Doar pentru că poți?

serie1 135”Da”, a zis Gabi super sictirit de întrebarea lui Mihai Petre de la ”Românii au talent”. Petre ăsta nu a înțeles de ce Gabi desena în timp ce cînta sau cînta în timp ce desena, tot aia. Zice vedeta Petre: ”nu înțeleg momentul tău. de ce faci două lucruri în același timp? doar pentru că poți?”

păi na. bine că n-ai cîntat și cu chitara în dinți, băi Gabi, că leșina ăla pe scaun. mă rog. asta cu ”doar pentru că poți” e foarte interesantă, dar cred că mi-ar lua 4 tomuri să explic cît de wrong e să te miri de putirința cuiva, în loc s-o lași să se exprime. io țin pumnii de departe, pînă cînd ne-om strînge la o șuetă de chitări și tobe și alte muzicuțe.

***

ultima zi în aviație. revenim cu picioarele pe pămînt. s-a terminat cu telefoanele, cu transportul altora, cu familiile altora, cu menage a quatre, cu labele triste și speriate, cu bîrfele și alte șmecherii. o experiență interesantă though. pe de altă parte au fost și rîsete și amuzamente și mîncare împărțită cu colegii cînd muream de foame și nu aveam timp nici să ronțăim un biscuite, cu răsturnări de situație, cu ziduri de indieni versus ziduri de români, apoi cu ziduri de români care s-au destrămat, a venit paranoia și le-a luat, s-au aruncat cu cărămizi de poți rîde 3 vieți de atîta șmecherie, în timp ce burtosul ălalalt zbiera după love, love, all I need is love. ironiile astea sînt fermecătoare, numai că puțini le văd în situația dată, nedată sau redată. altfel s-ar chema că ar avea simțul umorului. iar unii NU pot. nu au cum. nu sînt în stare. nu-i duce formația, nu-i ține clădirea, sau temelia e putredă.

au mai fost șoapte, complicități, suspine prin bathroom, ca între fete, deziluziile lor, disperările, mini-ședințele din paintry unde oamenii mă trăgeau cu nodul în gît și-și vărsau necazul, iar eu încercam să găsesc soluții și nu vedeam decît exitul. al lor și al meu.

au fost lupte pe scaune, sau pentru scaune, sau altădată pe sub scaune, sictirelile altora, frica materializată într-o listă cu nume ce trebuiau tăiate, nume ca numerele de la Auschwitz, ăsta e bun, ăsta nu e bun, sfaturile sforăitoare ale celei cu atît de multă ”previous experience” încheiate cu ”God always has a plan”, crezînd că am nevoie de alinare (făi, mă scutești? sînt 15 000 de scenarii posibile pentru o singură situație de viață) cînd de fapt eram dezgustată de atîta diplomație falsă, o altfel de minciună cu mănuși, cea mai jalnică dintre toate. 

dilimacheau fost și priviri calde și sincere, cu ochi umezi, și suflete mari cît toate oceanele lumii la un loc. și oameni mărunți, care după ce-au făcut rahatul praf au vrut să se retragă cu un ”I don`t want to be involved”. Evidemment!

***

“Da”, a zis Gabi. Pentru că pot. Dar la el era vorba de cîntec și inorogi pe hîrtie.

Comments are closed.