Conexiuni

Ceea ce fac eu acum cu oamenii seamănă cumva cu ceea ce făceam (la o editură ca PR) cu cărțile, adică aveam grijă acum 4 ani (ce puțin pare, fir-ar să fie!) de relația cu presa sau mai precis ca presa să fie very aware că există editura respectivă. Am pus atunci bazele relației lor cu mass media, o chestie foarte șucăritoare pentru unii, mai ales cei care cred că totul se face bătînd din palme sau urmărind telenovela preferată.

La modul subliminal (ce-mi mai plac lucrurile “subliminale”) mi s-a spus, după o vreme, că ar fi bine să mă mut în alt departament, fiindcă și-au dat seama nu numai că am făcut legăturile cu presa, dar că le și pot strica la o adică. Atît de boi pot fi unii… Am fost înlocuită cu o o balenă (creață cu părul scurt), gîfîia la fiecare treaptă a celor două etaje din buricul capitalei și abia-și mișca șuncile prin birouri să scrie un comunicat, chestie pe care eu o făceam de trei ori mai repede și nu neapărat că eram mai fîrlifusă. Și nu de-aia nu suport balenele. Nu le suport din principiu, fiindcă le e gîndul numai la mîncare, vorbesc numai despre mîncare și, de altfel, ele în sine sînt niște hălci ambulante de mîncare. Nu poți să mai ai pretenția să aibă și bun simț la atîta osînză.

Deci (că să închei, long story short, cum ar veni), pentru că nu mai era loc în nici un departament, decît la grafică, și cum singurul desen care-mi iese de sub creion e doar o casa cu două ferestre și acoperiș, adică exact ce nu voi avea niciodată în teribila mea viață de călătoare, am preferat să plec, exact în momentul în care mi-ar fi plăcut să rămîn.

Am ajuns în Dubai după alte două slujbe nasoale, șase colaborări (cu bune și rele, mai mult bune), trei cărți publicate, mai multe lansări, un pelerinaj, doi prieteni (pe care-i credeam foarte buni) scuipați în folderul ”mîncătorilor de rahat”, un proces, două mutări dintr-o țară în alta, o căsnicie, iar acum iată, schimbare de continent, integrarea nu într-o singură cultură, ci în mai multe diferite, un singur anotimp în care nu plouă niciodată, reîntîlnirea cu 3 prieteni vechi, după ani de absență, cele nesfîrșite ironii ale vieții, un lanț de cauze și efecte, din nou zeci de responsabilități cotidiene și o nevoie tembelă de pantofi noi, office style.

IMG_0252 Din rahat în rahat, mergem mai departe. Ne amuzăm de data asta, că ce mai contează? Căldură, dezorganizare, aprobări, plîngeri, lupte, nervi, brobleme. băi, ce mi-e dor de España uneori, ăia erau calmi cu toții, chiar și cînd se enervau. Încă îmi place Dubaiul însă, atît cît am văzut din el. Căldura nu prea o simțim fiindcă e peste tot aer condiționat, chiar și în stațiile de autobuz. Arabii ăștia sînt în stare să pună și în aer liber aer condiționat, poate că o vor face într-o vreme.

A început totuși altă nebunie. Cea cu instalarea, vizele temporare care trebuie schimbate în alea permanente, alea permanente în naiba mai știe ce, carnete de conducere UE în carnete de conducere UAE, abonamente de internet, telefoane, conectarea la lume. Probabil că atunci cînd vom termina cu toate, ne vom muta iar în altă parte, haha… plm. de la 17 ani nu mă mai miră oricum nimic.

Advertisements

4 responses to “Conexiuni

  1. …DAAAR…sunteti impreuna (frumosilor si indragostitilor!) si asta e tot ce conteaza la o adica. Iar daca atunci cand, in sfarsit, va veti pune net-ul dubai-nian acasa, e vremea sa navigati spre CA, eu nu ma supar :)). Hai succes la munci si imbratisari fara…arestari :).

    Like

  2. pfff, Rox, abia astept sa-ti scriu si sa ma pling :d… good point fara arestari. tre sa facem si plaja imbracati in rochii, especially los mujeres… bwhahaha, in curind o sa invat si indiana, dar oricum nu conteaza ca noi ne intelegem prin telepatie.

    Like

  3. de abia acum observ eu ce mica e ea,ce mare e el…hehehe mi-aduce aminte de primul meu amor,de adolescenta,eu tot ca tine,el tot ca dragos ,dar mai masiv ,ma ducea in circa ca sa umblu cu capul prin copaci…ce vremuri!

    Like