Attila Connecting People

De vreo lună și mai bine, un amic de-al meu Richard mă bate la cap cu porcul lui mistreț, în sensul că, după ce a găsit un pui de mistreț prin locurile pe unde-i place să haihuiască, l-a luat acasă, l-a îngrijit, i-a dat să mănînce, l-a filmat și și-a zăpăcit toți amicii cu Attila în sus și Attila în jos. Nu o spun într-un sens ironic, ci dimpotrivă. Aventura lui cu Attila seamănă cu nebunia aceea febrilă care-i apucă pe unii părinți cînd vorbesc despre copilul lor. Adevărul e că porcușorul e simpatic și cred că e chiar emoționant să vezi coșcogea bărbatul îngrijind un mistreț cu atîta entuziasm.

De ieri mistrețul Attlila s-a mutat din apartamentul lui Richard la Delfinariul din Constanța, unde-l puteți vedea jucîndu-se cu delfinii de data asta. Să sperăm că n-o să-și înfigă colții în ei cînd o crește mare. Bineînțeles mai sperăm că Năstase nu-l va vîna cu pușca-n mînă că nu știu, zău, nu bag mîna în foc pentru furiile unui hun pe nume Richard haha, ca să vezi, e de-ajuns să găsești un pui de porc și să-ți vezi amicii în lumina unei noi duioșii.

Oh, Richard, sper să n-ai plîns la despărțire, că chiar mă faci să-mi pară rău că n-am ajuns la Delfinariu pe timp de furtună să-ți fac niște poze spre nemurire.

Advertisements

De la Rushdie citire…

“Ca orice profesionist în domeniu, Max știa că nu există siguranță absolută. Înregistrarea video a încercării de asasinare a președintelui Reagan era exemplul care demonstra cel mai convingător acest lucru”.

***

”… Parisul rămăsese în memoria americanizată a ambasadorului, sub forma unei serii de imagini tremurătoare. Era prezent în felul în care ținea țigara sau în norul de fum ce plutea ușor, reflectat în oglinda cu rama aurită. Parisul era pumnul care lovea ca un ciocan masa din îte o cafenea, ca să sublinieze vreo idee politică sau filosofică. Un pahar de coniac și o brioșă călduță. Acel oraș inocent-neinocent era o prostituată, un gigolo, o formă de infidelitate sofisticată a după-amiezelor vinovat-nevinovate. Era prea frumos și făcea paradă de această frumusețe, ca și cum ar fi implorat să fie rănit. Era un soi de amestec exact de tandrețe și violență, de dragoste și durere.”

***

”Cînd masculul puternic îi retrage concubinei protecția lui, aceasta devine ca un copil abandonat pe niște dealuri pline de lupi. adopția lui Mowgli de către haita Seeone e atipică. De obicei, lucrurile nu se petrec așa.”

***

”Se dovedea că iubirea și ura nu erau chiar atît de diferite. Nivelurile de intimitate erau aceleași. (…) Furia ucigașă a lui Shalimar, flacăra posedării demonice ardea aprig în el și îl ducea mai departe, dar în noaptea plină de murmure aceasta nu era decît una din multele povești de-acolo, o oarecare povestire mică și nespusă într-o mulțime de astfel de povești, o părticică minusculă a istoriei nescrise a Cașmirului”

***

”O! acele zile cînd toți ne iubeam și aveam ploaia în brațe oriunde mergeam.”

 

Deși abia a început vara, cred că nu greșesc dacă pun ”Shalimar Clovnul” în topul preferințelor acestei veri. Îmi amintește de replica lui Jodie Foster în ”The Brave One” și anume ”I want my dog back”, spus pe tonul acela scrîșnit, ca și cum ai măcina printre măsele nedreptatea timpului care nu mai poate repara nimic.

***

Am avut cîțiva Shalimari prin viață (bărbați sau femei) cărora le-am supraviețuit.