Jose Saramago – amintiri din viața lui

  • jose-saramago Nu am fost niciodată o persoană dedicată să-și cultive acel saudade (un foarte frumos cuvînt portughez care exprimă durerea absenței cuiva sau a unui lucru). Am conștiința faptului că timpul trece și știu că și noi trecem cu el. Din pricina asta nu merită să rămînem prizonierii amintirilor.
  • Despre copilul care am fost. Asta e filosofia mea de viață. Dacă ar trebui s-o iau de la capăt, aș alege să fac în același fel cum am făcut și pînă acum. N-aș alege să mănînc mai mult, nici atît să am o bunăstare materială mai mare. N-am fost niciodată o persoană ambițioasă.
  • Casa bunicilor mei nu mai există acum, dar o am atît de vie în memorie, că dacă ar trebui s-o desenez, aș fi capabil s-o reconstruiesc în detaliu: arhitectura, atmosfera… Pot s-o văd cu foarte mare claritate.
  • Acum cîțiva ani am avut o criză de hypo. Poate că pare un fleac, ceva fără importanță, poate un pic ridicol, dar am trecut criza asta cu mare greutate. Medicii mi-au dat medicamente, dar acestea n-au avut nici un efect asupra mea. Am avut cîteva zile oribile, pînă cînd mi-am dat seama că, în astfel de cazuri, zahărul cristalizat poate ajuta. Am reușit astfel să-mi calmez criza, dar nu s-o și vindec. Am petrecut un timp cu Pilar (del Rio, soția sa și jurnalistă spaniolă) la festivalul de Cine din San Sebastian și acolo am rămas fără zahăr. Citisem un anunț în care se spunea că pentru criza biliară ar putea fi bun și oțetul. Am băut un pahar. A fost ca și cum aș fi băut foc, dar criza a dispărut. A fost un remediu magic.
  • O anumită pudoare naturală mă reține să vorbesc cu Pilar tot ce mi-ar plăcea să vorbesc cu ea. Adevărul este că am cunoscut-o la o vîrstă (la 63 de ani) cînd nu mai speram prea multe de la viață. I-am spus atunci: ”Sînt 28 de ani diferență între noi. Destul de mult. Riști să te las văduvă prea devreme”. Ea mi-a răspuns: ”Asta nu mă interesează deocamdată. Mă interesează viața de zi cu zi, cea de-acum în care sîntem vii.” Din această cauză, acești ani care au urmat – care ar fi putut fi anii decadenței mele fizice – s-au transformat în una din cele mai active etape din viața mea. Sîntem trup și suflet inseparabili.
  • Am și un blog: http://cuaderno.josesaramago.org și astfel încerc să umplu și eu acest spațiu infinit care este internetul. El nu-mi va spune niciodată: ”Sînt prea plin. Ajunge cît ai scris”
  • Sînt mereu singur atunci cînd redactez finalul unei cărți. este un moment de foarte mare emoție, în care se amestecă sentimente de bucurie și durere. Nu pentru că în curînd voi înstrăina personajele de mine și le voi trimite în lume, pentru a-și servi scopul, ci pentru că nu voi mai avea acea preocupare constantă a scriitorului. sînt mulți care se întreabă după aceea: ”Și acum? Ce urmează?”
  • Nu cred că s-a spus totul în literatură, că s-a scris totul. Nu este adevărat. Și chiar dacă totul ar fi fost spus, se va găsi mereu o altă manieră de a spune un lucru. În acest context se încadrează literatura.
  • Solidaritatea trebuie să se manifeste într-o formă practică, asta ca să nu se convertească într-o activitate filosofică fără nici un compromis sau fără vreo valoare. Nu spun că trebuie să alergi prin lume în căutarea unor cauze pe care să le aperi, e de-ajuns să reacționezi atunci cînd situația o cere. Asta se întîmplă, de pildă, acum cu Ernesto Cardenal (poet nicaraguan care a fost persecutat de guvernul lui Daniel Ortega. Saramago și alți scriitori au făcut un manifest de sprijin). În cazul lui Juan Gelman (poet argentinian) care căuta resturile fiului și a nurorii sale, dispăruți în Uruguay în timpului guvernului militar, am scris o scrisoare președintelui Julio Sanguinetti. Cred că am reușit să-i ajut (resturile pămîntești au fost găsite, ca și cele ale nepoatei poetului, aceasta din urmă fusese sechestrată de familia unui militar după asasinatul mamei sale).
  • Cînd am avut 8 sau 9 ani am trăit zile importante. M-au marcat foarte mult. Nu încetez să mă gîndesc: ”Oare cum aș putea avea o percepție asemănătoare la vîrsta asta?”
  • Dacă mă întrebi de moarte, o cunosc deja. Cînd am fost internat la spital din pricina unei pneumonii, un poet spaniol, Angel Gonzalez, pe care eu îl admiram foarte mult, a fost internat și el cu aceeași boală. 2-3 zile mai tîrziu a murit. Medicii i-au spus atunci lui Pilar că cel mai probabil că nici eu nu voi supraviețui. Le-am spus: ”Vom vedea dacă voi reuși să termin cartea” (Saramago scria atunci ”Călătoria elefantului”, publicată la Alfaguara). În final am scăpat cu bine. Am ieșit din acest episod cu o senzație de mare serenitate. A fost ca într-un estuar în care ai senzația că apele ar putea veni cu mare forță, dar din fericire, curînd se liniștesc.

(traducerea unui interviu luat lui Jose Saramago de Adriana Carvalho pentru revista Esquire Spania, februatie 2009. Întrebările se subînțeleg.)

Etiquetas de Technorati: ,,
Advertisements

5 responses to “Jose Saramago – amintiri din viața lui

  1. nu pot incepe sa-l plang pe saramago pentru ca inca nu l-am citit pe tot.
    si probabil nu-l voi citi niciodata pe tot. poate o sa las o carte sa o citesc inainte sa mor, doar pentru emotia aceea unica. sau poate il voi reciti de sute de ori si nu-l voi termina niciodata de citit de tot.
    daca am avea parinti spirituali si literari, daca ni i-am putea alege si am vrea sa vorbim cu ei, eu mi l-as alege pe saramago. de fapt mi l-am ales, poate pentru ca intrebarile lui sunt si ale mele, si cele nescrise si raspunsurile la fel.

    ca o premonitie acum 3 zile am inceput “calatoria elefantului”. o coincidenta. am inceput cu adevarat sa citesc cu saramago(pluta de piatra) acum 8 ani, multumesc lui dorel, cel care mi-a vorbit asa de frumos de saramago si de scrierea lui.

    rip maestre jose

    Like

  2. L-am descoperit pe Saramago la sfarsitul lui 2008. M-am indragostit iremediabil de scrierea lui, de personajele lui si de stilul lui. Planuiesc sa-i citesc toate cartile, desi cele istorice nu prea-mi fac cu ochiul… dar o sa incerc. E un mare scriitor. Pacat ca s-a dus, dar a trait o viata destul de lunga.

    Like

  3. si eu tot atunci (decembrie 2008) l-am descoperit pe Saramago, datorita clubului de carte. “Toate numele” a fost prima carte pe care am primit-o in circuit. un stil savuros.

    Like

  4. si eu tot in clubul de carte l-am citit pe Saramago si mai am cateva carti cumparate de el, asteptand sa fie citite. E trist ca a murit, dar a trait 87 de ani si clar a lasat o mostenire importanta pe care eu abia astept s-o parcurg…

    Like

  5. trifoi: “cîteva cărți cumpărate de el”? (mă bucur că ți-a folosit la ceva clubul de carte)

    Like