License to Drink

Am lăsat în urmă Sharjah, îndreptîndu-ne spre Barracuda.

Diferența dintre C. și N., atunci cînd conduc, este următoarea. N. conduce cu un picior sub ea, cu țigara aprinsă, cu geamul lăsat pe partea ei, gesticulează, rîde, dă muzica mai încet sau mai tare, în funcție de cine o sună la telefon, încetinește sau intră brusc în viteză, iar eu din spate am tot timpul tendința s-o trag de cîrlionți pînă-i îndrept sau una după ceafă.

 DSC02026 C. este tăcut, are o viteză constantă, explică locurile prin care trecem, ascultă muzică light, e foarte practic, ne spune lucruri despre care avem nevoie să știm, de la cum să nu aruncăm banii în vînt pînă la cum se face pilaful. Ne spune brusc: ”uite cămile” și trage mașina pe dreapta ca să le fotografiem. Nu că n-ar face și Nadia treaba asta, sau nu ne-ar spune, dar nici nu-i trece prin cap că avem nevoie să știm cît e prețul la benzină sau motorină, sau că pilaful e mai bun așa sau așa. Ea îți dă instrumentele, pe urmă e treaba ta ce faci cu ele. El îți dă cunoașterea sau îți spune cum trebuie să te raportezi la căldură (ar trebui să se inventeze un cuvînt nou pentru vipiile amețitoare din deșert) sau la oamenii care trăiesc în UAE, de orice naționalitate ar fi ei. ”Aveți grijă, nu vă sărutați în public, nu vă îmbrățișați, nu faceți gesturi obscene că riscați închisoarea”, a, da, își aduce aminte N. după trei zile și completează cu povestea unui cuplu care s-a sărutat într-un bar și au făcut trei luni închisoare după aceea.

Astfel de interdicții te pot face ca atunci cînd ajungi în studioul tău (așa se numesc apartamentele în care sînt cazați unii angajați) să sfîșii hainele de pe celălalt.

Cu băutura alte interdicții. Dacă n-ai licență să cumperi alcool (în categoria alcoolurilor interzise intrînd și nevinovata bere) stai pe uscat. Adios paharul de vin de la cină, sau berea de după-amiază sau friendly Jack.

Faptul că ei ne sînt aici, la o tastă distanță sau la o bătaie de ușă mă face să mă gîndesc mai mult la cei care stau în aceeași curte și nu știu unii de alții, trăind drame separate din motive uneori meschine.

DSC02017 Deșertul, privit de la marginea șoselei, cu dunele sale fierbinți de nisip și cu dromaderii care se plimbă liberi pe ele, nu pare așa de periculos pe cît este de fapt. E de-ajuns să pui talpa pe el și să ai arsuri de gradul II. ”Aveți puțină răbdare și corpul vostru își va regla temperatura la clima de aici.” ”Acum înțeleg eu”, zice Vodky în alt context, ”de ce fiii unei verișoare (căsătorită cu un arab) atunci cînd veneau în România, la 24 de grade erau vineți de frig”. Mă trezesc și eu din visare, aruncînd o tîmpenie: ”Cred că un urs polar ar muri aici”.

Schimbarea e de 180 de grade. Părăsit deci țară, părinți, obiceiuri și rutină și intrat într-un mediu în care oamenii nu au grija zilei de mîine. Mă uimesc în continuu schimbările pe care le observ la N., pe care le intuiam cînd îi luam pulsul din mailuri. Sîntem din nou colege (de data asta de Companie, nu de Cancelarie) și partenere de discuții la beri interzise, începînd cu același ”fatăăăă” ca acum nouă ani. E la fel de vulcanică outside the building, pe cît de serioasă și vigilentă inside the building. S-a setat pe un program de insomniacă, care în loc s-o demotiveze, i-a dat o energie debordantă, ieșită de pe axa firescului.

Am fost cam zombie săptămîna asta, a trebuit să ne obișnuim și cu faptul că singura noastră zi liberă e vinerea și că sîmbăta începe la musulmani prima zi din săptămîna lucrătoare. Am cunoscut peste o sută de oameni cu naționalități diferite și probabil că va trebui să lucrez direct cu peste 50. Am reținut doar cîteva nume și pentru că a trebuit să fac un raport preliminar mi s-au trezit iar acele trăsături (pe care le credeam amorțite), care făceau din mine un pivot pe toate terenurile de sport în care mă trezeam mai mereu în fața unei porți goale, în timp ce apărarea, formată numai din adormiți, încerca să înțeleagă ce se petrece sau dacă a mai rămas zahăr în ceai.

cum au reușit oamenii ăștia să construiască asemenea autostrăzi și asemenea clădiri în iadul acesta, este o continuă uimire pentru mine.

8 responses to “License to Drink

  1. nici nu stiu daca sa te laud sau sa te compatimesc…. sper sa primesti cea licentza…

    cauta romanii de acolo. sunt multi. si au cazane de facut tzuica in pivnitze. stiu eu cativa.

    Like

  2. a, Pitic, nu caut nici o licență, ziceam și eu așa. că aici dc vrei sa bei chiar va trebui să scoți bani frumoși din buzunar. cu țigările în schimb stăm mai bine : )

    Ion: păi nu-l facem. deocamdată sîntem cuminți, respectăm regulile, no big deal.

    Like

  3. Bravo! Succes la joburi si in tot ce intreprindeti. partea cu iadul de caldura mi se pare horror.eu urasc caldura excesiva si cand aud asa povesti ma ia groaza. in rest, sunt sigura ca o sa va descurcati. inceputul e mai greu. te imbratisez cu drag.

    Like

  4. bai,ce sa va zic?
    sa aveti viata usoara p-acolo si sa mai scrii p-aici,ca sa mai aflu si eu de cum e prin alte lumi!
    si spor la noile voastre munci,sper sa fie oamenii ok si sa va si distrati!
    in legatura cu alcoalele,cred ca eu trebuia sa ma nasc musulmanca si nu tu,hihi!
    te-ai plimbat cu metroul ala pricopsit? am vazut niste pozeeee de nu mi-a venit sa cred ca-i adevarat si erau 3 oameni in el,d-aia cu gherghefu’ pe cap,probabil restul se plimba in rolsuri cu aer conditionat !
    gata, pupam familia socaciu!

    Like

  5. vio, avem deja joburi, altfel nu veneam eu in caldurile astea doar ca sa vad metroul. I hate the sun and the heat.

    o pupam si noi pe madam merre.

    xxl: asta da provocare pt ea.

    Like