Știu că există, trebuie să existe, eu însă nu l-am găsit. Sau dacă l-am găsit, dacă mereu m-am gîndit la el, acum e prea tîrziu. Vorbesc de cel român, va mai curge multă apă pe Ebru pînă-l voi găsi pe cel spaniol, deocamdată nici n-am început căutările.
De obicei, editorii dau vina pe scriitori pentru eșecurile anumitor cărți, că n-a scris-o bine, că nu-și cunoaște lungul nasului, că prea e mîndru, că prea vrea multe, că nu se implică și în promovare (deși mulți scriitori români au înțeles că dacă nu pun ei osul la treabă, abia dacă va trimite editura un comunicat de presă), că prea e leneș, că prea e prea sau deloc.
Scriitorii sînt derutați, nu înțeleg ce mai vor editorii de la ei, cînd treaba lor s-a încheiat odată cu punctul din urmă, dar nimeni nu stă să le explice că treaba lor abia acum începe și că nu se termină niciodată și nu vorbesc despre faptul că trebuie să se apuce de o altă carte, pe care dacă nu au trăit-o sau dacă nu au găsit subiectul pe care să-l ardă se va pierde în oceanul de cărți mediocre.
Nu există o școală a scriitorilor, așa cum nu există o școală a editorilor. Nu există nici măcar un manual al editării de carte în România. Și nici legile nu sînt aplicabile. Așa că s-a ajuns la ”noi dăm vina unii pe alții.” Ceea ce e cam trist, fiindcă și editorilor și scriitorilor le plac cărțile (cu mici excepții, există editori care n-au citit în viața lor mai mult de pagina sportivă, așa cum există scriitori care au probleme de gramatică). Competiția constructivă și fair playul lipsesc cu desăvîrșire. Fiecare se descurcă uite-așa, după ureche.
Pe urmă, mai sînt cazuri de invidie socială (probabil normale) în care unii scriitori dau vina pe alți scriitori, iar unii editori s-ar lua de beregată cu alți editori, ceva n-a mers pe la licitații, ori s-au furat lucrări de sub nasul altuia, ori unu a avut standul mai plin decît al altuia, ori unu a dat mai multe autografe decît altul, ori unu s-a prostituat mai mult decît altul.
Și-n tot acest timp eu am căutat un editor-mentor în a cărui judecată și rafinament să am încredere. Care atunci cînd îmi spune ”vezi că-n paragraful ăsta ai sărit calul”, să mă aprind în obraji de rușine și să revizuiesc tot. Un editor care să te motiveze să dai tot ce ai mai bun din tine, mai mult, mai intens, pe care să-l ascult cuminte, cu gura căscată, orice subiect ar aborda și orice sfat mi-ar da, convinsă fiind că e în interesul meu. Dar nu e timp pentru așa ceva. Sînt prea multe de făcut și mă întreb uneori cîte din toate cele făcute (sau despre care se vorbește atît că se vor face) au sens.
În schimb, se pălăvrăgește despre cum ar trebui să fii și o fac exact cei care nu sînt nimic altceva decît biete umbre umblătoare, n-au făcut nimic colosal în afară de plăvrăgeală. La un moment dat un editor-scriitor și critic pe deasupra m-a întrebat dacă o să înțeleg ceva din cartea pe care tocmai o lansase și pe care eu i-o cumpărasem, convinsă fiind că voi citi ceva strong. Cum poți să pui unui cititor o asemenea întrebare, tu fiind acolo în triplă calitate? De ce nu poți fi simpatic pentru o secundă? Ca eu, după aceea, cînd voi citi inepții colosale să le trec cu vederea?
Intru prin librăriile de-aici și compar. Regulile sînt stricte, dar pentru asta sînt uneori regulile făcute, să te ferească de haos. Nu găsesc puzderie de librării, iubitorii de carte de-aici știu unde să caute, desigur, nu la orice colț de stradă. Poate că-n Madrid e altfel, n-am ajuns încă pe străzile acelea.
Îmi place ideea acelei școli de teatru care își trimite în penultimul an studenții să-și trăiască viața și să se descurce cum pot, dacă pot, pe cont propriu și-apoi să reia ultimul an cu experiența asta în cîrcă. Apoi își povestesc unii altora cum a fost anul acela de cumpănă, în care nimeni nu are voie să-i ajute, nici familia, nici prietenii. Sînt puși să trăiască pe muchie de cuțit, chiar dacă finanțele lor le-ar permite un trai comod. Se execută toți și fac ce li se cere, fiindcă e probă de an. Minunat, nu? Dacă se schimbă actul interpretării lor? Bineînțeles, fiindcă nu mai interpretează pe scenă, ci trăiesc, vibrează, rezonează. Au renunțat la ceva ce oricum îi incomoda. Masca socială. Aroganța că ei vor fi artiști ai lumii. Și chiar dacă acela a fost anul lor de cumpănă, se întorc la mentorul lor și-i mulțumesc pentru că a avut ideea să-i pregătească pentru tot ce e mai rău. Unii clachează și renunță, alții se întorc și-și continuă treaba, cu o altfel de pricepere. Dar ceea ce învață în acel an cel mai bine, și după părerea mea esențialul, e dăruirea, generozitatea cu care vin în întîmpinarea publicului. Nu poți interpreta nimic dacă nu ai trăit intens, pe seama feelingurilor tale, acele experiențe devastatoare pe care trebuie să le joci. Poți fi un bun interpretac, dar mai mult de-atît niciodată.
Așa e și în scris. Hm…
Seducție.
Zully's Words 
exista asa ceva? (in lume in general adica?). nu e un fel de impresar afacerist, scriitor ratat, care manipuleaza in stanga si dreapta sa faca bani (inclusiv pe scriitor sa fie mai comercial, adica superficial gen tabloid/glossy magazine?).
mai ales unul la care sa stai cu gura cascata de rafinat si destept ce e? poate, habar n-am. o trebui sa fie. ar fi o meserie interesanta, si sunt convins ca sunt cativa oameni in Romania care ar face-o si bine si cu pasiune, dar poate ca inca nu exista suficienti scriitori ca tine Zully care sa il caute si sa ii dea atat de lucru incat sa-si plateasca si el macar o amarata de rata la o casa si sa aiba o viata decenta. cel putin nu cred ca sunt atatia bani in piata de carte in Romania.
Iar despre promovare ce sa zic, ma face sa rad. si ma uit si profesional ca cica ma pricep un pic la asta, dar si ca si cititor avid si cumparator de 3-4 carti pe luna, exclusiv beletristica plus ce mai iau pt copii. si sa mor eu daca ma atinge vreo promovare de carte. nexam. oi fi eu in afara grupului tinta, habar n-am, dar uite ca cineva s-a promovat destul de bine de ii citesc si cumpar cartile si mai si comentez pe blogul ei din cand in cand 🙂
ps. daca pot sa te ajut cu promovarea la Al treilea calator oricand cu placere si cu idei si ce mai pot ajuta.
LikeLike
conde, normal ca exista. eu cunosc cel putin unul si nu ignor nici importanta pe care o da cineva produselor-carti, fie ca este cititor, editor sau scriitor.
da, in fine, cind il gasesc, o sa va fac cunostinta cu el, pina atunci fac ce ma taie capul, comme d`habitude, haha!
LikeLike
Exista. Dar este ceva cam ca visul american. Adica din niste sute de milioane care incearca – aia doi care reusesc sint imigranti. Pot spune ca am vazut mina unui astfel de editor foarte pregnant in pregatirea unui oarecare pozar de nunti – Pungovschi – cica fotoreporter dupa el. Aici a fost nul, dar prin interventiile unui coleg de camin (jurnalist si el) a pupat o bursa in state. Acel editor minune ii arunca pozele de peste zi, ii mai explica timpitului inca o data si il trimitea inapoi pe teren. Si rezultatele s-au vazut in pozele facute pentru campania electorala a lui T Paleologu – sint imperfecte, dar au ceva ce nici unul din astia de aici nu poate. Intre timp a devenit star, a pupat niste contracte de monden, a devenit sforaitor si cul (adica in loc sa munceasca la fel ca in state, face poze cu iPhone – sa stie lumea ca are dare de mina, cam ca tiganii cu lantul de aur) si a revenit la nulitatea de dinainte. Pentru el, ca si pentru cartile obositului ala de isi explica in termeni de D Steel de ce iubeste femeile, ridicarea a fost doar o sansa sa faca mai multi bani. Japitele astea nici nu sint artisti, nici nu o sa produca ceva, dar, cum nu au cum sa realizeze ceva pe o piata competitiva, iti vor explica cum doar ei stau in tara, cum lupta pentru pastrarea flamei in felinar, etc.
Pe scurt – se poate, exista, daca e sa te impiedici de el este excelent, dar sa nu cumva sa-l cauti ca e pierdere de vreme.
LikeLike
Cit despre post-ul tau – nu am auzit sa fie editori pe la noi. Din ce vad sint aia care sint prea timpiti sa fie tipografi, adica nici masina aia nu pot sa invete sa o foloseasca si care oricum nu au bani sa isi ia masina tipografica. Acum, daca tipografii, in marea lor masura sint niste cretini care nu isi cunosc masinile pe care lucreaza pe motiv ca janghina a venit fara manual, sau manualul era in limba de pe unde au ciordit gunoiul la un pret de nimic (japoneza, chineza, elvetiana medievala), editorii sint niste indivizi mult mai jos. Vrei o carte? E self publishing pentru toti. Vanity publishing pentru majoritatea covirsitoare.
Ce vreau sa iti atrag atentia Z este ca… a fost o data ca-n povesti – erau (zice legenda templului masonic) ucenici, calfe si maistrii. Maistrii erau ai mai tari si dintre ei se alegea inginerul sef. Adica nu erau toti la fel de calificati, dar fiecare din ei putea sa isi asume un proiect – mai mic sau mai mare.
In Europa estica maistrii sint morti. Calfele sint cei mai tari si, de cele mai multe ori, greu de gasit. Majoritatea cu care lucrezi sint ucenici. Ucenici fara maistru si fara o calfa sa-l supravegheze. Ucenicul are doar experienta practica (la locul de munca) sa-l diferentieze de profan. De la scriitori si editori pina la directori de banci si instalatori doar ucenici. Si cind simti ca ai dat de cineva, acela sigur este doar o calfa.
Ei bine, sistemul asta se extinde ca focu’n Occident. Oameni de PR care au facut chimie ca studii superioare. Nu ca ar stii chimie mai multa decit PR, doar ca sint incompetenti pe un numar aproape nelimitat de domenii. Iar limitarile vin din partea imaginatiei, altfel ar fi regi in toate. Uita-te si in jurul tau – proful de spaniola nu este orice fel de imbecil. Este un inginer imbecil. Cu pareri despre limbi pe care nu le cunoaste.
Pe scurt: nu te mai obosi. Cind dai de acela mai deosebit, aminteste-ti ca e doar o calfa si vezi ce poti sa inveti de la el.
LikeLike
de fapt, Ioane, cred ca ma rasfatam pe-aici, luind o pauza in orele alea mici din noapte cind termini ceva si te pregatesti sa incepi altceva. si tragi un oftat prelung ca o parere de rau care poate fi si parere de bine, nici nu mai stii, fiindca oricum tre sa fii mai presus pina si de oftaturile astea. adevarul e ca sunt prea batrina sa mai cred in scufita rosie, si-atunci mai ramine sa dau cu presupusul, cum ar fi dac-ar fi, iara duminica-ntr-o zi… si sa ma intorc la alte texte pe care sa le finisez, transform sau sa le arunc de tot. mi-au ramas citiva prieteni, asta e bine, parerile lor fac mai mult decit ale oricarui alt filfizon care intr-o zi ma va acuza ca sint prea prolifica ca sa fiu buna.
multumesc pentru comenturi. dupa ce le citesc parca-mi revin din crize editoriale, hehe
noapte buna
LikeLike
da’ ştii preabine că nu-i treaba editorului ce ceri tu aici, ci a redactorului, da?
altminteri, păreri sforăitoare cum aruncă Ion Ion, mersi, pe toate drumurile. cu priceputul şi priceperea e mai greu. 😦
LikeLike
ntz. redactor sînt și eu, am mai mare încredere în judecata mea decît în a oricui altcuiva. tre să fie unu peste mine, mă… unu tare de tot să-mi ia piuitul, înțelegi? nu redactori care să-mi spună unde n-am făcut acordul ca lumea, de-ăștia sînt pe toate drumurile, și de-astea sînt și gramatici, mă refer la stil, la nuanță, la ton, la ritmicitate, la muzicalitate, finețuri de-astea, nu că am confundat monogramă cu anagramă (cum mi s-a și întîmplat, normal, te mai ia valul într-o lucrare de 400 pagini).
deci am zis bine. vreau editor-mentor.
LikeLike
nu, Zully, asta-i munca redactorului, exact asta pe care ai descris-o tu. sau asta ar trebui să fie, nu înseamnă că se şi întîmplă, cel puţin pe-aici…
ăia care tre’ să-ţi spună dacă ai făcut acordul ca lumea sînt corectorii, să nu amestecăm mangafalele.
editorul n-are şi nici nu tre’ să aibă treabă cu asta. el e managerul.
LikeLike
desigur, având în vedere că sînt edituri care nu văd rostul corectorului pe lumea asta, și avem destule exemple, n-are sens să le mai pomenim…
dar zi și mie un redactor în Ro care zice: asta e de publicat, asta las-o baltă.
cît despre editorul-manager, stai așa să mă dau puțin pe spate ca să-mi iau avînt să rîd.
LikeLike
îmi vine acum un exemplu rapid în minte: Vlad Popescu.
de altfel, omul se ocupa (nu ştiu ce mai face) şi de nişte cursuri de creative writing.
nu c-ar fi singurul, repet, ăsta e exemplul care mi-a venit instantaneu în minte. ştiu că şi Poliromul are oameni care fac d-astea. bănuiesc că şi Humanitasul. nu pun mîna-n foc, n-am info clare, doar despre VP.
LikeLike
stai, că nu văzusem ultima frază. păi, stai aşa, tu vorbeşti în însemnare despre cum ar trebui să fie, iar în comentariu reproşezi ceea ce e de fapt? nu merge aşa, madam, dacă te referi la cum ar trebui să fie, atunci editorul trebuie să fie manager. el se ocupă de alte chestii, nu e mentorul nimănui. sau, na, poa’ să fie dacă are chef, da’ nu-i asta treaba lui.
LikeLike
cum am spus: prea tîrziu. îi doresc multă baftă lu VP. n-am avut onoarea.
de manageri sînt sătulă pînă peste cap. e plină lumea de manageri, cum învîrți capul dai de cîte unul. de-aia și merge așa de bine șandramaua, gata-gata să se dărîme.
întrebarea de baraj e: cum naiba să manageruiești un produs de care habar nu ai sau un produs care nu-ți spune nimic sau unul în care nu crezi? nu merge așa, măi… hai să nu intrăm în discuții de promovare și marketing și manageriat. că și pentru asta eu tot cu editorul vorbesc, nu cu redactorul, că ăla săracu n-are nici o putere de decizie și nici nu dorește asta. treaba lui a început undeva și s-a terminat acolo. scîrț!, aventura cărții începe după aceea.
LikeLike
păi, dacă vrei, nu intrăm în discuţia asta, deşi tu ai deschis-o. dar există un motiv pentru care medicul nu trebuie să fie şeful spitalului, iar redactorul nu trebuie să fie şeful editurii. managerul are o treabă clară şi nu-i vina profesiei că am întîlnit noi prea multe loaze.
la întrebarea de baraj pe care ai pus-o se poate adăuga întrebarea de baraj cum naiba să manageriezi ceva dacă tu habar n-ai de management. de-aia există manager şi consiliu şi consilieri şi consultanţi şi departamente şi aşa mai departe. nu-i totul birocraţie goală, doar indivizii o fac să devină aşa.
“promovare și marketing și manageriat. că și pentru asta eu tot cu editorul vorbesc, nu cu redactorul” – păi, vezi cum amesteci lucrurile? că-n text te-ai văitat că vrei editor care să-ţi zică în ce paragraf ai sărit calu’, şi-acu’ vorbeşti de marketing.
ţi-a plăcut cum am lăsat-o baltă cu discuţia. 😀
LikeLike
V, ca veni vorba de bagatori de seama cum zicea cineva pe la comentariul 6 – chiar e nevoie de un medic ca director de spital. Stiu ca daca casti ochii in TV din lipsa de preocupari ajungi sa crezi ce zice nenea ala din sticla. Din pacate tocmai de la editorul-manager se rupe filmul. Ca si in cazul spitalului, acel “bean counter” nu face decit sa isi dea cu parerea de unde sa se mai taie. Sincer, mi-e groaza de situatiile cind unul de inspiratie contabila incepe sa imbunatateasca viata altora.
LikeLike