Oala, tigaia, nea Miai, 150 ml și morala

Tigaia este unul dintre subiectele mele favorite, gagica e senzațională, îți imaginezi? E tigaia ei, cum îndrăznești? Te folosești de ea (de tigaie) și de bunul ei simț (adică ți-a împrumutat-o destul, cu toate că folosiți același aragaz, ouăle sînt diferite). Așa că nu prea înțeleg care-i problema…

tigaia Oricum, ea este o persoană cu simțul proprietății foarte dezvoltat, o capitalistă convinsă. Ce, te crezi la CAP să poți să-ți împarți așa avutul la un loc cu tot satul? Da, asta trebuie să fie explicația și pentru oala cu urechi (aia de 8 l), cum de nu m-am gîndit la asta pînă acum? Futu-le muma lor de imbecili!

Eu nu o să-ți vorbesc decît despre azi – suficient, crede-mă! Deci mă sictiresc și uit să dau un telefon important, hai două. Aterizez la ceea ce numesc eu muncă, acolo și mai mare lenea în departament. Prima pagină scîrțîie, pe a doua o poză ștearsă, de parcă au intrat toate fantomele în capul meu și mi-au șters identitatea. Mi-a luat 15 minute să mă hotărăsc să ajung la nea Miai, unde mi-am propus acum trei săptămîni să nu mai calc vreodată, iată că m-am răzgîndit, semn de inteligență. Și ce fac acolo? Mă apuc să joc table cu D. (tovarășul meu de sictir), după care ne apucăm să jucăm cu toată bodega de 45-60 de ani. Anormal. Avem și noi o satisfacție: i-am bătut măr. Pe toți.

Acum sîntem și noi undeva apreciați: în bodega lui nea Miai. Ne-au făcut cinste cu o combinată, adică 150 ml, compuși din 130 vodcă și 20 liquer de mentă, ansamblul valorează 1 leu, da, ai citit bine. S-a simțit măgulit unul că am uitat-o pe masa lui; aiurea, eu am băut un sfert de pahar și deja mă gîndeam unde dracu să borăsc. Pe bancurile cu greieri, pe alte slogane cu viața e scurtă, n-aveți decît să vă înțelegeți ca frații sau ca iepurii, dragoste, credință, bulibășeală… dă și mie un morcov, nu fi chitros, iepurii sînt vegetarieni, ce, nu știai? De unii nici mișto nu poți să faci, n-ai nici o satisfacție, sînt îndoctrinați cu nemurirea sufletului, țin la tigăile lor, alții se ceartă pe oale de 8l, pe rafturile din frigider, dar nu asta e problema, că se mai ceartă omu, dar ăștia țin minte și după zece ani cîte urechi avea afurisita aia de oală, obiect de porțelan, deci da, rar mă abțin să nu borăsc.

Îmi aprind o țigară, ca să nu dau din mîini aiurea, cine știe pe cine lovesc. Timpu trece, viața-i scurtă, frate, nu mai tace ăla cu viața-i scurtă, îmi vine să-l întreb de ce n-a murit pînă acum dacă e așa scurtă, ori se pregătește, cine știe… refrenuuuu… aoleu, ce mă fac, ăștia care se plîng că-i viața scurtă trăiesc o mie de ani… 

Morala (nu există pentru mine, dar imi place s-o scriu pentru umanitate-pur altruism):

1. nu trebuie decît să întorci capul și oricînd vei găsi oameni care să țină la tine (mă știu și pe nume acum);

2. combinațiile nu e bine să le încerci pe toate – s-ar putea să-ți iasă pe nas (nu e o critică la haleala mea pe care o găsesc chiar bună)

3. taximetristii, moșii de prin parcuri, pe scurt, toți cei pe care tu îi vezi că fut zarurile pe table toată ziua, nu sînt pe departe cei mai buni jucători, cum s-ar părea la prima vedere;

4. de vrei să înveți table, apelează la mine cu încredere;

5. tot atunci am aflat că buldozerul din curte nu s-a simțit niciodată dorit, adevărul e că nu prea am dat doi bani pe el, deși ideea de a dori un buldozer mi se pare cel puțin amuzantă, ca și aceea de a face un copil din răzbunare, o veste pe care o primesc întotdeauna cu veselie. Așa începe orice telenovelă.

6. astea sînt toate lucrurile pe care le-am învățat din superexperiența cu pricina și nu mai sînt altele – lista completă.

M-am simțit ca în copilărie cînd se adunau toți bețivii orașului (aveam vie multă și firește și vin pe care toți îl terminau înainte să se facă), era comunism și nu era decît un bufet nenorocit în ditamai orașul și ăla, din cînd în cînd, se muta la noi în curte.

Și se strîngeau vara ceapiștii, în fața casei sau în spate, după o sapă bună. De la 9-12.00 noaptea toată curtea era împînzită de sticle, pahare și posesori de asemenea obiecte. Oameni cu palmele brăzdate, fără a fi figură de stil, dar ăia meritau să bea după o zi de muncă și mai era și vară. Ca acum. Și erau printre ei și oameni bucuroși, miștocari, veneau cu lăutele, cu acordeoanele, cu tobele, n-aveam cum să ne plictisim. Era viață. Scurtă. Dar se rîdea. Pe cînd ăștia de la nea Miai, parcă așteptau cu toții să moară, canci, nu fuseseră niciodată vii, nici măcar berea nu le mai plăcea (aveau vers marfă cei de la Pasărea Colibri pe tema asta).

mesaj Situația seamănă foarte mult cu oamenii de la Zan din cartier care duminica mereu confundau Mc’Donalds-ul cu vreun loc de promenadă, cînd vine timpul pentru o serie de momente de calitate în familie, doar e duminică, ce dracu, își iau puștiul de mînă, nevasta de gît, se îmbracă cu cele mai frumoase ghiuluri și se reped pe un nenorocit de fast food, ca acolo se întîlnește lumea bună să-și macine potolul. Neapărat stau cu un picior sub cur.

Era totuși o reuniune, atît și nimic mai mult. Pe urmă stînd așa, după ce ne-am uitat pe întuneric la mutrele lor paranoide, că atunci vedem cel mai bine, chiar și fără ochelari, ne-am convins că sînt prea cretini, și ne-am ridicat amîndoi în picioare, într-o mută complicitate, fiindcă dacă mai stăteam mult ne-am fi pus pe un rîs isteric, fără să fi fumat altceva decît un marlboro roșu, s-ar fi sufocat tot ei, ai dreacu imbecili… și poate că la căcăstoare n-ar mai fi făcut cu rîndul fiecare după cum își făcea milă de ei constipația. Că ușa e deschisă, intrăăăă cine vrea, lume lume… dacă se poate totuși cu programare. Descrierea fiecăruia în parte nu are importanță, deși rar mi-a fost dat să văd un loc atît de strîmt împînzit de atîția idioți, dacă nu vorbeau i-aș fi iubit. Pe loc. Pe toți. E nevoie de o întreagă saga, n-are rost acum.

Aș vrea și eu să știu ce mai fac ceilalți: graficianul, pictorul, art designerul, tehnoredactorul, piratul, bibliotecara, distribuitorul, femeia de caritate, ca de gagica aia știu, plînge și acum după tigaie.

3 responses to “Oala, tigaia, nea Miai, 150 ml și morala

  1. “astia care se plang ca viata-i scurta traiesc o mie de ani” haha, cat adevar! am un vecin, un mosulet de aproape 80 de ani, de vreo 10 ani incoace, de fiecare data cand il intreb ce mai face, imi raspunde ca “moare” :))

    Like