Probleme vechi și nerezolvate în presă

În funcţie de interese

Că radio şi televiziunea publică ar trebui să fie în slujba cetăţeanului plătitor de taxe, şi nicidecum a politicianului îmbuibat de putere, care la fiecare rocadă electorală vine cu promisiuni umflate, întocmai ca burdihanul său, iar apoi nu mai ştie cum să pună mâna pe toate pârghiile pentru a-şi îndeplini rolul de lipitoare parlamentară şi ineficientă, este deja utopie. Desigur, de cele mai multe ori televiziunile (publice sau particulare) fac o plecăciune adîncă în faţa politicienilor, în funcţie de interese. Fireşte, nu ale publicului larg.

Aflat în vizită oficială în România, pe la sfîrşitul lui iunie 2007, Aidan White, Secretarul General al FIJ (Federația Internațională a Jurnaliștilor), a felicitat demersurile unui anumit sindicat, în semnarea unui anumit Act Adiţional la un anumit Contract Colectiv de Muncă, pe care nu-l respectă nici naiba. Actul respectiv aducea importante sporuri salariale, cu 25% mai mult faţă de salariul minim negociat, adică 550 RON pentru jurnaliştii fără studii superioare (adevărul este că salariul ăsta unge pe suflet orice tînăr începător care se ocupă cu inventarea horoscopului în fiţuici de 5 lei) şi 1100 RON pentru cei cu studii superioare (care pentru salariul acesta au investit mult mai mulți bani în educaţia lor!). La aceste salarii se mai adauauă şi sporuri de mobilitate (de 5% – dacă salariatul avea cumulate lunar cel puţin zece zile de deplasare în teritoriu – eu nu le-am primit decît atunci cînd am lucrat la ziarul telegraf din Constanța, restul s-au calicit la deconturile de teren, adică dacă tot faci din pasiune o treabă, de ce să mai fi şi plătit pentru ea?), sporuri de vechime (între 5% şi 25%, sînt curioasă dacă le-a prins cineva, că la ce exod e în presă de la o redacţie la alta… ), de fidelitate (de 25% – mda, presa şi fidelitatea!) şi facilităţi pentru femeile care beneficiază de concediu de maternitate (să trecem şi peste asta, că ştiu cel puţin trei cazuri de mame care au ajuns la proces ca să li se respecte dreptul acesta).

Credibilitatea în presă

Nu mai este demult o noutate că mass media este o afacere profitabilă. Ca urmare s-a observat în ultimii ani (perioada 2005-2008 mai ales) o creştere a trusturilor de presă. Asta a dus imediat la o creştere a posturilor de jurnalişti în România (cu, dar mai ales fără studii sau ucenicie de specialitate) şi, inevitabil, de-aici a derivat o criză de credibilitate. Cauzele sînt destule: în primul rînd nu există un mediu propice pentru un jurnalism etic şi profesionist, publicaţiile serioase s-au transformat peste noapte în tabloide, formatorii de opinie s-au aliniat unei prese mercantile şi de scandal, nu mai punem la socoteală nefericita legătură dintre politică şi media, ceea ce a influenţat negativ obiectivitatea şi neutralitatea ştirilor. Să vorbim despre interesele de afaceri ale conducerii?

Mobilitatea angajaţilor de la un trust de presă la altul a dus la lipsa loialităţii faţa de un patronat care rar le-a respectat drepturile. În aceste condiţii se mai aşteaptă cineva la un jurnalism de calitate? Însuşi preşedintele are un limbaj neadecvat care a trimis semnale negative spre public și l-au transformat într-un personaj disprețuit de presă. Embargo s-a pus asupra presei şi de către fostul preşedinte Ion Iliescu, atunci cînd a interzis jurnaliştilor de la Antena 3 să participe la o anumită conferinţă de presă. Toate acestea au dus la o viziune somnambulică, halucinantă, oscilantă şi de toată jena.

Credinţele şi principiile angajatului s-au schimbat de la un patronat la altul, și astfel imaginea unui jurnalist drept, justiţiar, obiectiv, pus în slujba adevărului s-a deteriorat. Modelele sunt atât de rare, încât la fiecare scandal de presă, la fiecare trust care apare sau dispare, mai pică un stîlp al luării de poziţie. Mulţi ziarişti sunt corupţi, mulţi apără interesele partidelor din care fac parte sau a angajatorilor care sunt politicieni şi le dictează tonul articolelor şi asta în condiţiile în care salariile angajaţilor din presă (de la redactori, reporteri, tehnoredactori până la şoferi, contabili şi portari) nu se regăsesc în mod real pe cartea de muncă (personalul auxiliar fiind plătit pe drepturi de autor, lucru pe care l-am scris încă din 2007, însă lucrurile acestea se știau de toată lumea). Pe lîngă toate astea patronii din presă au o atitudine beligerantă faţă de sindicate, ba chiar ameninţă pe angajaţii care sînt membri în vreun sindicat că vor fi daţi afară, angajatorii fiind în marea lor majoritate nişte subminatori ai drepturilor angajaţilor… La şedinţele internaţionale unde s-au discutat problemele cu care se confruntă presa din România, Aidan White a punctat faptul că sîntem printre cele mai corupte ţări din Europa, alături de Bulgaria (că mereu trebuie să fim asociați sau comparați cu vecinii noștri).

Unde începe şi unde se termină libertatea de exprimare?

Începe probabil chiar cu înfruntarea problemelor personale ale fiecărui jurnalist în parte şi apoi a celor din media. Codul deontologic al unui bun ziarist ar trebui să fie singurul după care se ghidează pentru a aduce la cunoştinţa publicului o ştire reală, obiectivă, neutră, în care părerile personale nu au ce căuta. La ce bun atunci orice formă de exprimare liberă, dacă nu e cenzurată de profesionalismul fiecăruia? Care ar fi soluţiile?

Cunosc redactori-şefi care dau copy paste de pe internet şi îşi pun cu mîndrie numele sub un articol ciordit. Sau… după plecarea anumitor colegi, le preiau articolele din urmă, schimbă două fraze şi tot cu mîndrie îşi pun numele sub el. Sînt atît de convinşi că ei l-au scris încît atunci cînd le baţi obrazul te urăsc toată viaţa. Se fură şi în presă. Se fură idei, subiecte, articole, paragrafe, se încalcă teritorii, se poartă duşmănii, şi cel mai grav este că toate acestea nu rezolvă nimic, dar absolut nimic. E fuga după pîine, nu după informație corectă. Încă se mai lucrează la negru. Încă există patroni care cred că dacă munceşti, au drept de viaţă şi de moarte asupra ta, iar tu pleci fruntea şi zici sărumîna pentru oportunitate! Corupţia începe cu tine şi se termină la tine de fiecare dată cînd închizi ochii şi dai din umeri, ca şi cum tot ce vezi în jur în neregulă ar fi şi normal. Dacă nu te frămîntă nimic, dacă nu te revoltă felul în care ţi s-au încălcat drepturile, dacă nu iei atitudine, fă zece paşi mai încolo şi nu-mi spune că lucrezi în presă. Se poartă cinismul, sarcasmul, voma ditirambică. Cel care are de suferit este “devoratorul de presă” care vrea să se informeze corect despre ce se întîmplă în ţară şi în lume. Nu mai reușește. Astfel degringolada continuă…

Advertisements

3 responses to “Probleme vechi și nerezolvate în presă

  1. ce trist. ca multi altii, anul asta a fost primul in care mi-am zis ca nu mai merita sa muncesc si sa platesc taxe in Romania ca sa sustin sistemul asta corupt. pentru ca zully presa e un simptom, e o reflexie dar si o masca a tot ce e total gresit si neschimbabil la noi. romanii.

    Like