Wind of Change

A trecut marți și mi-am pierdut interesul să mai scriu despre lucruri nașpa, e și asta pînă la urmă o chestie de exercițiu și voință. Poate că dacă mă răsucesc o dată în gînduri și-n simțiri, voi vedea numai fluturi roz și păpădii pufoase, deși slabe șanse atît timp cît există Realitatea Tv, care e cu camerele numai pe împușcături stradale și evacuări silite și nunți cretinoide etc etc, o societate bolnavă, plină de nebuni, mascați, tîrfe și demogogi și atît de puțină empatie.

 

În fine… o să-mi impun să am încredere în miraculosul din oameni, fiindcă eu însămi trăiesc un miracol neașteptat. Îmi place să mă pregătesc pentru ea, să mă îngraș pentru ea, să mă plimb cu ea, să urc din ce în ce mai greu dealul cu ea (de parcă aș fi făcut o tură de parc Tăbăcărie, cîndva, în tinerețile mele cu mult jogging). Îmi place să știu că există atîția oameni care roiesc în jurul ei și-i așteaptă venirea, i-o pregătesc și mă susțin cu mici fleacuri și sfaturi, mame cu care probabil nici n-aș fi stat de vorbă dacă aș fi rămas o burlacă rătăcită prin București, făcînd pe jurnalista justițiară care avea ochii injectați în sînge și scotea flăcări pe nas din pricina tuturor tembelilor cu care era nevoită să interacționeze. Zău că prefer mamele cu copii, care chiar au griji reale. Disciplina pe care au fost nevoite să o instaureze în propriile lor familii ca să poate fi eficiente și în societate și pe la slujbele lor sau micile afaceri pe care le conduc cu mînă de fier, mă face să regret timpul pierdut aiurea printre prințese care nu prea știau pe ce planetă sunt, dar puteau ghici în stele și farfuze cu mulți iubiți care, în fapt, nu dădeau doi bani pe ele și-mi făceau mie capul calendar cu telenovelele lor.

Sigur că de-acum trei ani și pînă în zilele noastre am pierdut oarecum admirația falsă a bărbaților însurați și super plictisiți de căsniciile lor, care nu știu de ce credeau că am veleități de amantă. n-am pierdut nimic la o adică… sau invidia anumitor pizdulici care-și închipuiau sau își imaginau că prea mă plac bărbații și nu mai rămîn niscaiva pulifrici și pentru ele… acum s-au liniștit și alea, slavă Cerului! uite că nu mai sunt dezirabilă nici pentru masculi tîmpiți, nici pentru muieri stupide și nici subiect de discuție pentru ambele tabere.

***

M-am relaxat ieri cu privire la tot și nu mai vreau să gîndesc negativ. Îmi păstrez forțele ca să le spun unora verde în față să mă lase în pace. Se cere efort pentru asta, să fie clar! Unii pur și simplu stau cu intuiția în piuneze. Mă indispune că mă atrag în telenovelele lor, cînd eu prefer doar să le traduc și să-mi iau banii pe ele și că-n loc să-mi văd de treaba asta, am stat și am scris aceste rînduri cretine, fără niciun scop. Dar… dacă tot am aruncat chestii în eter, să știți că am ajuns la 117 cm în talie, înțeleg acum cît de cumplit e să fii cu peste 15 kilograme peste greutatea ideală, să mergi ca melcul, fiind tu însăți o casă, să respiri pentru binele copilului tău și să știi că de-acum încolo numai așa vei respira și că de-acum încolo toate deciziile pe care le vei lua, toate motivațiile pe care le vei avea vor avea legătură numai cu familia ta, micul tău univers. Da, știu, e plictisitor să vorbești despre așa ceva. Unde dracu sunt amantlîcurile de altădată, acel derizoriu după care aleargă mulți crezînd că viața se va opri în loc? Cu asemenea gînduri, vă dați seama că-mi risc poziția de mare editorialistă la FHM, but who cares?

Concluzia e că popîndăii still rules and still love each other chiar și după trei ani, să moară Beigbeder de ciudă.