Decizia

eram azi într-un autobuz plin de indieni și pakistanezi și probabil cîțiva filipinezi și mă uitam pe geam la tot pustiul ăsta din fața mea, 100_0111că imediat cum ieși din oraș, pe oriunde ai lua-o, dai de pustiu, numai nisip cu pîlcuri răzlețe de tentative de copaci, că nici nu știi cum să-i numești. în aer pulberi greoaie de nisip, rotocoale și vîrtejuri de vreo 60 km la oră. asta in afara orașului, că în centru, mai pe după blocurile înalte, să fi fost o viteza a vîntului, și nu greșim dacă spunem că e și a nisipului, de vreo 30 km pe oră, cam cît să întorci capul după mașini și să te trezești cu un pumn de nisip în ochi, așa de-aiurea. și mă gîndeam că e primăvară acasă, una capricioasă, ca de obicei, dar în vreo două săptămîni cam dau mugurii, cresc zambilele, narcisele, păsări, ciori, vrăbii, ciripituri și croncăneli, pisici întinse după o fărîmă de soare, cîini scuturîndu-se din amorțeală, ziare, dileme vechi, noul val de tineri scriitori, tîrguri de carte, culori, sunete, viață și ce plm caut eu în pustiul ăsta unde nu se întîmplă nimic? 

***

mai încolo intrăm într-un mall, locul preferat de plimbare al dubaioților. nouă ne era foame și, în plus, căutam o husă de chitară. de unde atîtea huse, de unde atîtea parcuri? de unde atîtea terase? și chiar dacă ar fi ceva parcuri, fie faci doi pași, te bate soarele în cap și leșini (iar acum încă e bine, doar vreo 25 grade), fie faci trei pași, te flutură nisipul în cap pînă-ți vine să-ți tai pletele, să-ți smulgi genele și să-ți scarpini pielea la sînge. și chiar dacă ar fi terase, riști să bei o cafea cu nisip.

te adăpostești deci într-un mall, acolo sigur ai aer condiționat, unul de-ăla care te fîlfîie din toate părțile de te nenorocește mai rău decît căldura. dar unde naiba să mănînci? dacă intri în restaurantele indiene, primul lucru pe care-l vezi sînt mîinile tuturor băgate pînă la cot în castroane de inox și hăpăind din blidurile lor orez amestecat cu dracu știe ce sosuri grele, mîncînd de parcă s-ar sfîrși lumea și orezul. îmi închipui că dacă se mănîncă așa soios, de ce nu s-ar și găti tot cu mîiinile în ceaune? al doilea lucru pe care-l simți e mirosul. transpirație amestecată cu mirodenii și ultimul ceaun de pe foc. poftă bună! deci mall! junk food și aer condiționat! flori de plastic. sariuri. abaye. transpirație amestecată cu mirodenii și ultimele ceaune de pe foc. da-ți seama ce înseamnă 30 de bucătării într-un singur loc. mi se face rău, vreau aer. nu condiționat. canci. de unde atîta aer? sau poate voiam ceva răcoare, te pomenești. cum ar spune miss N. ”alta care se plînge”. de civilizație probabil.

***

ăia de la muncă ne sună într-o disperare vecină cu moartea că să predăm pașapoartele, să ni se anuleze vizele, că dacă nu, vine babalau și ne papă cu fulgi cu tot și nu ne vor mai da nu știu ce scrisori ca să ne găsim alte slujbe pe bani mai mulți și în condiții umane. tremură chiloții pe noi de frică, ce să spunem. de parcă altceva n-avem de făcut decît să alergăm după vize și slujbe pe vremurile astea artificiale, cînd hamacul se leagănă singur în grădină, iar eu abia aștept să alerg cu degetele pe tastatură prin lumile mele unde e mereu răcoare. o fi foamea mare, dar nu pentru noi.

***

deci, ne facem bagajele. experiența Dubai e pe sfîrșite.

11 responses to “Decizia

  1. Te înţeleg perfect Zully. Am trecut şi eu prin asta când m-am mutat în Dubai. Mi-a luat cam un an şi jumătate pâna m-am adaptat complet şi am început să văd partea pozitiva. E greu sa fii departe de casă, dar la fel ca în cazul meu, eşti aici alături de soţul tău. E foarte important. Oricum, să ştii că ne putem vedea oricând, toţi 4, la o cafea…Poate totuşi dacă îţi explic anumite lucruri, vei putea trece mai uşor peste etapa asta. Mi-o amintesc perfect (totuşi, nu m-am mutat de mult aici – aproape 3 ani). Jesse🙂

    Like

  2. Jesse, un an jumatate sa mai pierd timpul pe-aici? no, senor :)) iti scriu un mail separat tie, am niste carti in engleza, foarte bune, daca le vreti sint ale voastre : ) bem cu ocazia asta si cafeaua.

    xxl: inca putin. voi fi acasa pina la sfirsit de martie! inshallah!

    rainy: ai lasa-ma! iar? :)))

    Like

  3. sa-ti atarni o suba pe tine, si vreo zece pulovere ca bate asa un vant de primavara prin Medgidia de-ti clantane dintii mai ceva decat clapele tastaturii cand alergi prin lumea ta racoroasa.

    hai ca pun ibricul pe foc si te astept cu cafeaua aburinda si cativa biscuiti (din cei pt barbati) ca le-am aflat reteta si-am vazut ca ti-au placut de i-ai aratat si la altii pe facebook!

    Like

  4. îmi atîrn, cum să nu? de-abia aștept să mă piște gerul medgidiei, că altfel ce farmec ar mai avea ceaiul fierbinte? poți să pui și biscuiții în cuptor, să dea în pîrg toate cele, facem poze și mai arătăm, de data asta cum ronțăim cu poftă din ei, să-i ofticăm pe toți, nu numai pe bărbați. rețeta n-o mai da nimănui, că e păcat!

    Like

  5. Draga mea, e decizia voastră, sunt convinsă că ați gândit-o, ați analizat-o, în plus, chiar știu că ați dat ce era mai bun acestei aventuri. Și eu când am plecat le-am zis alor mei să fie convinși că nu stau de nebună, dacă mi-e rău, mă întorc! Că doar nu-i rușine. E păcat de cei care fac așa ca fostul meu (ce ciudat sună să spun fostul), care după aproape 1 an de pregătit și informat despre emigrare, a renunțat în capul lui încă din prima, că deh, nu e covor roșu la intrare și nici joburi pe toate drumurile. Dar viața merge mai departe, nu?🙂 Abia aștept să văd ce aventuri vă mai așteaptă! Pupez cu drag!

    Like

  6. Lie, am lucruri mai misto de facut acasa decit in nisip, unde am impresia ca s-au strins toti ratatii. sint desigur si oameni misto, dar n-am avut timp sa-i cunosc, si-apoi cred ca sint cam satula de cunostinte noi. mi-ajung astia ai mei de pina acum.

    aventura continua, da : d

    Like