Rezistențe

cineva m-a întrebat acum două zile de un articol mai vechi și am avut impresia că se vorbește din nou cu persoana nepotrivită.

femeia din stînga, o indiancă voinică, și-a lăsat în țara ei copilul de numai un an. nu a apucat să se bucure de el decît cîteva luni, nu trebuie să îmi dea amănunte că acolo lucrurile stăteau foarte prost și că fiecare dezrădăcinare are în cîrcă tot atîta dramă cîtă motivație. face echipă bună cu cealaltă grasă îmbrăcată în roz. rozu, da, culoarea națională a indiencelor. merge de minune cu șuncile lor.

în dreapta, la două birouri distanță, o filipineză nu și-a mai văzut copilul de un an jumătate și împarte o cameră cu alte trei femei. abia așteaptă concediul. mi se pune un nod în gît. asta da rezistență.

nu știu care e povestea Myrei (pronunțat maiira), tot filipineză (se pare că trebuie să am mereu cîte-o mairă prin preajmă). limba filipinezelor e mult mai dulce decît a indienilor. aceștia din urmă, cînd vorbesc, dau din cap stînga-dreapta exact ca-n filmele cu vandana și o floare și doi grădinari, iado kibara kîlî kîlî tana nanaaa. există riscul să preiei ticul acesta înrădăcinat în cultura lor exact cum se preia bîlbîiala atunci cînd petreci mai mult timp cu un bîlbîit. logic.

vorbesc engleza atît de diferit și fără construcții gramaticale încît uneori mi-e greu să le înțeleg. ieri după-amiază cele două micuțe filipineze împingeau de zor pe covor o cutie plină de dosare și gîfîiau ca nebunele după 2 metri de împins. erau dezmembrate total și gata să rupă cutia, dar nu se lăsau, exact ca Chip și Dale, veverițele din desene animate. le-am ajuns din urmă, am ridicat în brațe maldărul ăla de hîrțoage. au zbierat amîndouă la mine put it down! ”las-o dracu”, le-am spus, ”o să vă rupeți tocurile”. logica lor a fost imediat fracturată, m-au urmat silențioase, una în stînga alta în dreapta, să nu cumva să cad lată pe hol cu dosare cu tot, plus amețite de faptul că o albă, cum le numesc ele pe occidentale, le ajută. pînă la urmă Myra nu s-a mai putut abține și m-a întrebat cum de reușesc să ridic afurisita aia de cutie. ”am cărat multe cărți la viața mea”, i-am spus. stînga-dreapta. sus-jos. încolo-încoace.

mda. mi-a folosit pînă la urmă și asta la ceva. să mă mențin în formă și să intimidez 2 filipineze micuțe. niciodată nu mi-am imaginat asta, în camerele mele de hotel cînd ți-o iau razna scenariile pe întuneric. închipuirile mele se opreau la o masă de lucru încărcată, pe care o veioză gale îmi lumina ideile. 

Advertisements

One response to “Rezistențe