Flight 19, Dubai-Kandahar

A fost prima oară cînd am zburat la business class. Pot spune pt că am pile. Încep să mă simt ca acasă prin avioane, mai ceva ca George Clooney în ”Up In The Air”. Dacă ar fi să rezum zborul ăsta într-o singură frază ar fi: o fugă pînă în Kandahar (cu un pilot și un co-pilot de origine rusă, o stewardeză indoneziană, una nepaleză și un steward indian), ca să fumez o țigară într-una din bazele militare din Afganistan și să mă întorc, traversînd același deșert Rub`al Khali, printre nori de culoarea nisipului, peste munți nesfîrșiți de nisip, un ținut al nimănui, unde doar vîntul are curaj să urle sau să-și lase urmele.

 

o imagine cutremurătoare și fascinantă în același timp. hipnotică. nu mi-am dezlipit privirea de la geamlîc decît poate doar ca să mai cer încă o cafea (n-am mai băut demult așa cafea bună – pe care am vrut-o cît mai fierbinte, de parcă mă luase frigul din cauza pustiului care se întindea sub mine – și de care mi-am amintit că odată demult a fost și în mine, așa trebuie să fi arătat fiindcă am avut flashuri zguduitoare cu oameni care erau și nu erau prin viața mea). ceva infinit, ca un blestem care pare că nu se mai sfîrșește. 

la a cincea cafea deja mă luase bîțîitul. am auzit-o pe Bandana ca prin vis, pe cînd verifica unul din wc-urile de serviciu: ”this must be a women shit”, o replică idioată care m-a făcut să rîd cu lacrimi. 

*

urmează Ras al Khaimah. asta trebuie să fie ceva vesel.

3 responses to “Flight 19, Dubai-Kandahar