Favourite Quotes Reloaded

Cînd le puneam acum patru ani pe fostul blog, însemnările despre scriitori și cărți erau singurele fără comentarii. Cei care voiau circ amuțeau subit. Nu scriam pentru trafic, doar constatam. Lumea nu era interesată de marile spirite (eh, alți morți), ci de miștocăreală. Le pun aici pe șantier, cu gîndul de a le dezgropa de pe un site nefuncțional. Ar părea culmea – știu că nu e –, dar nu cu miștocarii de-atunci am păstrat relații solide. Tot o constatare. 

 

flaubert "E suficient oare să fii prada unui sentiment ca să-l exprimi? A scris vreodată un bețiv cîntece de chef?" (Flaubert)

"Dar trebuie să te dăruiești materialului pînă la pierzanie. Pentru ca cititorii să iubească acest material cu un cal-putere, scriitorul trebuie să-l iubească cu cinci sute cai-putere" (Leonid Leonov)

"A disimula înseamnă a întinde un val de cețuri oneste, din care nu ia naștere falsul, ci se pune oarecum la adăpost adevărul. (…) în această viață nu e bine întotdeauna să fii cu inima deschisă, iar adevărurile de care ne pasă cel mai mult, trebuie întotdeauna spuse numai pe jumătate. Disimularea nu e fraudă. E o dibăcie să nu lași să se vadă lucrurile așa cum sînt. (…) A ști să disimulezi înseamnă să faci cu cuvîntul meșteșugit ceea ce nu poți face cu cuvîntul răspicat, să te miști într-o lume, care dă întîietate aparenței, cu toate suplețile elocinței, să fii ca un țesător de cuvinte de mătase…" (Umberto Eco)

umberto_eco

"Singurul fel de a apăra limba este s-o ataci. Căci nu reziști, nu faci bună figură față de scriitorii de altădată, decît cu condiția să scrii cu totul altfel decît ei" (Mihail Sebastian)

"Nu văd să fie pe lume ceva pe care să-l prefer unei camere bine încălzite, cu cărțile care-mi plac și tot răgazul dorit…" (Flaubert)

 

7 Comments

  1. Superbe! Și dacă te uiți ce de bun simț sunt cugetările, parcă îți vine să te oftici un pic: mey, dar eu de ce nu le-am pus vreodată pe hârtie, că de gândit cu siguranță le-am gândit! 🙂

    Like

  2. pai da, dar mai intii trebuie sa dai coltu` si pe urma au valoare… c-asa se intimpla de obicei : D

    mai am in colectie. o sa mai pun din cind in cind : )

    Like

  3. beţivii nu scriu cîntece de chef pentru că nu sunt pradă sentimentului de chef, ci alcoolului.

    Dacă nu eşti dăruit, poţi să te tot dăruieşti materialului, iubirea de sine nu-i motor de nădejde.

    “Disimulare,un val de cețuri oneste,la adăpost adevărul,etc” ciudată predică ptr un bărbat. O fi fost castrat, Eco?

    Pe scriitori talentaţi îi cam doare-n cur de apărarea limbii. Sebastian o fi o excepţie, trăind sub atac şi mereu în apărare, extrapola la scriitură.

    Eu aş pferera o cameră neîncălzită, făr răgaz şi fără cărţile care-mi plac, dar cu un dram de inspiraţie. Măcar de început.De cărţile care-mi plac mă pot lipsi şi ulterior.

    Like

  4. Mihai, tot pe puncte.
    a) spune-i asta lui Tenessee Williams. Flaubert vrea sa spuna ca nu scrii cintece sub influenta alcoolului, ci dupa ce trec aburii.

    b)sa iubeasca materialul, subiectul, povestea, sa-l roada, sa fie nevoit s-o scoata afara… chestii de-astea, nu sa-si admire chelia, bai Mihaie, ce dreacu…

    c)Eco nu poate sa greseasca orice timpenie ar spune. e prea bun!

    d) nu vb de apararea limbii, nici de atac. ci de reinventarea ei prin distrugerea cliseelor (vezi “scriitorii vechi” – adica ar fi fost culmea sa mai fi scris ca BP Hasdeu)

    e) inspiratia e pt incepatori : D

    las`ca stiu eu ca ai vrut doar sa te contrazici, nu puteai dormi linistit si cu ragaz. la urmatoarea tura sa vedem ce mai inventezi, hehe…

    Like

  5. toate-mi plac, dar cel al lui Umberto Eco mi-a amintit cat de bine ar fi sa nu mai fiu exagerat de sincera in unele imprejurari! multumesc zully pt. “ele”

    Like

  6. Acum ceva vreme, singurele materiale cu însemnări puţine sau deloc erau acelea în care îmi dădeam drumul la mână. În schimb, miştocăreala era cu peste 200 de comentarii. Cred că amândoi am înţeles ce era de înţeles, nu? 🙂

    Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.