George Sand

(care avea dincolo pe facebook un link la un articol despre friendship, unde o cucoană se plîngea că n-a reușit să-și mențină prieteniile cu femeile a cause de că erau alea măritate și aveau alte preocupări și deci, e clar, că prietenia e o virtute masculină. interesante aiureli.) articolul e un pic mai mult tapat inspirat din cartea despre care se povestește sau nu știu ce se întîmplă acolo, plus glazura de pe tort, adică părerile personale ale autoarei articolului, pe care, după lecturare, mi-am închipuit-o într-un cerc de amici, toți bărbați, desigur, toți virtuoși, nici nu punem la îndoială asta, trăgînd un concurs de rîgîieli și zicînd din cînd în cînd ”da, băi, aveți dreptate, femeile suck, nu putem avea prietenii cu ele.”

acum nu știu cît de masculine sînt unele virtuți, dar în ultima vreme e așa la modă ca tot ce-i bun să fie masculin, că altfel nu mai ești în mainstream, un alt cuvînt folosit în exces (cum erau cîndva și poate că mai și sînt ”autohton” și ”neaoș”. sau iată, alte expresii cărăbănite cu nemiluita prin ziare: ”pur și simplu” ”cu siguranță”, culmea de mari critici eșuați ca scriitori ori viceversa, I wonder why)

deci, hai cu mainstreamu ăla… plecînd deci de la ideea că dacă ai ceva în cap sigur ești bărbat, vă prezint o femeie care și-a tras un pseudonim de bărbat (pe vremea cînd feminismul era pe muchie de cuțit, sau nici măcar nu se inventase – vorbim de întîmplări vechi de 200 de ani). George Sand, mare om, mare caracter. O femeie care s-a adaptat fără probleme unui mediu exclusiv masculin (mult mai elitist pe-atunci decît cel din zilele noastre), a renunțat la fustele cu crinolină pentru pantalonii bărbătești (mare curaj la vremea aceea și chiar sfidare la adresa societății), dar n-a încetat nici o clipă să fie femeie în felul de a se purta, cu care-și înconjura cu dragoste toți prietenii (bărbați și femei) și, mai ales, un lucru pe care l-am admirat întotdeauna la oameni, diplomația cu care trecea sub tăcere anumite slăbiciuni ale vremii sale.

o scurtă trecere în revistă:
– franțuzoaică născută dintr-o combinație pătimașă a unui aristocrat cu sînge foarte albastru cu o tipă boemă din pătura foarte mijlocie
– numele real: Amandine Aurore Lucile Dupin.
– a scris prima autobiografie feminină modernă și deși a dat destule detalii din viața ei, a evitat să scrie despre intimitățile cu amanții ei (destui am putea spune, pentru acea vreme), lucru care i-a dezamăgit pe mulți.
– una dintre cele mai bune epistolografe a timpului sau (corespondenta dintre ea si Flaubert e un delicios delir pe teme scriitoricesti, peste 400 de scrisori schimbate între ei). ”În afară de tine și Turgheniev, scria Flaubert într-una din ele, nu cunosc nici un muritor cu care să discut despre lucrurile care cu adevărat mă interesează”. Numai că, spre deosebire de singuraticul Flaubert, care căuta zile în șir cuvîntul potrivit, George Sand era de o fecunditate literară impresionantă: articole, scrisori, nuvele scurte, romane campestre, manifestații politice etc etc.
– deși premergătoare a lui Beauvoir și Yourcenar (acestea două din urmă feministe convinse), mai mult prin comportament, prin atitudine, decît pentru că ar fi dorit să impună un curent anume, George Sand n-a ținut morțiș să dovedească ce tare este ”al doilea sex”.
– deep down era femeie, trecuse printr-o căsnicie, era mamă cu normă întreagă și își făcea timp pentru marile ei prietenii artistice, fără să bată cu pumnul în masă despre condiția femeii și despre ce nașpa e că nu are și ea prietene cu care să-și bea cafeaua și să vorbească despre ultima bîrfă din oraș… avea alte preocupări, deci ce atîta tragedie!


– ia uite, nene, aici: a fost contemporană cu Balzac, Liszt, Prosper Merimee, Delacroix (pentru care a pozat), Musset (cu care a și trăit doi ani furtunoși), cu Flaubert (care o iubea cu o dragoste fraternă), cu Chopin (pe care l-a iubit și de care a avut grijă mai bine de 8 ani, dacă nu mă înșel, iar apoi totul s-a terminat lamentabil, cum se întîmplă de obicei cu firile mai pătimașe; cu toate astea, aceea a fost perioada cea mai fructuoasă a lui Chopin – Chopinet sau Chip-Chip, cum îl alinta Sand).
– să fim serioși, după lista asta, mai ai timp de durerile de cap ale madamei Marie d`Agoult? ei bine, da, uite că a avut!

mă rog… nasol… mi-e milă de madam Terzea care nu mai e căutată de femeile cu alte preocupări, dar poate că e prea insignifiantă și plictisitoare chiar și pentru o femeie măritată…

au contraire, recomand Angelei (my literary friend) și tuturor celorlalți cartea lui Andre Maurois ”Lelia sau George Sand” (o biografie bine documentată despre viața scriitoarei, ca și cea a lui Balzac, tot de Maurois scrisă) și abia apoi memoriile ei. fiindcă așa cum se întîmplă de obicei, istoria e mult mai bine spusă de alții decît de tine însuți/însăți.

corolar1: nu cred că marile prietenii țin de sex, așa cum nu cred nici în scrisul masculin sau feminin. sînt lucruri care se întîmplă bine sau prost. ca experiență personală, cea mai lamentabilă prietenie am avut-o cu un bărbat, nu cu o femeie, iar asta pentru că am crezut și eu cîndva că femeile nu sînt în stare de ceva ca lumea. eram mai mică și mai proastă, iar dacă aveam aere de jurnalistă dilematică, se găseau mereu prieteni grijulii care să mi le scoată din cap, de obicei bărbați, că așa era mediul. de-aia am ajuns să-mi iubesc prietenele (măritate sau nemăritate, și am ca singur motiv faptul că le cunosc fleacurile și preocupările și grijile și pentru toate fleacurile lor le iubesc și pentru toate grijile pe care mi le împărtășesc le iubesc și sînt sigură că alea cu care m-am ciondănit cîndva din diverse motive, o să mă împac în altă zi, iar dacă nu, asta e viața, `s așa de multe lucruri de făcut într-o singură zi, că eu nu pricep cum de au unele timp să sufere de singurătate) și…

coralor2: gagici, alinierea deci! singurul lucru care trebuie să vă intre în cap este că trăiți într-o lume a bărbaților și că dacă ăștia vor să vă pună la zid, o vor face de-o să vă ia mama dreacului, fără nici un fel de glumă! dacă nu sunteți nevasta, sora sau mama lor, sînteți doar o altă fustă în pantaloni care se învîrte în universul lor. punct.

ps: Angie, dacă ai citit-o deja pe George Sand, atunci însemnarea asta e pentru ceilalți 🙂 oricum a fost un pretext ca s-o scot la lumină și să vorbesc/vorbim despre un om pe care l-am admirat încă din adolescență.

Advertisements

4 responses to “George Sand

  1. Ah, pupate-aș pentru povestea asta! 🙂 Eu sunt o răsfățată, am pe Iulia cea mai bună prietenă de mai bine de 17 ani și pe Titi de vreo 12 (hihi, tocmai am povestit pentru Adevărul despre prietenia noastră, dintre un bărbat și o femeie și da, a apărut chiar o femeie-comentator care ne-a făcut ori el gay/impotent și eu nespălată/urâtă, ori mincinoși). Iar în timp, deși de la femeile-prietene am primit mai multe răutăcisme decât din partea bărbaților-prieteni, cea mai urâtă și mizerabilă lovitură a venit de la un bărbat.
    George Sand e un personaj fabulos, o scriitoare superbă! Articolul doamnei Terzea, în schimb, e tare trist și jalnic.

    Like

  2. in liceu am fost la franceza intensiv, si-am avut o profa extraordinara, care-mi dadea plase de alea de rafie pline de carti. de la ea am primit maurois, si apoi indiana si restu. georges sand e una dintre preferatele mele, daca nu neaparat ca scriitoare, musai ca personalitate.
    nush de ce s-a sters comentariul de pe fb… 😦 ulterior as mai fi completat, dar cand am vazut ca a disparut, mi-a fo lene s-o iau de la capat.

    Like

  3. Lia: da, mă, nu știu de unde apar comentatorii ăștia cărora nu le convine cîte ceva, trăim într-o lume în care nu mai avem loc unii de alții. iar în legătură cu bărbații care au fost dar nu mai sînt în stare să rămână/să fie prieteni probabil că tot noi sîntem de vină că nu gîdilăm orgoliile venale ale unora.

    dana: asta cu sacoșele de rafie mi s-a întîmplat și mie cu diriga din generală. nu știu de ce credea ea că tre să-mi transmită dragostea ei pt franceză, dar bine credea. sorry pt fb, cîteodată o iau razna lucrurile și pe acolo.

    angie, te pup : )

    Like