Autostrada Soarelui

Plecare: ieri, 6.30 a.m.

17 ºC

destinație: București

întîlniri amicale: 4 (Alinuța, Zan, Adi și Big Legs)

business meeting: Intact Media

muzică de drum: mix de spaniolă cu Metallica și Bryan Adams

niciun incident neplăcut.

 

Pe Autostrada Soarelui (haha – mda!), pe direcția noastră de mers șoseaua a fost liberă, în sens opus șiruri de bucureșteni se îndreptau spre marea aglomerație. unul din acele momente plăcute cînd îți dai seama ce avantajos este să faci totul invers decît ceilalți.

cu business meetingul (din nou un haha ce nu se vrea explicat) am terminat pe la 9.30, așa că ne-am trezit dezlegați prin București să facem ce dorim pînă la orele 16.00 cînd ne propusesem să ieșim rapid prin Pantelimon și să lăsăm în urmă capitala, ca să nu prindem gherțoii din traficul bucureștean.

Prima întîlnire: Alinuța, pe care am prins-o în plină zi de naștere – făcea fix 30 de ani – La mulți ani încă o dată! și full time motherhood cu fiul ei Mihai Luca de numai 4 luni, un bibiloi foarte reușit, cu ochi superbi albaștri-verzi și o pupilă fascinantă. Back in time în Rahova Palace: flashuri din 2006 cînd ea, deși era cu 5 respectiv 7 ani mai mică decît noi, mereu am avut impresia că e mai mare, poate din pricina laturii ei materne. ne îngrijea pe noi, mimozele care doream cariere și ne plăcea mai mult flirtul cu bărbații și destinațiile necunoscute decît să construim în jurul nostru ceva solid și palpabil. ne gătea și ne făcea piața și ne făcea să rîdem cu marile ei sincerități și era expertă în micile secrete ale unei gospodării. nu s-a schimbat deloc, e la fel de tonică și volubilă și mi-a dat destule ponturi despre îngrijirea unui bebeluș cît să mă facă s-o sun prima în zilele în care mă voi panica, zile care acum par foarte îndepărtate. ultima oară cînd ne-am văzut era prin septembrie 2009, cred, sus la Gelateria din Unirii. ultima oară cînd am fost în grupul celor 4 gagici – foste gogoșici, cele 3 A și cu mine. și certitudinea încă de-atunci că niciodată nu vom mai reuși să ne întîlnim în formula asta. eu nu eram încă măritată (dar eram pe punctul), una din A. nu era divorțată (dar era pe punctul), a doua A. nu era încă spaniolizată (dar era și ea pe punctul), numai Alinuța știa care e locul ei în Univers cu punctele bine trasate, chiar dacă se plîngea constant-ironic că ”viața e un coșmar”. a rămas moldoveanca mea preferată.

A doua întîlnire: Zan. Martorul tuturor mutărilor mele prin București. Cel care a avut mereu grijă de lucrurile mele și cred că chiar de-ar fi pe punctul de a putrezi nu le va arunca vreodată. Mi-a păstrat în cea mai perfectă stare cutii, cabluri, manuale de întreținut reportofoane, hîrțoage, reviste, cataloage, cărți, sticluțe de parfum. Dacă trec prin București și nu-l văd măcar pentru 5 minute, e ca și cum n-aș fi trecut deloc pe-acolo. ne-am îndopat cu plăcinte, de la aceeași plăcintărie de pe colț și-am trăncănit la aceeași masă, de parcă m-aș fi desprins ieri din casa lui ca să plec pe coclauri. în fine, datorită lui biblioteca mea din București, a rămas în picioare și sprijină acum în toată regula pereții casei din Medgidia.

A treia întîlnire. Adi, pe care l-am zăpăcit cu un OMV, ba aici, ba acolo. El e cel fără de care ”Al treilea călător” n-ar exista într-o formă tehnoredactată profesionistă. O carte cu îndrumări și corecturi pe mailuri. Ieri am început marea ciopîrțeală, operațiunea noastră preferată, care ne aduce un rînjet pe chip de fiecare dată, așa că ar fi fost păcat să o facem tot pe mailuri. Scopul era de data asta să reușim să aducem ”Călătorul” de la 688 pagini la 500. Desigur nu se putea face asta într-o oră de întîlnire, dar măcar începeam la unison. Pe la pag. 68 care devenise 64 a apărut Big Legs cu cadouri pentru Eliza, chestie care m-a făcut să mă gîndesc din nou la necesitatea unor camere de oaspeți în casa de la Medgidia, unde să-i sechestrez pe acești oameni timp de o săptămînă-două, ca să mă satur de ei, să nu-i mai pun pe drumuri, sau dacă-i pun măcar să aibă parte de aer curat, spațiu și timp fără griji și o îndopare ca la balamuc cu baclavale sau papanași. eh, un vis de-al meu mai vechi… acum că e Medgidia sau Colchester, ce mai contează…

 

Întoarcere: ora 17.30 ieșire din capitală

32º C

km parcurși: 450

Matizul încărcat de cărți și daruri pentru Eliza de la Alinuța și Big Legs.

Autostrada Soarelui la fel de liberă la întoarcere ca și la plecare. Hurducăielile au fost mai multe pentru că, probabil, în drum spre mare că graba unora de a-și pierde viața e mai cumplită decît a celor care vor să se întoarcă acasă în siguranță. Petice, petice de drum. Nimic nu rezistă prea mult în țara asta în afară de hoție și nepăsare.  

… și certitudinea că am rămas cam cu cine trebuie prin viața mea.

mi-am încheiat seara vorbind cu Roxi la telefon pînă mi-a cedat bateria.

3 responses to “Autostrada Soarelui

  1. Sunt rare momentele astea de certitudine, dar raman intodeauna doar oamenii care trebuie! Si inca ceva…”cele 3 A și cu mine.” – practic, de la A la Z!🙂

    Like