, mai trebuie să suporte și stigmatul celor care s-au ținut de fărădelegi. ei bine, votanții aceștia, pentru că au făcut greșeala să le pese de viața celor de-acasă și-au primit tot felul de alte înjurături în bot și încă-și mai primesc și nu-i va ierta nimeni pentru că și-au spus și ei părerea.

nu știm ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi ieșit exaltatul celălalt, cu timpul ajungi la concluzia că orice-ai alege, e prost ales, dar nici cu indiferență nu poți să tratezi ce se întîmplă, fiindcă orice-ai alege tot pe tine, cetățean de rînd te afectează. ai n-ai treabă cu politica, pînă la urmă ești tîrît în angrenajul ăsta al lor mizerabil, fiindcă viața de zi cu zi e tot mai insuportabilă, în loc să devii un om mai bun și să-ți vezi de ale tale, te meschinărești odată cu ceilalți în socoteli de-astea mărunte și pierzi exercițiul empatiei.

acum, aceeași chestie. pe pariu că dacă se va schimba ceva în țara asta de vină vor fi tot protestatarii? nu va ieși în stradă cel care are o slujbă călduță, un salariu barosan și economii pentru bomboana de pe colivă decît dacă are o conștiință civică și preferă să facă mai puțină gălăgie, sau măcar să-și alinieze gălăgia la fapte.

pot înțelege de ce-au ieșit unii în stradă, acum că una zbiară că n-are bărba-su bani de țigări, altu că nu și-a luat salariul de 3 luni, altu ca să repare votul pe care i l-a dat cîndva lu băselu și acoliților lui, e treaba fiecăruia să se exprime cum îl ducea mintea sau mutra (că acum ești judecat după mutră, mai nou!) Poate nu știați că există mutre valabile și mutre non-valabile, mutre de protestanți, mutre de caralii, mutre de maneliști etc., suntem experți în tot felul de mutre, dar, evident (evident și nu prea) e treaba fiecăruia, dacă unu vrea să stea acasă și să-și numere ouăle din firigider sau like-urile de pe facebook sau altu vrea să se ducă să agațe puicuțe în bamboo.

dar românu filfizon nu înțelege asta. și-aici se produce scindarea societății civile. sigur că ăi mai deștepți și mai volubili în bășcălie vor azvîrli cu altfel de pietre în protestanți. pietrele ”filosofiei de cartier”.

***

mie nu-mi plac aglomerațiile urbane, nici la concerte nu merg din cauza asta, deși îmi place muzica și mor după anumite trupe. există însă momente de furie cînd nu poți sta deoparte și tre` să te aperi că ltfel mori, par exemple, momente de apatie cînd ți se rupe de tot ce se întîmplă, momente cînd simți că trebuie să repari niște greșeli atunci cînd ți se oferă ocazia, momente cînd trebuie să te dezici de niște treburi sau de niște ”preteni” prea cool sau prea exaltați și momente cînd e mai bine să taci. momentele astea se pot încurca în capul oricui, mai puțin în al celor care sînt mereu gîdilați de dorința de a părea tot timpul cool, orice-ar însemna asta în căpățîna lor. de pildă te poți trezi vorbind în momentul în care trebuia să taci, sau să te implici exact în clipa cînd trebuia să stai deoparte. de-aia îmi place mie să mă ghidez după intuiție, dacă stai să raționezi prea mult nu e niciodată momentul potrivit pentru nimic.

încă puțin și ne trezeam cu de-alde Sânzi și Columbeni împânzind primăriile. în țeasta lor goală s-a intersectat un neuron cu o idee ori cineva și-a bătut joc de ei încurajîndu-i. să se combine dreacu și să ne lase în pace. ne-ar lăsa ei, desigur, dacă ar primi ignore de la televiziunile din România. hai că iar deschid paranteze aiurea-n tramvai. ce voiam să spun și-mi mențin poziția e că dacă eram în Buc m-aș fi amestecat și eu printre demonstranții ăia ca să urlu și să mă eliberez de toate lucrurile pe care nu le-am scris pentru că nu era ”diplomatically correct”. aș fi fost doar o anonimă care vrea să scape de prea multele furii potolite care m-au făcut să plec din țară și să mă întorc, să plec iar și să mă întorc… și tot așa… alături de ceilalți anonimi mutilați sufletește nu atît de corupție, băsescu, boc, udrea, nu atît de nesimțirile, aroganțele și de atitudinile lor agresive, nu de dracu sau de lacu, ci de rezistențele de zi cu zi pe care au fost nevoiți să le îndure.

5 responses to “Duminica de după proteste

  1. Daca facem abstractie de jumatatea columbenizata a Romaniei, care sprijina peretii molurilor (suna mai misto asa!) nu cred ca obtinem mare lucru. Anii ’90 au scos la iveala un popor simpatic, cu pofta de viata, descurcaret si istet. Prietenul meu cel mai bun s-a privatizat, si-a tras butic si si-a trecut in obiectul de activitate tot ce-a gasit pe-acolo, de la comert la santiere navale. Buticul avea un nume simpatic (IMPEX si nu-mai-stiu-ce), dar dupa o luna l-a schimbat. “Mi-am schimbat numele ca mi-am schimbat si firma. Am facut alta, sa nu mai platesc nu’s ce taxa”. “Bine, dar pentru o amarata de taxa pe care oricum o plateai o singura data n-ar fi trebuit sa schimbi un nume cu care oamenii se obisnuisera”. “Ei, da’ de ce sa platesc? Ce, eu-s prost?” Nu era. Era descurcaret, atunci, prin infierbantatii ani ’90. Si ca el multi. Multi si in multe: de la banalul tichet de tramvai (hai ca nu ma prinde tocmai pe mine, ce-s prost sa platesc ITB-ului) la fentatul statului -culmea!- de cele mai multe ori legal. Si de-aici, de la tichetul ITB, s-au ridicat actualii patroni, industriasi, afaceristi si politicieni. Nu ne plac pentru ca in ei ne gasim concentrate toate defectele si diformitatile. Nu exista o granita de tip NOI si EI. Suntem absolut acelasi lucru. Ne-au iesit pe nas piruietele vesele de dupa Revolutie, acel imbecil “las’ ca merge si asa!”. Columbenii, Basestii, Becalii si Mondialii apar la televizor nu pentru ca bat ei din pinteni, ci pentru ca boborului i se scurg ochii dupa gipanele, mertanele si excursiile prin strainatate, in piata Van Damme… Poporul insusi e un Becali in stare latenta. Ah, daca ar fi avut ocazia!

    Like

  2. acum am vazut comentariul tau. ai dreptate, dar a mers si-asa pentru ca n-a existat un control asupra tuturor acestora.

    nu cred insa ca poporul e un becali in stare latenta, cred doar ca cei care au ceva minte au voci prea subtiri, prea fine ca sa fie auzite. nimeni nu vrea sa-si pateze obrazul de intelectual sau de artist pentru ca la o adica si cartile de publicat si cd-urile de ascultat si rolurile din filme se fac tot cu de-alde escroci peste care organismele de control au trecut cu vederea.

    deci luptam cu morile de vint. sintem mai degraba niste don quijoti.

    Like

  3. Un control din partea cui? Am iesit din comunism bezmetici, ametiti, lacomi. N-avem cum sa ne controlam noi pe noi. E ca si cum i-ai cere unui soarece schiop sa mearga drept. Am iesit schiopi si ciungi, si multa vreme ne-am amagit cu ideea ca posedam membre valide. Adevarul e ca ar trebui sa judecam in termeni de “popor” si “generatie”. Orice popor e un organism viu, cu capacitate de regenerare, dar generatiile nu se pot vindeca. Sindromul Moise: Dumnezeu isi plimba poporul ales prin pustie, timp de 40 de ani, pentru ca au indraznit sa carteasca impotriva libertatii daruite. Dupa 40 de ani ajung in tara promisa cu un efectiv nou-nout. Ajung altii. E ceea ce ni se intampla. Cat despre noi, cei cu ceva minte, lucrurile s-au schimbat fata de anii ’90, cand Florin Calinescu il avea invitat pe Pascal Bruckner, cand muzicologul Iosif Sava ridica audienta la cote incredibile, cand lumea citea. A urmat mirajul imbogatirii, Patapievici a fost inlocuit de Columbeanu, Plesu de Becali. Familiile s-au invrajbit, prietenii s-au renegat unul pe altul, dupa cum le-a suras norocul imbogatirii, au aparut masinile scumpe, bijuteriile etalate strident, mall-urile. Majoritatea familiilor bogate pe care le cunosc divorteaza. Din 9 cunoscuti, 5 divorteaza. Ce va urma? Cred va urma o perioada de reconstructie, de constructie a unui sistem de valori in care incep sa primeze familia si prietenia. Lucrurile se vor inchega in alta forma, dar valorile primare isi vor gasi locul.

    Like

  4. “Cred va urma o perioada de reconstructie, de constructie a unui sistem de valori in care incep sa primeze familia si prietenia. Lucrurile se vor inchega in alta forma, dar valorile primare isi vor gasi locul”.

    si eu cred asta. se intimpla de fiecare data dupa o perioada de saturatie, cit poa sa behaie becali, de cite ori poate divorta columbeanu pina nu mai e interesat nimeni de el si de cite ori s-ar mai putea reinventa paparudele tarii pina cind isi pierd din nurii falsi? si dupa ce-ti iei ochii de la ei, iti intorci ochii catre ce conteaza. va veni si trendul intelectualilor, al artistilor, nu mai e mult.

    Like