Foșnet

așa e toamna. răsar ca mugurii amintirile atîtor plecări care m-au dus și adus de fiecare altfel, mai aproape de mine, mai departe de alții. cu cît mă văd mai bine, cu atît umbrele lor se pierd în ceață, siluete tremurînde în diminețile din ce în ce mai reci.

mă trezesc pălmuită de o tandrețe-tristețe molatecă, asta e vremea cînd trăiesc cel mai intens în mine, cînd nu mai caut nimic, doar ascult… de preferabil natura, ierburile, cerul răsfrînt. sună așa oareșcum, un fel de rînduri care îi sperie pe unii încît prefer să le sting.

***

de pildă, marți eram într-o editură jefuită de suflet. scaune aruncate alandala, rafturi multe, negre și goale, rupte pe la colțuri, dulapuri lăsate alandala în mijlocul încăperii mari, un tavan pătat de ploi, geamuri cu urme de ploaie, o priveliște dincolo de ferestre în care urlau cîinii. cîteva femei aplecate asupra prafului de pe tasturi, vocea unei șefe care-și striga secretara ”pisi”, o alta care mă tot îmbia ”stați jos, doamnă”, cîtă dezordine, îmi venea mai degrabă să fug… cred că devin obsedată de curățenie. mă întrebam cum se pot face atîtea cărți în asemenea praf și brambureală, un haos enervant… eu nu pot să scriu un rînd, darămite… asociam (și încă o mai fac) atmosfera de lucru cu liniștea, aburul de ceai sau mirosul de castane fierte sau cafea, cu limbile vesele ale focului din vatră, picuri de sunete pe frunze, poate cel mult cu zumzetul unor copii jucînd în legea lor ”nu te supăra, frate” sau ascuțindu-și creioanele colorate. ce fel de oameni lucrează aici, nu te poți abține să nu întrebi… mi se confirmă curînd și mi se ia. pentru ultima oară. românia e un caz pierdut.

***

în tren o fată. cu gene lungi și obraz proaspăt. o voce dulce, neînchipuită. venea de la un examen, făcuse 240 de km pentru o profesoară care nu mai dorise să ajungă la examen și nici nu anunțase pe nimeni. uite-așa, se trezise profa cu fața la cearșaf. irosire. de timp. de kilometri, de ore nedormite. și totuși fata zîmbea celor din jur. peste cîte nesimțiri își va pierde surîsul? cîtă irosire va prinde în genele ei lungi?

lumea asta uneori nu merită atîta grație. 

scriu ca să mai păstrez ceva din fata aceea căreia n-am vrut să-i aflu numele ca să n-o deranjez nici eu mai mult decît tot cu un surîs. știu că uneori derapez.

caut un echilibru și dau de povești și imagini porno.

sex is overrated.