Fuck It Yourself

Vine unu azi și-mi varsă vreo zece minute căcat pe mess, dar cred că de vreo cîteva zile sau luni se tot abținea să-mi zică vreo două, dacă nu chiar de cîțiva ani, singura mea vină fiind că n-am făcut sluj în fața lui, ba m-am mai prins și că mințea, și nici măcar asta nu era problemă, dar mințea prost. Ca de obicei, mă trezesc în mijlocul unei drame personale – cu care n-am nici în clin, nici în mînecă, și de care sincer nici nu mă interesează – știut fiind de prietenii mei că prea puține lucruri îmi mai stîrnesc acum interesul. Cu sataniștii nu te pui însă, îi apucă strechea din senin și deodată începe gagiul ăsta să-mi vorbească (tocmai mie) despre sisteme și manipulare, că m-apucă dracu și rîsu cînd mă gîndesc la ”Marele Proiect”, încă invizibil, sau la ”Al treilea călător”, aleluia. El nu avea de unde să știe unele lucruri – cele mai importante carevasăzică, din cele nedeconspirate nici unui forum, blog, twitter, mwitter, jurnal, oracol și alte astfel de porcării – așa că se rățoie la mine ce căcat pișat ce prezentare ce listă cu edituri eu tarzan mă fut pe toți.

***

”Do It Yourself” e cea mai mare tîmpenie de pe fața pămîntului la care numai amatorii cred că au acces și cei cu un complex de superioritate mai mare decît toate orgoliile din Casa Scînteii. Au simțit-o pe pielea lor și Florin Călinescu, și Mihaela Rădulescu, și Teo, și Andrei Gheorghe și mulți alții, pariu că nici acum n-o să înțeleagă de ce am dat exemplele astea. ”Do It Yourself” este sinonim cu ”Fuck It Yourself” și are o conotație agresivă, chiar dacă ălora care îmbrățișează ideea li se pare ceva provocator și ”eu sînt Dumnezeu și fără mine nu se există nimic”. Pentru că oricît ai fi tu de tartorul dracului – și uneori oamenilor le place să se creadă ai dracu, de aceea le și spun foarte des ”ce-al dracu ești” – dar cruntul adevăr este că de unul singur ești un nimeni și pînă n-o să înțelegi că fără ceilalți nu exiști, vei rămîne un amator, cu sensul de ”micul începător” sau ”micul anonim” în ”marele proiect” al acestui infinit Univers care nu dă doi bani pe tine. Dacă nu te investește cineva cu încredere, indulgență și simpatie și poate și cu o brumă de noblețe discretă care te face să crezi că de fapt el îți datorează atenția ta dumnezeiască, vei rămîne un anonim. Mic sau mare, ce mai contează? Așa s-a întîmplat cu toți scriitorașii de provincie care și-au dăruit lucrările mediocre spre foarte slabe prietenilor lor, familiei și foștilor profesori. Ce dracu să zică și cititorii ăia? L-au bătut pe umăr, că doar le era amic sau rubedenie. Peste ani, cînd din greșeală copiii lor au dat peste acele hîrțoage au dat-o într-un rîs isteric. Dar nici măcar asta nu e o problemă, că ești anonim adică, ci felul în care-i fuți pe alții la cap, fără să ai răbdare să asculți ce sau dacă alți oameni au ceva de spus.

***

Cînd ascult sau cînd ”citesc” un om, dacă pot să întrezăresc ceva care-mi e de folos, tot are o valoare. Dacă nu, rămîne doar valoarea timpului pe care o dau eu cît îl ascult pe omul acela, sau cît ”îl citesc”.

***

Bineînțeles că poți să iei totul ca pe o provocare, să te dai peste cap ca Greuceanu și să te lupți singur cu copacii. Nu există zmei, dar tu în continuare vei fi din ce în ce mai agresiv, verbal!, că altfel ești un nobil. Ba tu ești prost, ba tu, ba tu… e ceva ce-mi unge miere la rotițe, senzația ăluia care știe că oricum va cîștiga cursa, și degeaba încerc să-i spui lui sau ei ”mă, chill out, oprește-te cu de-astea, e un nonsens”, știu că nu va înțelege decît după vreo 5-6 eșecuri, dacă va rezista psihic la atîtea. Sînt stări pe care trebuie să le fi trăit ca să le poți înțelege. Și o să-i pară nițel rău cînd va dezlega misterul, și nici măcar nu va fi chiar așa de rău pe cît de rău a putut să-și facă SINGUR. Mergem mai departe.

***

Cred că va trebui să schimb profilul blogului că și-așa nu prea mai am de gînd să călătoresc pentru o vreme, și să scriu despre ce mă pricep mai bine. Piața cărților, toată industria asta, fragmente din marele mecanism și toți outsiderii care visează la Bukovski, fără să știe că Bukovski n-a fost nimic pînă nu a intrat în sistem. Din interiorul sistemului se manipulează mai bine, asta e prima regulă pe care trebuie s-o înveți. În afara sistemului ești doar un frustrat cu buzunarele goale sau o slujbă pe care o urăști. Asta e realitatea. Te duci acasă și nici măcar o clătită cu nutella nu-ți vine să-nfuleci atît ești de amărît. Asta e realitatea despre care scrii ÎNAINTE de a-ți acorda cineva încrederea editorială. Înainte de asta ești bun, după – ești obligat să fii foarte bun! Mare minune dacă-ți iese! Și aici nu mai e vorba despre sisteme și manipulări. De obicei, majoritatea clachează sau bate ideile pe aceeași frecvență pînă cînd le macină prea mult! S-a întîmplat și la Vonnegut. Alte cuvinte, alte păreri, războaie între literați, ingratitudini, prietenii rupte, furii de-o clipă, orgolii urîte, revendicări etc. Am trecut prin toate astea și-am ajuns la acea lehamite constructivă a alergătorului de cursă lungă care-și caută în primul rînd parteneri mai buni decît el, dar parcă mai mult așteaptă să se alinieze ei, de capul lor, la linia de start, visînd totuși ca atunci cînd se va da semnalul de pornire să ne așezăm cu toții în fund și să fumăm o țigară sau să povestim filmul de-aseară, ca-n liceu. Sau să vorbim despre cum ne-am greșit unii altora și cît de mult ne-am pedepsit privîndu-ne de prezențele noastre, care ar fi putut fi cel puțin amuzante. Ce spectacol frumos am fi dat! Unul pasiv chiar.  

***

Acum înțeleg în sfîrșit ceea ce cîndva, cineva, la vîrsta pe care o am acum, îmi spunea – printre multe altele -, știind că voi înțelege mai tîrziu, după ce toate apele mele se vor liniști: ”o să te crucific ca să simți cum e să scrii”. Nu a reușit, dar tot i-aș mulțumi pentru intenție dacă nu ar avea înțelepciunea să stea departe de mine de teamă să nu-i zic ”dispari.” 

Advertisements

Comments are closed.