O anumită stare de normalitate

Că tot plînge alt buric al pămîntului, văduvu lu` Mădălina Manole, acest ilustru artist necunoscut, pe la emisiunile lu Măruță ca el vrea niște condiții normale – nu vorbim de faptul că lu Măruță îi place să ia toți buricii în brațe și să-i mîngîie pe creștet, ci de normalitate, da?! Și de gagiu ălalalt care se ține tare în casa moartei și adevăru e că starea lui de suferință e una dintre cele mai seci întîlnite vreodată. Probabil că și asta e normal. Adică de ce n-ar fi, bărbații își revin repede din anumite tragedii, își refac rapid armatele de testosteron, cu toate că atunci cînd cere audiența pot vărsa și lacrimi la comandă pentru a impresiona pe nu știu cine. Anyway, să-i spună cineva boului ăla că după o dramă nimic nu mai e normal, după o sinucidere poți să-ți iei adio nu numai de la normalitate, dar și de la clemența altora. hai zît, deci!

***

uite ce e normal. ca după o rupere de Românika, să-ți revii la starea de vigilență. să nu fii păcălit de orice cretin, să verifici orice informație, orice roată de rezervă, orice șurub, orice piuliță, să nu mai crezi în ce spun oamenii că oricum nicăieri în lume nu vei mai întîlni un așa mare dispreț pentru ”ce-i în gușă și-n căpușă”, iar asta înseamnă că de fapt e invers de cum spun ei/ele/noi toți, normalitate în Românika mai înseamnă să întrebi dinainte cît costă un anumit serviciu, să ții mereu poșeta la piept, bine închisă din toate fermoarele, să dai prioritate tîmpiților care s-ar sui pe mașinuța ta, doar pentru că ții mai mult la viața ta care poartă altă viață, decît la orgoliul de a-i fute un bolovan în parbriz, să auzi o pizdă-reporter punînd fabuloasa întrebare: ”adică vă dați în bărci?” sau să se iște o ceartă între două cretine, una mai cretină ca alta, una mai brand decît alta, una mai ”senzuală” decît alta, una mai falsă decît altă, mai țîțoasă și mai bucilaginoasă ca alta și mai ales buricul cel mai buric al buricilor fiind Roomînia, nimic nu se întîmplă în lume fără ca țara asta să nu fie implicată, orice catastrofă are legătură cu Ro, dacă nu știați aci în Ro s-a născut butterfly effect, vă rog să le spuneți și americanilor chestia asta, că bășina trasă de o găină turbată din Iași, par exemple, va declanșa al 3-lea război mondial. alo, presa, marsh la coteț!

***

și-n toată această normalitate, văduvul anului murea dacă le permitea părinților Mădălinei să-și vadă nepotul. Atît de mult a iubit-o “normalul” ăsta, mînca-i-aș io buricu…

Advertisements

Lista blogurilor cu și despre scris

cele pe care le răsfoiesc, desigur. cel puțin primesc informații din mijlocul evenimentelor.

http://writersdigest.com/Blogs/

http://www.goldenagestories.com/blog/gazette-editor

http://www.aboutfreelancewriting.com/2010/04/your-performance-review/

http://loriwidmer.blogspot.com/

http://www.aboutfreelancewriting.com/category/helen-changs-posts/

http://cba-ramblings.blogspot.com/

ușurel însă, luați-vă o cel puțin o zi de cercetare, căci dacă intrați pe ele va fi ca și cum ați ajuns într-un labirint. vă va fi foarte greu să vă desprindeți. din link în link puteți ajunge cine știe unde, dacă găsiți ceva interesant care nu e pe lista mea, just share.

***

începe o perioadă aglomerată. ce-mi place! cînd nu sînt ocupată, văd prea multe tîmpenii.

Pepiniera de burici

Motto: ”Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să mă cunoști” (a zis la un moment dat regretatul Mihai Eminescu). Motto pe care, din nefericire, nu l-a pus în aplicare pentru nimeni, nici măcar pentru adevărul istoric. dar îl pune S. în minunatele ei momente de extaz.

***

După cum se poate observa cu ochiul liber, pe data de 6 mai, cînd a fost discuția despre perne de lansare, nu am scris nimic pe blogul meu cel dătător de fiori persoanelor ce suferă de mania persecuției. Cum numai un Buric al pămîntului poate suferi de mania persecuției atunci cînd nu i se așterne la picioare covorul roșu, eu continui să scriu pe blog cu permisiunea expresă a Universului, spre disperarea tuturor Buricilor fără covoare roșii. Trebuie să recunosc că-mi plac la nebunie Buricii Pămîntului. Ca studiu de caz, mă distrează la maxim. Buricii mai au și prostul obicei de a controla mailurile coechipierilor de pat, așa că atunci cînd eu scriu coechipierului, mă aștept să-mi răspundă Buricul lui. Oricum mesajul a fost transmis cui trebuie, nu e nevoie de cine știe ce mașinațiune extraterestră cînd orgoliul Buricilor funcționează la extreme și e identic chiar și cu al neburicilor, iar impertinența acestui blog (chiar și atunci cînd nu e scris într-o anumită zi cu chef de scandal) planează ca o amenințare deasupra Buricului de orice fel, cu cronice tendințe de paranoia. E de-ajuns să exist de fapt și Buricii țopăie spasmodic declanșînd tot felul de intrigi belicoase, în lipsă de activități interesante, pe care intrigi le alung cu un sudist salut ”hai pa!”

(Caricatura de Gabriel Tora)

***

Pepiniera de Burici se află undeva în nord-estul țării, de-acolo a pornit producția cea mai valoroasă a țării și a umplut mai întîi toate televiziunile, apoi toate farmaciile, apoi și-au dat arama pe față cu scandaluri și reputații de momocuri arogante, unii Burici sau putem spune chiar unele Buricuri au împărțit același bărbat, a se vedea Elvis Presley al României, care de curînd a renunțat la a mai fi junior, că era chiar de comă, intrase deja în liga a II-a, dar rămăsese și el blocat pe fetele rele din pepiniera de Burici din Nord-Est, ca să nu mai vorbim de ceilalți Burici sau Buricuri de peste hotare care au dat așa faimă minunată țării noastre. dacă-i întrebi însă de unde vin, vor da din colț în colț, nu-și vor spune răspicat nația, de teamă să nu fie luați în rîs, se vor mîndri în schimb cu Ion Creangă, căruia abia dacă-i mai țin minte poveștile sau cu Mihai Eminescu, despre care habar n-au mare lucru. Atît cunosc despre neamul lor (e vorba doar de Burici atenție!, nu neagă nimeni că-n afara pepinierei de Burici mai sînt și oameni de ispravă), și pe unde se duc își lasă pieile roșii prin care curge sînge albastru, cum dracu altfel, o singură pepinieră există, o dau pe rîsete de midinete (gen Andreea Marin), nu vorbim despre buricul din perete că e excepție de la regulă, umblă cu botul pînă-n pămînt de cînd s-a născut, darămite cînd a aflat că prin simpla mea răsuflare îi voi umbri visele de moștenire, că de mărire nu poate fi vorba, iar de amor n-a fost niciodată. încă mai plînge după condițiile de-acasă.

Nu căutați însă pepiniera, e secretă, invizibilă și aglomerată, ca o zi de reduceri la zahăr și ulei, dar nu vă impacientați, orice Buric de-acolo se va desprinde și va veni singur la tine, îl/o veți recunoaște după cum trîntește ușile altora, că ale lor sînt sfinte, îi veți recunoaște după pretenții și mofturi interminabile, acoperite cu ”ah, eu nu pun preț pe material”, aiurea, Buricii sînt cele mai interesate creaturi, cînd auzi numai cuvîntul ”material” să-ți iei măsuri de protecție la slujbă, sigur te-a săpat șefului cu niște bîrfe scăpate accidental, ce să mai, teatrul Bulandra e minciună pe lîngă actele dramatice de sabotaj ale Buricoșilor care-și schimbă atitudinea de fiecare dată după interese. Mi-amintesc acum o discuție despre nu știu ce amantă, dar asta e o chestiune personală ce n-are rost s-o dezbatem pe acest terifiant, monstruos și oribil blog, nu mai tremurați atît din toate bulinele de la chiloți.

Însă cred că încă ne amintim cu toții drama apocaliptică prin care a trecut sărmăluța Mihaela Rădulescu și scrisoarea ei patetic-îngrijorătoare trimisă presei, asta nu e nici un secret, așa că putem să menționăm așa bazaconie, cum că o urmărea ex-bărbaxu să-i facă rău, cînd colo el voia s-o trimită la Monaco, iar în contact cu aerul de-acolo să-i treacă nebunei bîzdîcii de amorezeală și s-o scape de penibilul în care singură se arunca. madam viitoare Gabor s-a ținut tare însă, nimeni din pepiniera Buricilor n-a reușit să-l facă pe musiu Columbeanu (fost, prezent și viitor) să dea apă la șoricei cum s-a întîmplat ieri sub ochii presei hămesite senzații lacrimogene, drept pentru care fostele iubite din Capitală și de peste Prut au aplaudat în surdină și i-au dedicat un chapeau bas tinerei care va îngroșa rîndul fostelor, cu toate că și micul albicios joacă tare în piesele teatrului Bulandra (lacrimile lui storcoșite cu chiu cu vai abia de-au impresionat audiența). eh, vezi, ex-ele n-au știut că un copil poate fi folosit ca instrument de tortură psihică și armă albă/neagră în cazuri de proces, că altfel…

cam așa sună dramele Buricilor. în funcție de cine supără cad în ridicol sau nu.

aviz amatorilor!

Anunț important

deschid o revistă azi, una de-aia pentru gagicuțe, și dau de o tipă care își scrisese pe cartea de vizită: ”blogger”! e ca și cum ai trece în cartea de vizită slujba de ”grădinar”, nu că n-ar exista această slujbă, dar nu cred că în România ar putea fi cotată ca în Franța sau Anglia. sau ca și cum ți-ai trece ”goblenar” sau ”făcător de puzzle”. e posibil să cîștigi bani ȘI din hobbyuri, dar pe partea profesională, ce faci tu în timpul liber nu-i interesează decît pe prieteni, și la o adică nici pe aceia.

anunțul sună așa: ”Blogurile nu mai sunt la modă!!!” A avea un blog nu e o ocupație, și mai devreme sau mai tîrziu, o să preferați o băută zdravănă cu colegii sau un one night stand adventure în loc să tastați zilnic pe adresa voastră de html, care e atît de asemănătoare cu celelalte html-uri, chiar dacă aveți impresia că nick-ul vostru e cel mai dulceag, atrăgător și sexi (în cazul gagicuțelor) sau cît mai puternic, pontos, șmecher, inteligent și cuceritor (în cazul masculilor). nici măcar nu mai contează dacă ai ceva de zis, că oricum zic toți același lucru, e de-ajuns să butonăm într-o oră telecomanda și cei mai cei profesioniști din media se vor învîrti și vor bate apa în piuă pe marginea acelorași subiecte (a murit sau n-a murit Bin Laden, deși era simplu de anticipat că e mort de-a binelea – știe și Obama că scepticii vor căuta dovezi și nu te joci cu jurnaliștii – nu vorbesc de cei români, care demult nu mai fac parte din a patra putere în Stat), iar cuvintele lor (mă întorc deci la ai noștri) nu vor avea nici o acțiune imediată în realitate. absolut nici una. nu rezolvă nimic. nici un caz. nu se reînființează spitale. nu se va opri scumpirea alimentelor. capitala nu va fi mai curată. dragonul roșu va produce aceiași munți de gunoaie ca și pînă acum. iar în urma reportajelor lor, transmise cu zîmbetul pe buze, violurile și omorurile se vor înmulți, chestie care, bineînțeles, face deliciul știrilor de la ora 5. ce poate face un biet blogăr, fără asigurări medicale, fără promisiunea unei pensii sau cel puțin a unei solde de șomer în caz că dispare definitiv internetul de pe fața pămîntului? iată un exercițiu de imaginație.

în viața reală nimeni nu ajută un bătrîn să se ridice de jos după ce l-a lovit un cretin cu mașina. doar vorbește sau scrie despre asta. nimeni nu-și notează măcar numărul de înmatriculare al mașinii. în viața reală tuturor le tremură chiloții cînd o haită de golani îl încolțesc pe unu mai amărît și-i cărăbănesc pumni cu nemiluita. nimeni nu se bagă, toți întorc privirile, fug sau se ascund ca niște lași. sau își scot mobilele nu să sune la poliție sau ambulanța, ci să filmeze pentru traficul de pe youtube sau se dau cocoși pe blogurile lor cu ce-ar fi trebuit să facă alții și n-au făcut. nimeni nu taxează pe nimeni pt nesimțire, pentru prostie, pentru violență. niciunul (dintre cei care scriu) nu are puterea asta, fiindcă ei sînt primii care întorc privirea. au treabă. dar toată lumea vorbește despre toate astea, ai văzut? ai auzit? a scris ăla ce-a făcut ălalalt. care din ei? www. a, da, alt www cu simț civic. de atîta simț civic dăm pe dinafară cu toții, simțul ăsta civic sună așa a comunism, nu a normalitate, bine că scriem pe bloguri ce vedem și ne mai și fălim cu asta pe cărțile de vizită. cît de loază poți să fii să scrii ”blogger” pe cartea de vizită? e o chestie pe care am prezis-o prin 2006, cînd îmi pierdeam și eu timpul cu așa ceva, conștientă fiind însă că e doar o pierdere de vreme, ca multe alte lucruri din acea vreme, toate venite de-a valma, ca dovadă că nimic sau aproape nimeni din viața de-atunci nu știe ce fac acum, sau nu ne mai interesează. ”să te ții cînd și-or scrie ăștia pe cărțile de vizită că sînt bloggeri”, i-am zis amicului meu. la care Zan a replicat ”all you need is a blog, lalalalala”.

anunțul meu nu are nici o importanță, desigur, ”important” e spus la modul ironic. am căutat zilele astea ploioase, așa cum făceam cîndva spre recomandare și promovare (unii au considerat asta furt, de zici că-mi băgam linkul lor în buzunar și-l vindeam apoi la suprapreț, sau zici că le furam ideile puține și fixe – că peste ani, dacă te întorci la ei în ogradă, tot cu ele defilează), am căutat, deci, un blog care să-mi spună ceva, în afara celor pe care le am la favorite. în afara celor pe care le știam deja. ceva-altceva. și încă ceva în plus. o schimbare de macaz. o evoluție în gîndirea și faptele blogărăului. aiurea. unii au vrut să devină scriitori pornind de la blog, au rămas la stadiul de blogărăi, alții au vrut să deschidă agenții de publicitate, de impresariat, reviste de modă etc. fix-pixu! blogurile au devenit o anexă a vieții căreia unii chiar îi dau mai multă importanță decît ar trebui, oameni care uită să-și trăiască viețile personale, tot învîrtindu-se în jurul acestor anexe. unii sînt chiar ca acele pizdulici din filmele americane, ce vor popularitate și se simt bine numai cînd mii de sateliți necunoscuți gravitează în jurul lor, un fel de triști pe care dacă i-ai lăsa singuri patru zile undeva, departe de toate tehnologiile, gadgeturile și de prețiosul internet, ar înnebuni, ar turba. atunci chiar ar fi nevoiți să se suporte. chiar ar putea să facă ceva util.

***

for instance. un bărbat în căutarea nevesti-sii fugită în lume some months ago caută niscaiva răspunsuri. io-i dau numărul de telefon ca să mă lămuresc ce vrea, el zice: nu, scrie-mi pe mailul lu soră-mea. wtf! pe ce lume trăiesc!

*** 

gata cu blogăreala pe săptămîna asta. dacă înainte scriam pt prieteni, ca să fiu mai eficientă și să nu scriu același mail tuturor, prefer să îi sun și să le iau pulsul altfel. cînd o să văd că un reportaj sau un articol de ziar va schimba ceva în lumea reală, atunci o să cred din nou în jurnalismul românesc. cît despre bloguri, dumnezeu cu mila în turma de html-uri.