Turiști în Dubai (II)

***

O fază ca-n filmele cu proști. Pe ultima sută de m (o chestie care mă seacă la culme – eu fiind genul care pregătește un eveniment luînd în calcul și cel mai mic detaliu, asta însemnînd că e nevoie de planificare în prealabil) s-a trezit firma lu Pește Prăjit să-mi dea nu mai știu ce beneficii, dar cu nume scris greșit pe CEC, într-o seară de joi cînd toate băncile erau închise și eu plecam vineri seara definitiv (și fără nici cea mai accidentală intenție de a mă mai întoarce înapoi în Dubai), iar vineri după cum se știe musulmanii au liber de la Allah de peste tot. Pe scurt, firma lu` Pește avea intenții bune, numai că nu era musai să le pună în aplicare, ca în filmele cu proști deci, sau cu alte cuvinte, ”io am vrut să te ajut, dar împrejurările au fost nefavorabile”. după un slalom labirintic (bănci, telefoane, parcări) am ajuns din nou la firmă (suma era destul de consistentă și nu merita totuși să o lăsăm baltă – cam 1500 exemplare din ”Al treilea călător” – hard cover – haha!). Agitație mare, ca de obicei, big boșii erau într-o ședință, big Tichei se tot uita prin geamurile lui descoperite poate îi fac niște bezele cu mîna sau un semn de rămas bun. Nici pomeneală, gîndul mi-era pe acoperișul acela Roof Top, mă și închipuiam întinsă pe sofale, cu zeci de perne moi în jurul meu și trăgînd cu nădejde din coctailurile alea de fructe demențiale, cu ochii la lună și stele căzătoare. Tot siropul cu despărțirile nu merge deloc, am o psihologie de turist (veni, vidi, a rivederci) iar treaba cu slujba – dacă nu înseamnă jurnalism – nu mă prinde deloc, oricît aș fi de bună și oricît de bine ar părea că mă adaptez undeva. Fac ce fac și-mi vine să zburd după subiecte mișto și oameni asemenea. Ori ăștia cu ședințele lor interminabile, după care a doua zi nimic nu mai este valabil din ce s-a discutat, pentru că au uitat să se ocupe de detalii (!), m-au iritat la culme timp de 5 luni și mai bine. În fine, faza e în felul următor, Eva – una din cabin crewurile firmei – lovită cu leuca în cap de știrea că plecăm – ne tot ținea de vorbă, urîndu-ne toate cele bune și nu mai termina odată în timp ce noi voiam doar s-o ștergem pe scări și să ne cărăm dracului o dată de-acolo. Unul din acele momente cînd îți vine să-i dai un cap în gură bine-intenționatului ăsta și să i-o trîntești așa, la marea repezeală: ”te-aștept în România”, numai lasă-ne odată să plecăm. de la etajul doi se aude o voce și niște pași coborînd spre etajul 1, unde eram noi și ne tot luam rămas bun de la Eva aia. Disperată că e vocea lu` Văcar – de care nu mai scapi cu orele cînd începe ăla cu God bless you și alte înțelepciuni culese din Pakistan – am tulit-o pe scări, lăsînd-o pe Eva cu jumătate de urare neterminată. Bărbati-miu și el după mine, din aceleași motive, ne e cam plin podul de rămas-bunuri. Cînd credeam că am scăpat se aude o voce mai baritonală așa, strigînd ca din gură de balaur după zuli-care-nu-voia-să-se-oprească: Zuuully, Zuully! Zulllyyyyyyyy!

Care dracu mai e și disperatu ăsta? Big Boss Tichei ieșise special din ședință și venise val vîrtej după mine să-și ia și ăsta rămas-bun, sau, mă rog, să pară pe ultima sută de m băiat de comitet. Ce să-i faci, ne-am oprit ca să mai avem parte de un alt arsenal de îmbrățișări, sînge și lacrimi la Osaka, am dat-o pe fraze diplomatice și fără sens cu ”I didn`t want to disturb you” și alte no hard feelings și lumea e mică, I`m sure we will meet again, but I hope not.

***

DSC00434În sfîrșit în stradă. L-am găsit pe Jamie cățărat în palmier (oh, yeah, baby, that`s the spirit) și Alexandra căutînd cea mai bună poziție de fotografiat. Jamie are 43 de ani, arată de 30 și se poartă ca unu de 23, e pilot de jetstream și între slujbe joacă în filme ca figurant (o chestie interesantă dacă stai să te gîndești că în reclamele la X-men – indoor și outdoor – în poze e corpul lui, dar capul lui Kevin Bacon și toată lumea are impresia că viața de vedetă e dificilă. iată de ce i-am pus tot felul de întrebări despre filmări, atitudinea actorilor, despre figuranți, make-up, costume, efecte speciale etc., lucru care a cam plictisit-o pe Alex, pentru că ea deja auzise toate astea, ni le-a spus la cină, într-un restaurant italian cu pizze servite de filipinezi. după atîtea labirinturi și rămas-bunuri aveam cu toți o foame de lup. Iar Alex, în afară de faptul că e cea mai frumoasă ingineră pe care am întîlnit-o în viața mea, e genul acela de om care, atunci cînd descoperă ceva interesant, moare dacă nu împărtășește acele locuri cu toată lumea care-i iese în cale.

***

Iată deci cum arată o mare șoricăreală:

all together nowsoricareala

roof topsoricareala 2

alexDSC00483

 

Grație oamenilor ăstora, am văzut și noi ceva frumos în Dubai, că altfel am fi ținut minte doar indienismele și frica unora de alții, să-ți bagi picioarele, cu cît mă gîndesc mai mult cu atît mi se pare mai penibil că oameni în toată firea în loc să-și vadă de enjoy life și alte exituri after work stăteau și făceau strategii de toată jena și intrigi meschine, transparente, despre cum să și-o tragă mai tare, alți bine intenționați, desigur, unii de-ăștia care eșuează de fiecare dată lamentabil în faptele lor bune și după aia dau vina pe comunicare.  

Adios UAE! Welcome back in Romania!

3 responses to “Turiști în Dubai (II)

  1. Pentru astazi am pus mai jos video Romanii au talent, editia 4, din 11 martie – si daca vreti sa vedeti si celelalte editii puteti intra la sectiunea EMISIUNI SEZON 1 de pe acest site ! Trebuie sa retineti faptul ca trebuie sa aveti viteza de download/upload buna ca sa mearga bine!

    Like