Medgidia, Day 9

Sentimentul că nu prea mai am de spus chestii pe-aici, cred că mă maturizez. Citit America lui Kafka unde întîlnesc un personaj român (care face viața amară unui fochist recalcitrant) și găsesc următorul paragraf: ”Căpitanul va putea angaja numai și numai români, peste tot se va vorbi românește și toate vor fi la locul lor” Sînt amuzată de constatarea asta fictivă.

vizite scurte și dese la Biblioteca Municipală, am început un club de lectură cu cei mici și începe să se contureze ceva plăcut. mîine vom vorbi despre marile legende ale lumii. citesc ”Medgidia, orașul de apoi”, povestioare scurte, care încep să se lege pe măsură ce înaintez cu lectura.

nici unul dintre oamenii cu care mă întîlnesc și vorbesc nu au legături cu online-ul, nici cinele din Constanța care se prelungesc pînă după miezul nopții, nici fostele mele colege de facultate sau fostele mele colege de cancelarie, nici ploile care cad nemiloase devastînd grădina, care oricum arată în ultimul hal, adun, strîng, arunc, ard, fac loc, spațiu, întind rufe pe sîrmă fără amenințarea vreunei amenzi, cîinii latră, caravana trece, boii cheamă preoți la marile întîlniri cu sufletul și deocamdată atît. mă roade gîndul să închid și pagina asta.

Universul conspiră, dom`le. Editurile au ajuns să fie sparte și sechestrate. Curtea Veche devastată. Ce nenorocire…

12 Comments

  1. NU e un semn de maturizare. E un sentiment de futilitate care, din perspectiva mea de horoscopista, nu face decat sa fie mai pregnant pentru berbeci in perioada asta. Poate ca nu te coafeaza interpretarea mea, dar pana si pe blog mai ai nevoie de-o vacanta. Scrie cand simti, si cand vrei. unii din noi au multe posturi de citit, chiar si retrospectiv!
    pup si trece!

    Like

  2. Eu: nu te lași convins/ă. foarte bine. o să-ți spun ”alter ego” atunci, how`s that sound? :d

    Lamia: așa deci. se explică zodiacal. am auzit că nu e de joacă deloc cu horoscopurile astea, dar pînă acum am dat numai de amatori sau inventatori, așa că nu i-am luat în serios. eu credeam că e de la hamacul pe care l-am întins în grădină, că stai așa cu ochii la nori și parcă-ți pier ideile, haha… oricum ar fi, organizez un veni vidi rapid prin Buc. poate îmi spui la un ceai cum e treaba cu horoscoapele 🙂

    pînă atunci să fiți cuminți!

    Like

  3. eee na… dar și pînă acum am vorbit des despre copii și oricum la mine maturizarea e în hopuri, plus că sperie pe toată lumea :)) mai bine mai zîmbăreață așa, nu, xxl?

    Like

  4. sa fie sentimentul de trait frumos asa, mai simplu, fara cuvinte? asta insemnand ca parca vrei sa ne mai lasi putin in asteptare, zic, si nu neaparat ca sa ne fie dor, ci pur si simplu pentru ca asta vrea zully. orice ar fi, lasa-ne blogul, nu-l inchide!:D

    Like

  5. E adorabila faza cu editurile. Adica japitele nu aveau sediu. Plateau chiria aia modica de interactie cu statul pentru o vila care este in ultimul hal, lasata sa se descompuna. Nu au bagat bani in casa, plateau o chirie de rahat (daca or fi platit-o vreodata) si de la o vreme oricum nu o mai plateau ca erau procese. Si asta era unul din cuiburile alea de intelectuali rasati care explicau cum sint romanii asa si pe dincolo. Poate daca ar fi platit o chirie pe bune, pe cit isi permiteau, undeva in cartiere, intr-un apartament si nu vila centrala cu curticica cocheta.

    In final, vazind lista publicatilor a reiesit ca e politica. Deci nu-i nimic de vazut, alte ciori care isi pun poalele in cap si urla. Cica astia ar fi culturatii. Din cauza gearelor astora avem in spotlight poeti de talia lui Cartarescu. Pfui!

    Liked by 1 person

  6. nu că-i adorabilă? genu ăsta de editori au o gîndire pe termen scurt. dă lovitură și împiedică-te (cînd sînt datoriile mai mari). așteptăm Curtea Nouă.

    Like

  7. Oare asa erau si acum 25 de ani? Adica li se bagau pe linie de partid consultanti pe tema tratata, corectori, editori, tehnoredactori si tipografi? Sau e o specie care a fost data la o parte de gainarii astia?

    Like

  8. mai degrabă o specie călcată în picioare. ăia buni cereau bani, sau drepturi de autor, ce oroare! au fost înlocuiți cu agramați care nu cunoșteau profesia dar voiau bomboane pentru carii, și apoi dintr-una într-alta sau și mai rău au impus și un preț subpiață. de-aici pînă la no competition no game no glory no culture no love au fost următori pași ai declinului. acum urmează ca maneliștii să aibă propria editură condusă de păunescu. nu m-aș mira.

    Like

  9. Hmm… come to think about it, partea mare de vina nu o au smenarii astia ci pseudo-cultii care se duc la librarile ca la piata si aleg dupa cit de saturate sint culorile de pe coperta. O selectie a temelor si un val de “vreau banii inapoi pe cartea asta” pentru greseli si proasta executie ar fi dus la o situatie mult schimbata.

    Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.