Baby Boom Desperadas

image004Anul ăsta e an fertil, nu știu dacă așa a prezis Urania, sau așa s-au aliniat planetele, dar vă spun, că nu cred în pura întîmplare. Unele se mărită din disperare și fac copii tot asemenea, altele ca să-și protejeze o așa numită integritate, iar altele de ce să rămînă mai prejos? Pentru că altfel nu-mi explic cum o gagică fatală (nimeni nu mai era ca ea, la soare te puteai uita dar la dînsa Doamne ferește!), care se plîngea din cînd în cînd că iubitul ei o are cam mică (și asta era marea ei dramă) drept pentru care l-a înșelat de nici ea nu mai știe cîte ori, ia decizia să-l ceară totuși de bărbat ca să-și salveze onoarea (presupunînd că ar fi avut una).

Nu rîdeți, există societăți și cetăți la alte capete de lume, care nu închid ochii la concubinaje și relații amoroase de serviciu, ce să mai vorbim de unexpected pregnancy. Nici n-aveți idee cît sunteți de norocoase că puteți să vi-o trageți cu cine vreți pe la slujbele voastre, fără să luați măsuri drastice ca să vă păstrați scaunul de sub cur – adică să vă măritați la foc aprins cu unu doar pentru că i-ați tras-o și a aflat the big boss.

It`s all about internal politics! Eventual va trebui să suportați o mică bîrfă acolo și ce-i o mică bîrfă cînd puteți da vina pe invidia altora, că doar știți ce rele sunt femeile, chiar dacă niciodată nu ajung unde vor, cum spune nu știu ce titlu de pe nu știu ce best selller, că doar atît m-am încumetat să citesc, restul fiind cît se poate de fals și previzibil.

Buuun! Acum nu c-aș recomanda să fiți libertine numai pentru că în România, deși sunt restricții de finanțe, se poate totuși orice, dacă știi cum să te învîrți în nesimțirea ta. Numai dacă ne uităm la cît de puțin ne spun și fac femeile din pulitica românească, cît sînt de lipsite de stil și grație, ne putem da seama de foarte multe. Dar să nu ne îndepărtăm de la subiect, care este destul de generos și pe care probabil îl voi dezvolta mai bine altădată, pînă atunci am timp să vin și cu statistici, ca să nu vorbim doar așa, pe generalități și patimi ascunse la vedere.

image013Singura parte bună a întîmplărilor cu gagii cu șlițul mic este că, aparent ei sînt băieți buni și că, în lipsă de altceva, se vor mulțumi cu orice, un pic cam derutați la început, dar, eventually, le vor lua de nevastă pe nemulțumitele lor, de teamă că nici nu se va milostivi vreo altă femeie să-i ia de suflet. Pînă cînd se vor deștepta ei și vor pune piciorul în prag, va fi ori prea tîrziu, ori degeaba. Așa că, din colecția mea de povești strînse de la altele, de pe tot felul de filiere, și meridiane la ce concluzie ajungem? Că fetele rele (se cred ele așa, stați liniștiți) – scorpiile, care va să zică, ajung vai de mama lor! Dacă le întrebi în continuare sînt cele mai tari, imaginația contează, n`est-ce pas? Așa au vrut ele, așa au ales ele și mușchiul lor nevertebrat. Bine, și-atunci de ce n-au ajuns încă la Monaco sau Bangkok, mă întreb și eu cu o oarecare uimire. E te pentru că n-au vrut, ce să facă acolo? Sau la Paris, da, da, Parisul…

De ce numai fetele mișto ajung la Paris, se plimbă fără griji și-și mănîncă delicioasele croissante pe terase liniștite, savurînd fiecare clipă a vieții? De ce ”scorpiile” astea se plîng de sulile din viața lor și pe urmă se căsătoresc cu ele? Poate că scorpiile trec prin perioade de deprimare cumplită pe care numai un astfel de gagiu le poate ajuta să le depășească și poate că asta contează, fiindcă altfel (și lăsînd la o parte sentimentalismul cu love is in the air pentru amatori), chiar nu poate pricepe nimeni de ce o trufanda de femeie, mîndră în toate cele, a ales să facă plozi unuia al cărui singur semn de inteligență era o rînjeală de zile mari, cam cum rînjesc maimuțele la o banană, cu deosebirea că ăsta rînjea chiar și cînd nu erau banane prin preajmă. De ce? Doar pentru că i-a sunat ceasul integrității? Și dacă plodul e al celuilalt? – adică al amantului cu care-și înșela iubitul de serviciu și fostul soț – că niciodată astfel de femei nu sînt sigure de veselii spermatozoizi ce joacă în deplasare, ai cui sînt și pînă la urmă ce importanță are? Sau poate i-a fost rău în ziua aceea și n-a mai găsit pastila de a doua zi, cum o găsea de fiecare dată cealaltă scorpie, din alt film, altă poveste macabră de divorț, și spunea tuturor după aceea că ea nu poate rămîne gravidă și nici doctorii nu știu de ce, pentru că e totul în regulă, foarte în regulă, dar să nu mai înghită, dom`le, anticoncepționalele alea.

Și cu asta am vrut să dau peste nas unui amic care mi-a zis odată: ”dacă mă calcă mașina azi, știu că te-ai gîndit la mine”, rîsese el, dar nu era rîsul lui. Bineînțeles că nu l-a călcat nici o mașină, de unde a tras imediat concluzia că nu m-am gîndit la el, ceea ce s-ar putea să fi fost adevărat. Sau un alt prieten căruia îi plăcea să mă tachineze (fără răutate de data asta, ca fricosul dinainte): ”tu nu-ți dai seama în ce hal dai peste cap viețile unora și nimeni nu se poate supăra pe tine, fiindcă e ca și cum te-ai supăra pe o stîncă, sau pe ploaie”. Exagerată și replica asta, desigur, dar nu neg că fetele bune (printre care mă număr și eu, desigur, nu mă mai contraziceți! – prietenii știu de ce) au o putere a gîndului mult mai mare decît cele rele, care fac tot posibilul să-și tragă turta de partea lor și apoi sfîrșesc lamentabil, dînd vina pe love or les autres.

***

Nu sînt genul care să spună că un copil e un motiv de bucurie oricum ar apărea el pe lume. Din disperare, din răzbunare, din lene sau cine știe ce alt motiv dubios. De-aia există așa de multe abandonuri prin România. Norocul nostru că personajele astea își vor face cuibul și-și vor educa plozii, așa cum le va duce mintea și caracterul, pe alte meleaguri, niște țări unde au căutat musai succesul, la unii succesul ăsta traducîndu-se prin sclavie și compromisuri. E bună și criza asta economică la ceva. Ne mai deparazitează societatea de mame “integre” sau “ambițioase”. Știu că de data asta am fost și eu ceva cam rea, dar la cîte aberații am auzit în ultimele două săptămîni – ceea ce nu s-a mai întîmplat demult, zău așa, aproape că am avut impresia că-mi ies din mînă… Nu se va întîmpla niciodată asta!

Cruzimea, dacă e s-o definim în termenii cei mai găunoși, nu e a celor care vor neapărat să te salute pe stradă după ce și-au șters cuțitul de sînge și după aia și-au adus aminte că i-ai sunat să-i întrebi de sănătate cu ultimii tăi bani de buzunar, sau le-ai negociat salarii de două ori mai mari decît al tău pentru că ai făcut prostia să-i apreciezi mai mult decît se cuvenea. Ci a celor care, după ce construiesc puzzle-ul minciunilor și aberațiilor la care au fost supuși cu cinism, te privesc apoi în ochi și-ți spun ”ia fă tu 3 pași înapoi din viața mea și scuipă-ți în sîn cînd mă mai vezi pe stradă”. În cazul lor nu mai e cale de întoarcere, nu mai ai portițe deschise și nici nu-ți mai poți șterge bocancii pe preșul din fața casei lor. Nu există avocați destul de pricepuți care să-i îmbuneze și să le arate un altfel de adevăr sau să apeleze la mila circumstanțelor atenuante.

Sigur că pe primii vei avea tendința să-i consideri de comitet, fiindcă majoritatea face sluj imediat la un salut pe stradă sau pe facebook. Ăștialalți din urmă, nediplomații cum ar veni, îți vor da fiori pe șira spinării dacă te pune naiba să-i minți fără motiv și e cam greu să intri în grațiile lor după aceea. Zic greu, cînd de fapt e imposibil. Și, deși nu te vor lăsa niciodată să ghicești asta, au o memorie a minciunilor tale, mai bună decît a ta. Există totuși o singură excepție. Te mai pot tolera dacă ești un om inteligent, dar n-am întîlnit mitomani inteligenți.

Advertisements

Vajnicii oșteni ai literaturii universale

booksPrimul roman al lui John Grisham a fost respins de 25 de ori.

Celebra ”Supă de pui pentru suflet”, apărută la noi la editura Curtea Veche, dacă nu mă înșel, a înregistrat 134 de respingeri.

Judy Blume, iubită autoare pt copii, cunoscută în lumea întreagă, a primit doi ani la rînd numai răspunsuri negative.

Gertrude Stein și-a irosit 22 de ani trimițîndu-și poemele înainte să fie publicate.

Sylvia Plath a primit un răspuns de genul ”Cu siguranță nu am văzut nici un fel de talent în poemele dvs care să fie luat în considerare.” Hahaha!

La Rudyard Kipling a fost și mai frumos: ”Ne pare rău, Mr Kipling, dar pur și simplu nu cunoașteți limba engleză” Sonrisa

”Dune” a lui Frank Herbert a primit 20 de ejecturi înainte de a fi publicată și a deveni best-seller clasic.

”Pe aripile vîntului” a lui Margret Mitchel, dacă vă vine să credeți, a fost respinsă de 38 de ori înainte de publicarea propriu-zisă.

Lui ”Carrie” a lui Stephen King i s-a spus ”not interested” de 30 de ori, ceea ce l-a făcut pe autorul ei s-o arunce la gunoi. Din fericire, soția lui King i-a păstrat manuscrisul și l-a convins să mai încerce. Trăiau într-o rulotă la acea vreme, cu cei doi copii cu tot.

John Kennedy Toole cel care a scris ”Conjurația imbecililor” după o respingere a manuscrisului său se deprimă și se sinucide. Ăsta da vajnic oștean! Manuscrisul apare totuși, după moartea lui, mulțumită mamei acestuia, și va primi premiul Pulitzer.

secret-window-5Cel mai respins romancier din istorie se numește Dick Wimmer. A murit anul acesta pe 18 mai, la venerabila vîrstă de 74 de ani. A primit mai mult de 160 de respingeri de manuscris în 25 de ani de speranțe. Și-a petrecut un sfert de viață colecționînd ”nu”-uri. Putea să se oprească după 20 de ani și 150 de respingeri și nimeni nu l-ar fi învinovățit. În sfîrșit, romanul său ”Irish Wine” a fost publicat în 1989 și a primit numai recenzii pozitive. Cum au trecut peste acest roman mai mult de 160 de persoane spunînd ”nu”? Și ce ne spune acest lucru despre procesul publicării?

Oricum ar fi, se observă sado-masochismul autorilor de a merge mai departe și cred că după un anumit număr de respingeri deja începe amuzamentul. Trimiți manuscrisul doar pentru a mai colecționa un ”nu”. Nah, unii colecționează femei, alții respingeri, chestie de alegeri. Fiecare se distrează cum poate…

Poveștile acestor faimoși scriitori ne demonstrează că mai există și alte cauze în afara talentului pentru care manuscrisele bune nu văd imediat lumina ochilor cititorilor. Dar nu este decît o singură cale spre publicare: aceea de a trimite manuscrisul.

Urzeala scrisului

6 chestii pe care trebuie să le știi după ce ai scris prima carte

A apărut azi în Writer`s Market un articol interesant de-al lui Zachary Petit. L-am tradus schematic și am pus cîteva comentarii între paranteze, experiența mea adaptată la piața de carte românească.

1. În industria asta nu poți prevedea succesul. (N-ai cum. Oricât de bun ai fi ca editor – bun cu sensul de vizionar – mereu vei fi surprins de propriile tale așteptări. Nicăieri nu se justifică mai bine decît aici, în afacerea asta, ”să fii omul potrivit la locul potrivit” sau, dacă vreți, ”cartea potrivită în raftul potrivit”. Sau și mai clar ”pila potrivită în editura potrivită”. Uită de ceea ce te încurajează alții că e de-ajuns să trimiți manuscrisul, dacă nu ai pe cineva în interior să te recomande e vax albina și nimănui nu-i pasă cît de tare e romanul tău, cît de original, cît de caca-maca)

2. Să fii bine vândut nu ar trebui să fie singurul tău obiectiv cu care îți măsori succesul.  Întotdeauna va fi cineva care va vinde mai mult. (Cineva mai tânăr, mai motivat, mai talentat decât tine. Și este o greșeală să încerci să scrii pe un anumit gen pentru că asta cere piața). Trebuie ”să scrii despre ceea ce vrei să știi”, zice Zachary Petit. Curiozitatea aceasta (dorința de a ști/căuta/documenta) este ceea ce te face scriitor.

URZEALA_TRONURILOR3. Scriitorii trebuie să citească. Mult. (Un lucru pe care orice scriitor îl recomandă de fiecare dată altor scriitori de la Stephen King încoace, care pare-se că citește o carte la două ore de scris ale lui, hm, asta e un pic cam cusută cu ață albă, zic eu. Dacă romanul pe care-l citește King se numește ”Urzeala tronurilor” mira-m-aș să nu rămână în urmă cu scrisul pentru câteva săptămâni. Cred totuși că n-ar trebui să te pedepsești citind sau scriind. Și scrisul și cititul trebuie să vină de la sine. Există momente de lejeritate care trebuie savurate, la fel de importante ca cele de seriozitate în care trebuie să rămîi concentrat sau focusat pe materialul tău).

4. Editarea de carte e o afacere, o întreagă industrie. (Pentru cei care uită adesea, a gently reminder în limbaj business. Așa că trebuie să te comporți la modul cel mai profesionist cu putință, orice-ar însemna asta pentru România. Politicos cu oricine, distant – nu arogant, reținut – nu timid, adică e binevenită oricând doza de spontaneitate și farmec personal la pachet cu… completați voi aici, dacă aveți chef… eu aș spune imaginea personală – care nu mai e aceea a scriitorului rebel, cu haine slinoase pe el, artist neînțeles cu pletele în vînt și cu spume la gură).

5. Editorul nu este dușmanul tău. (Dar nici prietenul tău. Știu vreo 2-3 pe care mi-ar plăcea să-i umilesc la modul cel mai nemilos cu putință. O umilință de-aia publică, crudă, cu dezvăluiri senzaționale, ca după asta, să-nvețe să respecte mai mult munca altora. E foarte interesant că de fiecare dată numai editorii au impresia că au o afacere în spinare și o dau întruna cu responsabilitatea fiecărei cărți care apare pe piață. În realitate, nu e deloc așa. Ei au doar responsabilitatea unor salarii).

6. Dacă ai dat lovitura și ai rămas fără subiect sau idei, nu te apuca să-i imiți pe alții. (E foarte important de subliniat asta, mai ales în industria de carte românească, unde copierea subiectelor sau a rețetei de succes ”din afară” (că a stilului e mai greu) a devenit aproape o modă. Au prins poveștile despre pirați, hai și noi! Au prins dragonii, imediat iese de sub tastatură un altul. A avut Codul lui DaVinci succes? Moaaaaa… acum mai apare un blestemat de manuscris… Și e o diferență uriașă între a fi influențat de un autor pe care-l iubești și a-l copia întru totul. Pînă și Madona și-a găsit stilul propriu copiind-o pe Marylin Monroe. Deci poți și tu! )

Dincolo de toate astea, cel mai important lucru este să nu permiți nimănui să-ți răpească bucuria și libertatea scrisului.

Păcatul capital în scris:

Lenevia.

(Ați observat că după o anumită vreme formațiile de muzică au parcă aceeași tonalitate muzicală? Fără excepție, aproape. Pînă și Muse de la o vreme devine un simplu ”repeat”. Același lucru se întîmplă și cu scrisul. Repetarea acelorași idei pe repeat devine supărătoare, la fel și reluarea acelorași teme, subiecte, replici etc. Numai lenea, sau dacă vrei, mai indulgent spus, comoditatea e vinovată de aceste repetiții. Să scrii același tip de cărți și s-o faci anual, nimic mai mediocru. Îmi vine Coehlo în minte.)

M-am dat pe telenovele

la_foto

 

la_foto

 

Orice limbă cunoscută e ca mersul pe bicicletă. Odată învățată nu se mai uită. Mi-a fost teamă că mi-am uitat limba maternă, nici vorbă. ce vedeți în imaginile de mai sus sunt Bediha și Canan (citit Bedia și Gianan), două personaje din telenovela turcească ”Canan”, care rulează pe Antena 1. Pozele sunt făcute de familia din Spania, care mă întreabă dinainte dacă știu cine a violat-o pe Canan în noaptea de Revelion Sonrisa)) Bineînțeles că nu știu.

Tan tanaaaa…