Tunelul – Ernesto Sabato

Rezumat: un pictor omoară o tipă, singura care i-a înțeles un căcat de tablou. Ea, iubitoarea de culori aruncate pe pînză de mîna altuia, venea și privea hipnotizată o pictură care reprezenta o fereastră în gol (neantul în care o va arunca artistul ăla răsucindu-i mațele cu un cuțit, plm). Cartea este măcinarea unei obsesii la persoana I, paroxismu naibii… suferă ăla, nu știm de ce, pariu că nici el, și asta e cartea de căpătîi a lu Ernesto Sabato. și mai sînt unii care spun: ”săracu, ce-a mai suferit, ce bine c-a omorît-o pe amărîta aia”, na, să mai fii fanul cuiva. 

șoyle boyle. hodoronc tronc.

Apropos_To_Magritte_by_darastean interesant punctul de vedere a lu` Nicu Dărăstean din caietul de lectură atașat cărții. în imagine este chiar un tablou pictat de N.D. (Apropos to Margritte), pe care-l și explică astfel: ”Este vorba de căutarea intangibilului, nesatisfacția privind ceea ce viața îți oferă pe tavă. Mitul fructului interzis. Deși bărbatul din imagine are la îndemînă două pere, el visează la altceva. Visează la un spate gol de femeie (…) Mă întreb acum dacă poți iubi o viață întreagă doar spatele gol al unei femei, fără să-i vezi niciodată fața. Cred că da!”.

Și pe mine m-a urmărit o dată unu juma de București că avea un fetiș cu încălțămintea mea, voia să-mi pupe pantofu, fix pe vîrfu tocului cui… iar eu mă imaginam descălțîndu-mă în mijlocul străzii și înfingîndu-i ăluia un cui în cap să se potolească. În loc de asta alergam disperată pe străzi, ziua în arșița mare, să fentez un idiot. Și încă pe tocuri. Îngrozitor! Cum poți să scapi de un nebun într-un oraș în care nimeni nu dă doi bani pe tine? Păi să treacă un bărbat prin așa ceva și pe urmă să iubească obsedatele de ei (n-are legătură cu ce scrie Nicu, e doar o completare). ”Tunelul” lu Sabato mi-a amintit de idiot, uitat se pare printr-o arhivă a memoriei. Îl chema Victor, era croitor și vindea produse avon sau oriflame, toate îngrămădite într-o sacoșă de rafie. Încercase să mă agațe cu o broșură, pretext să ajungă la pantofi. Ce porcărie!

Așa și cu pictoru ăsta. Nu era, domne, iubit, drept pentru care, mama ei de viață, hai să curme definitiv obiectul obsesiei lui. Aleargă după viitoarea lui victimă pe stradă, o sperie pe aia de moarte, aberează că nu mai poate să trăiască fără ea și la final o taie ca pe o scroafă.

Singura frază care merită reținută și poate și cheia mesajului cărții (cel puțin asta am văzut eu): ”… pentru mine memoria este un fel de făclie înspăimîntătoare străluminînd un sordid muzeu al rușinii.” Apare chiar în prima pagină și mi-l face antipatic încă de la început. Asta e filosofia de viață a unui artist, mai bine zis, un dezechilibrat social? Și din muzeul ăsta al rușinii ce poate da acest personaj lumii? Alte personaje schingiuite de demonii lui, rahaturi pentru frustrați și obsedați care aleargă cu cosmetice în sacoși de rafie ca să pupe pantofi/omoare cu zile gagici? Nasol.

Să fii artist înseamnă, mai ales, să fii om pînă la ultima cărămidă a tunelurilor tale, indiferent de presiunile interioare. Dacă ai sechele, neîmpliniri sau frustrări, nu arta ți le va rezolva, mai ales dacă nu deții instrumentele sublimării acestor presiuni. Pînă nu te eliberezi de ele, ești doar un amator, un limbric, un harababurgiu printre ceilalți harababurgii.

Long live into your tunnel! 

Și două mere, două pere, hai papa, la revedere!

Etiquetas de Technorati: ,,

7 responses to “Tunelul – Ernesto Sabato

  1. dar vezi totusi ce frumos vorbea despre tunele Ben Okri? si ce lejer trecea dintr-un tunel in altul? diferenta de viziune. : )

    Like

  2. nopti orientale trebuie luata (cartea) ca un fiasco premeditat, un fel de sinucidere literara.

    o sa explic (poate) la momentul potrivit. astept sa expire contractele cu loserii de la tritonic si o voi reface.

    Like