Viața la țară (Tăure)

În Tăure am ajuns într-o sîmbătă, așa și-așa, adică nici cald, nici frig, numai bine de făcut o plimbare sau un picnic. E un sat de vreo 600 de suflete, la vreo 30 de km de Bistrița-Năsăud, între Pădurea Șintereag, Poiana Narciselor și Pădurea Tăure-Tărpiu.

Ne-a racolat pe toți Cristina, singura posesoare (available) de mașină din familia din BN. Plus nepot de 4 ani, plus două bunici. Deci o hărmălaie de nedescris în mașina aia, îndeajuns ca 30 de km să ți se pară 300 și să duci dorul cluburilor instead, chiar daca eu n-am fost niciodata fan clubbing.

100_0371Oricum, iată: 3 săptămîni în urmă mă strîngea de beregată deșertul, acum mă plimbam prin munții patriei. Sau cum zicea un reporter de la TV Bistrița într-un reportaj vechi de un an și ceva: ”Iată Țibleșu!” și tot arăta cu mîna undeva în zare, unde se ghicea aerul mai tare. Apoi o lua la pas strivind alte crengi sub călcîie, gîfîind, gîffîind cu cameramanul după el, mai bolborosea 2-3 tîmpenii ca să nu tacă și iar își trăgea sufletul cu mîna întinsă în depărtări: ”Iată Țibleșu!” Iată niște găinușe pestrițe, dintre care una e cocos… 

Deci aer tare, răcoare, mireasmă de păduri, poiana narciselor, miros de vite și găini în poiată, ouă proaspete de 3 secunde, fîntîna cu apă sărată din care se folosește tot satul pentru mîncare (Slatină – cum i se zice) și mătuși care nu și-au mai văzut demult nepotul: altă hărmălaie.

Cînd te duci în vizită la rubedenii mai în vîrstă știi regula: du-te cît se poate de flămînd! Fără glumă. Se pune masa în prima jumătate de oră. nici nu apuci să tragi o tură prin poiată și să saluți noua vițică de 5 zile, că deja cîrnatul sfîrîie pe plita din bucătăria de vară. Și deși după altă jumătate de oră ești bine îndopat cu cîrnați, ouă, cartofi și toate mațele îți înoată într-o baie de ulei sau grăsime, mătușile și bunicile îți dau ghionturi prietenoase: ”mănîncă! dar mănîncă, mă, nu sta!” și pac! cînd credeai că ai terminat tot din farfurie, apare din senin un lighean de pancove (denumirea ardelenească a gogoșilor), și chiar de nu mai încape nimic, ești nevoit să mai îndeși și-o pancovă, plus palincă, plus murături să meargă bine… vai de capul meu! numai cînd mi-aduc aminte mi se face iar rău! Sonrisa))))

100_0412Pe urmă încep poveștile la o cafea și o țigară. Nu mai beau cafea, nu mai fumez de mai bine de două luni. Dar ele da, care bea cafea îndoită cu lapte, care se mai răsfață cu un fum (mai ales atunci cînd vin musafiri). Mătușile din Ardeal știind că scriu (pe unde apuc – dar despre călătorii prin țară și prin lume mai mult pe blog) încep să-mi spună obiceiurile din sat cu o mîndrie supremă, în dulcele grai molcolm-ardelenesc. N-o să le reiau, a scris altcineva aici despre înstruțatul boului și s-au făcut vreo 2-3 reportaje pe TVR1. Mi-au plăcut mai mult povestirile personale ale femeilor ardelence (pe care le declar cele mai bune bucătărese din lume). mi-am închipuit niște tinere adolescente, cu mintea aprigă și puse pe șotii, la început de viață, de drum, sfîrîind prin curtea casei părintești în opincuțe și ii cusute de mînă. Acum, de vîrsta a 3-a, vesele și pline de sfaturi: să mănînci, să dormit, să ai grijă să nu răcești.

Oricum ar fi, e foarte periculos să-ți petreci mai mult de 10 zile prin Ardeal din 3 motive: se mănîncă bine, se mănîncă mult și ți se domolesc motoarele. Asta nu înseamnă însă că sînt oameni lenți prin zonă.  

12 responses to “Viața la țară (Tăure)

  1. Ardealul ca Ardealul, dar daca ajungi in Bistrita…acolo-i putin altfel, adica mandria-i pe primul loc, mancarea pe al doilea, apoi celelalte. Interesanti bistritenii, clar ca trebuie cunoscuti.

    Like

  2. Feli: in Bistrita sint de mai bine de-o saptamina si nu-mi zice de mindria bistritenilor ca sint maritata cu unul dintre ei :d

    xxl: nu te stiam asa de emotiv, dar acum, daca stau sa ma gindesc mai bine, cred ca erau ceva antecedente 🙂 oricum, vine o vreme cind trebuie sa ne gindim mai mult la sanatate, nu? :p

    Like

  3. Ce fain, n-am stiut ca-i bistritean, il cunosc din perioada liceului, il salutam aceeasi Feli si Dodo.

    Like

  4. Hehe, bunicii de la tata de lângă Făgăraș, ai mamei de lângă Sighișoara, rude la Sibiu, prieteni de familie la Bistița, așa mi-ai făcu un dor!!! Eu la Bistrița am auzit prima dată aia cu “o bontănit mașina” 😀 Cât despre mâncare și băute iuuuui, să fiu eu sănătoasă să mai ajung pe la fiecare, că abia aștept să pun kilograme pe mine 😀 Te pupez!!!

    Like

  5. Feli: mai da-i un indiciu bistriteanului ca are doar o amintire vaga :d

    Lia: mie imi place expresia “l-o țîpat la gunoi” si mai am citeva preferate pe care le tot inregistrez de vreo doi ani. ardelenii sint oameni faini, am zis! te pup si ai grija de tine pe unde esti, de fapt, lasa, ca nu-mi fac eu griji de tine 🙂

    Like

  6. no ma copii ca tat mica o ramas lumea! (sa stii Feli ca mi’o picat fisa azi pe tren inainte sa vad indiciu)

    apai creca alea’s povesti nasaudene, ca bistritenii nu’s mai mindri decit altii (ardeleni), da acuma spune’mi drept, cautai pe google despre viata la tara si ai dat de blogu asta! 🙂

    va pup pe amindoi, ca si io va stiu!

    Like

  7. Ma bucur ca memoria ta sectiva nu ne-a saltat, da…cautam ceva despre adoptii si am dat de interviul vostru, altfel tot pe la tara suntem (la Gherla).
    Salutari multe

    Like