Ceva mingii la fileu și în sfîrșit liniște

jamie3Evenimente nu prea, cărți deloc, doar amintirea unei neliniști sufletești care era creativă și care nu dăuna nimănui, nici măcar mie. Am ajuns într-o seară la turneul de tenis de pe-aici. Juca în seara aceea spaniolul Guillermo Garcia-Lopez cu sîrbul Novak Djokovic. A cîștigat cel din urmă, deși jocul spaniolului a fost mai elegant. (unde poți să-ți dai seama că poți pierde mai mult cînd greșești tu pentru că ții la spectacolul în sine decît atunci cînd greșește adversarul care vrea cu orice preț să cîștige). Plimbîndu-ne prin Irish Village, unde s-a ținut toată șmecheria, am avut la un moment dat senzația că în sfîrșit sînt undeva într-o vacanță binemeritată, iar că treaba asta cu Dubaiul e așa o chestie pe care ne-am sprijinit picioarele și am dat din ele doar ca să nu stăm pe loc. A fost ceva ce mi-a amintit de GreenHours, de Cișmigiu, de oameni ieșiți la plimbare, o plimbare de-aia în care nu știi exact dacă vine primăvara sau începe toamna. Mirosea a shaorme, a cartofi prăjiți, a cafea Sturbucks, a popcorn. berea curgea și ea. potolit, in pahare de plastic. mă așteptam dintr-un moment în altul să-i văd pe Seinfeld, pe Elaine și pe George în tribune. pe Kramer împiedicîndu-se și făcînd un dezastru printre spectatori. Am ajuns acolo cu Jamie și Alex, fără să fi cumpărat bilete înainte, dar ne-am descurcat, ca băieții. felul în care am intrat mi-a amintit de Adriana S. care mereu intra la concerte metalice fără să rezerve sau cumpere bilete. Zîmbea larg și dădea puțin ochii peste cap plus o fluturare de gene.

piublic

 

***

ce înțelegem noi din tot meciul ăsta? că intrările în scenă sînt mai puțin importante decît ieșirile. poate că de-aia Lopez a fost mai plăcut de public decît sîrbul.

Comments are closed.