50 de bani pt mocofani…

Lucrul de care mi-am adus aminte cel mai bine de cînd am revenit în țară – mai bine zis, lucrul de care au avut grijă constant alții să mi-l amintească prin atitudinea lor (fie de indiferență, fie de nesimțire) a fost s-o las baltă cu cărțile. Pe diferite căi sau tonuri, mi s-a dat de înțeles că sînt prea multe, prea de tot și prea sprijină pereții casei. E culmea că acestor oameni nu le-am cerut nici bani să mi le cumpăr, nici timp să mi le scriu și nici n-am luat cu împrumut din talentul altcuiva. În fapt, rareori cer ceva pentru mine, am exercițiul renunțării bine pus la punct și îl prefer pe acesta în loc să mi se scoată ochii că cineva a făcut și a dres ceva pentru mine. E singura afirmație care mă face să închid ermetic toate ușile. Oricum lucrurile de care am nevoie nu mi le poate da nimeni în afară de mine.

***

Se întîmplă ca de fiecare dată după o ieșire în afară să te întorci motivat și detașat de meschinăriile românicii, și cînd zic românicii, mă refer la tot ce reprezintă ea, sisteme, oameni, presă, malluri, școli, spitale și sclipirile de hoție din ochii aproape oricui, pînă și dintr-acelora cu care pînă mai ieri împărțeai de plictiseală un grătar. Cel puțin în cazul meu, mă întorc motivată și vreau din nou să sparg avioane cu pieptul. Vreo 3-4 luni reușesc să ignor toate răhățișurile, le trec la accidente izolate, îmi zic, lasă, că așa sunt ei, săracii, n-au văzut lumea, hai să-i accept în mărinimia mea, dar pe urmă toate astea se înmulțesc, tupeul se îngroașă, gherțoii îți intră în curte – că li s-a permis –, apoi în casă, că vine toamna, se lasă cu cafele, cu sărbători, cu frig, cu ploi, nu se mai dau plecați, sau duși, vin și se instalează din senin, ca ploile de septembrie, mărunte și interminabile, intră fără să te anunțe, fără să bată la ușă, apoi dau vina pe tine că nu i-ai auzit, poate tu erai concentrat pe alte construcții, independente de nevoile gherțoilor de socializare, de parcă ar și ști ce-i aia socializare. Unii confundă socializarea cu adunarea la raport. (Hai, fată, mergem în club să facem niște poze?)Te gîndești să ridici garduri cît mai solide și mai înalte, ca să-i ții dincolo, sau să-ți dresezi cîinii mai bine, să te aperi cumva de invazia lor, deși știi că e de-ajuns o singură încruntătură să le tai avîntul și-apoi, dacă nu înțeleg nici așa, îți mai rămîne să urli, să faci pe nebunul, și cine dracu are nevoie de nebuni cu ochii turbați? nush, dar un lucru e cert, că nici nebunii nu au nevoie de voi.

***

O altă chestie de care-ți amintești după cîteva luni de românica este prețul pe care ajungi să-l pui pe mărunțiș. Toată lumea o face, într-o goană disperată de a auzi zornăitul monedelor de 1 ban, 50 de bani sau 5 bani, pierzînd din vedere valoarea muncii, a timpului și a experienței. Toată lumea e panicată după mărunțișul ăsta. Nu știu de ce, dar pare să conteze mai abitir decît o bancnotă de 1 milion. Dacă mărunțiș ți se dă, n-ai cum să nu primești. E bun și ăla, decît deloc. Țiganii te pîndesc pe la malluri să-ți ducă ei căruciorul ca să pună la teșchereaua lor cei 50 de bani, rahații de la FISC trimit scrisori prin poștă mai scumpe decît banii pe care ai să-i returnezi înapoi (de pildă, anul ăsta am avut de returnat 1 leu – să nu cumva să uite de mărunțișul ăsta, doamne ferește și hai sictir), contabilele extrag impozitul pe venit dar uită să-l bage în trezorerie (n-are sens să vă calculez cît înseamnă 10% din drepturile intelectuale românești în plm), și tot așa o fugă turbată după doi bani găuriți. De trei ani se tot cacă lumea în sus că e criză financiară. Sincer, mi-aș dori să-mi meargă tot așa de rău ca și-n ultimii trei ani, că la mai bine în românica nu are rost să speri, dacă nu cumva te transformi într-o vrîncioaia-firea și dai limbi la de-alde becali type, cu tot cu sufletul ei sensibil de poetă, aruncată printre giboni, ca din greșeală, mînca-ne-ar curu tuturor celor invidioși pe ea.

***

Apoi fiscul își amintește iar de tine, cum că ai prestat nush ce rahat de servicii și ți-a făcut niște calcule pe care nu și le poate explica sieși, darămite titularului, tot pe motiv de criză, scuza universală a incompetenților, drept pentru care faci din nou pe nebunu și începi să sapi să vezi oare de cîți cretinoizi depind finanțele tale. Pentru acoperirea greșelilor sau amînarea plăților ți se vor da adeverințe, desigur, dacă vreți vă dau și eu una, uite-acum o scot la imprimantă numai să-mi spuneți pentru ce aveți nevoie, pentru medicul de familie, pentru tanti farmacista, pentru învoire de la bărbat, pentru permis de amant? Imediat vi-o eliberez, că-s fată bună, numai să nu verifice cineva. Din păcate, eu verific, asta pentru că un alt lucru învățat în românica de la oamenii ei de încredere a fost că nu trebuie să am încredere nici în profesioniștii ei, nici în competențele sistemului, nici în contracte, nici în zilele de salarizare, nici în zîmbetele prezentatoarelor, mă mir cum naiba reușim să mai înaintăm cît de cît în proiectele noastre sau cum de-avem tupeul să mai și visăm cu ochii deschiși.

Toate astea au reușit să mă plictisească de moarte în ultimele luni. Nu să mă îngrețoșeze, ci să mă plictisească în ultimul hal, pentru că între două popasuri văd că nu s-a schimbat nimic, știu dinainte răspunsurile tuturor, pînă și acțiunile alandala nu mai sînt alandala, mi-e clar că tot ca un cur întors pe dos se reacționează (fiindcă unii nu au decît două scenarii în cap, dacă nu-i așa sigur e așa și nici un glonț la îndemînă), că în continuare mulți nu știu pe ce lume de rahat trăiesc, ce lume de rahat și-au construit și orice întrebare pertinentă pe care o va pune un om normal va avea același răspuns tîmpit, desprins dintr-o lume plină de tîmpiți (și agresivi pe deasupra). Ia dă-le 50 de bani să vezi ce se înmoaie.

Dar Doamne ferește să fie cineva un pic mai atent la celălalt, să aibă puțin mai mult bun simț sau să nu facă umbră pămîntului degeaba. Asta e cauza principală pentru care românii, spre deosebire de alte popoare, își vor petrece mult mai mult timp încercînd să rezolve mărunțișuri, și chiar se vor agita pentru ele, e un lanț cauzal continuu, depind numai de verigi slabe, ruginite, dar care zornăie zgomotos ca orice zală măruntă, ca orice viață ce-și concentrează existența pe meschinării. Generozitatea, și nu mă refer la cea financiară, e o marcă prea de lux, ce mai mult încurcă. Hai totuși să încheiem într-un ton optimist, alege-ți din winump cea mai romantică melodie ever și încercați să vă simțiți oameni cu inima mare în care nu încape nici o urmă de mărunțiș. Dacă ați reușit, dați-mi și mie de știre, fiindcă sînt teribil de plictisită de tot, dar de absolut tot ce se întîmplă. 

One response to “50 de bani pt mocofani…

  1. “…tot pe motiv de criză, scuza universală a incompetenților,.. ” am sa ma folosesc de ideea asta si nu am sa te citez ca sa nu zica lumea ca citesc.

    Cat despre romantism ar merge “Robbie Williams – Love supreme” intr-un mod mai cinic oarecum..

    Like